-0.7 C
Paşcani
joi, februarie 6, 2025

Judeţul Iaşi are al 16-lea prefect: fostul şef al OPC, Marian Grigoraş

Fostul şef al OPC, Marian Grigoraş, un apropiat al PNL, a fost desemnat ieri de premier prefect interimar de Iaşi. Cine este noul reprezentant al Guvernului în teritoriu: Numele celui de-al 16-lea prefect al judeţului a fost bătut în cuie. Guvernul a dispus ieri înlocuirea din funcţie a 9 prefecţi din ţară şi desemnarea unui nou prefect al judeţului Iaşi, pe locul lăsat liber prin demisia lui Dan Cârlan. În locul acestuia, a fost numit Marian Grigoraş, comisar în cadrul Comi­sariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC), fost şef al instituţiei.

Noul prefect al judeţului este jurist ca pregătire, Grigoraş absol­vind facultatea de drept din cadrul Universităţii „Petre Andrei“. Primul său loc de muncă a fost cel de jurist la o organizaţie neguvernamentală, ulterior fiind jurist la Terom SA, fostul Combinat de Fibre Sintetice. În perioada ianua­rie 2008 – octombrie 2012, a ocupat un post de jurist la CJPC. Până în octombrie 2014, a condus Comi­sariatul Regional pentru Protecţia Consumatorului, structură care coordona activitatea comisariatelor din cele 6 judeţe ale Regiunii Nord-Est. A demisionat din funcţie, ră­mânând doar comisar în cadrul CJPC.

Grigoraş are 37 de ani, este căsătorit de zece ani şi are o fetiţă. Împreună cu soţia, deţine două apartamente, ambele ipotecate, şi un autoturism Honda Civic. continuarea AICI

Recomandări