back to top
joi, ianuarie 22, 2026
-3.8 C
Paşcani
Login

Judeţul Iaşi va fi din nou sub cod galben de caniculă în weekend

Douăsprezece judeţe din partea de vest şi cea de est a ţării vor fi sub cod galben de caniculă, sâmbătă şi duminică, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), precizând că valul de căldură va persista până la mijlocul săptămânii viitoare.

Sâmbătă şi duminică, în Crişana, Banat, local în Oltenia, precum şi în centrul şi sudul Moldovei, temperaturile maxime vor atinge frecvent 35 – 36 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, potrivit ANM.

Astfel, vor fi sub cod galben de caniculă judeţele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi şi Dolj, precum şi Iaşi, Vaslui şi Galaţi, în totalitate, şi parţial Bacău şi Vrancea.

Disconfort termic ridicat şi temperaturi maxime în jurul valorii de 35 de grade vor fi pe arii restrânse şi în celelalte regiuni. Valul de căldură va persista până la mijlocul săptămânii viitoare, se mai arată în atenţionare.

Mediafax

PULSUL ZILEI

Invitație la teatru. Comedia “D’ale carnavalului”, pe 16 februarie, la Pașcani

Pășcănenii și nu numai sunt invitați la teatru, pe 16 februarie 2026, de la ora 19:00, la Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu”. Pe scenă va urca trupa Teatrului Marilor Comedii, care va pune în scenă celebra piesă „D’ale carnavalului”...

Dezbatere publică privind unele facilități la plata taxei de salubritate

Astăzi, 21 ianuarie, Municipiul Pașcani anunţă deschiderea procedurii de transparenţă decizională a procesului de elaborare a proiectului următorului act normativ: Proiect de hotărâre privind completarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Pașcani nr. 29 din 27.02.2019 privind administrarea taxei speciale de...

Statistică îngrijorătoare: 500 de locuințe au loc foc în primele zece zile ale anului, la nivel național

În primele zece zile ale lunii ianuarie 2026, la nivel național, au fost înregistrate 793 de incendii, dintre care peste 500 s-au produs la locuințe. Majoritatea acestor evenimente au avut drept cauze mijloacele de încălzire utilizate necorespunzător, coșurile de...

Copii chinuiți din lipsa unui microbuz pentru elevi

Un copil de 7 ani de la o clasă pregătitoare de la Școala „Iordache Cantacuzino” Pașcani s-a pierdut printre picioarele călătorilor în autobuzul care circula pe ruta Blăgești–Pașcani. Nu a coborât împreună cu însoțitorul și ceilalți elevi navetiști în...

Doi tineri reținuți în urma furtului de 10.000 euro de la o petrecere din Pașcani

Percheziții domiciliare și rețineri, după bătaia și dispariția a 10.000 de euro de la o petrecere organizată în Pașcani la sfârșitul săptămânii trecute. Polițiștii pășcănenii și luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale Iași au verifcat patru locuințe în cursul zilei...

Centrul de Permanență Pașcani – o alternativă pentru urgențele ușoare și persoanele care nu au asigurare medicală

Cetățenii care se confruntă cu probleme de sănătate și au nevoie de un consult medical pot apela și la Centrul de Permanență din municipiu, situat pe strada Ceferiștilor. Unitatea este deschisă de luni pana vineri, între orele 15 –...

Serviciu nou în ambulatoriul spitalului din Târgu Frumos: crioterapie cu azot lichid, la cabinetul de dermatologie

Pacienții din Târgu Frumos și din localitățile învecinate au acces, începând din această perioadă, la un nou serviciu medical disponibil în cadrul Cabinetului de Dermatologie din Ambulatoriul spitalului din Târgu Frumos: crioterapia cu azot lichid. Crioterapia este o procedură medicală...

Energia electrică ar urma să fie oprită în satele din comuna Heleșteni pentru lucrări de tăiere a vegetației pe aliniamentul rețelelor

Energia electrică ar urma să fie oprită în satele din comuna Heleșteni pentru lucrări de tăiere a vegetației pe aliniamentul rețelelor. "În atenția locuitorilor comunei Heleșteni, în perioada următoare vor avea lucrări de tăiere a vegetației pe aliniamentul rețelelor electrice,...

Documentul electronic care înlocuiește pașaportul și oferă acces rapid la servicii publice în 2026. Este disponibil și pentru minori

Cartea electronică de identitate (CEI) reprezintă un pas semnificativ în digitalizarea administrației românești, simplificând modul în care cetățenii interacționează cu instituțiile statului. Documentul, care înlocuiește treptat vechea carte de identitate, nu servește doar ca act oficial de identificare, ci...

Ajutor pentru persoanele cu pensii mici

Ministerul Muncii va propune coaliţiei de guvernare acordarea unui ajutor pentru persoanele cu pensii mici, în funcţie de resursele bugetare pentru anul în curs, a spus aseară, într-un interviu televizat, ministrul de resort, Florin Manole. El a adăugat că...

Niciun articol afișat