vineri, mai 9, 2025
8.2 C
Paşcani
Login

Klaus Iohannis a confirmat: „Plata ratelor se poate amâna cu până la 9 luni”

Președintele Klaus Iohannis a confirmat, într-o declarație de presă susținută la Palatul Cotroceni, că Guvernul va emite o ordonanță de urgență care le va permite românilor să amâne plata ratelor la bănci, pe o perioadă de până la nouă luni.

„Guvernul este pregătit că mâine să dea ordonanță de urgență care permite amânarea plății ratelor la bancă, pentru persoane fizice dar și pentru firmele din România, la cererea celor care au datorii la bănci. Plata ratelor se poate amâna cu până la 9 luni, adică până la sfârșitul acestui an. Suntem convinși că până atunci economia își va reveni iar lucrurile vor intra în normalitate”, a transmis președintele.

Tot în cursul acestei zile, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a anunţat că Guvernul va adopta joi o ordonanţă de urgenţă care va permite amânarea plăţii ratelor pe o perioadă de nouă luni, atât pentru persoanele fizice cât şi pentru cele juridice.

Amânarea se aplică pentru toate tipurile de credite şi pentru întreg sistemul bancar. Clienţii trebuie să solicite băncilor amânarea prin telefon şi apoi trebuie să confirme ulterior cererea via e-mail, a mai spus ministrul Cîţu.

Sursa Observator

Recomandări

Elev de la Liceul Teoretic Miron Costin Pașcani calificat la Olimpiada Nationalǎ de Inteligențǎ Artificialǎ

𝐂𝐚𝐥𝐢𝐟𝐢𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐥𝐚 𝐟𝐚𝐳𝐚 𝐧𝐚𝐭̗𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐚̆ 𝐚 𝐎𝐥𝐢𝐦𝐩𝐢𝐚𝐝𝐞𝐢 𝐝𝐞 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐥𝐢𝐠𝐞𝐧𝐭̗𝐚̆ 𝐚𝐫𝐭𝐢𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐥𝐚̆ Un elev al Liceului Teoretic Miron Costin din municipiul Pașcani s-a calificat la faza națională a...