Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea privind transpunerea în legislaţia naţională a salariului minim european. Directiva (UE) 2022/2041 a Parlamentului European şi a Consiliului privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană în legislaţia naţională are termen data de 15 noiembrie 2024.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare transpunerea în legislaţia naţională a prevederilor Directivei (UE) 2022/2041 a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 octombrie 2022 privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană, care are termen data de 15 noiembrie 2024.
Astfel, proiectul de lege cuprinde reglementări pentru asigurarea unui nou mecanism de stabilire a nivelului salariului minim, cât şi a faptului că salariaţii au acces la o protecţie a salariului minim, sub forma unui salariu minim legal sau sub forma unor salarii şi condiţii decente de muncă stabilite în temeiul unor contracte colective de muncă, acorduri colective sau alte acorduri scrise.