Klaus Iohannis: Dragi veterani de război, întreaga Românie vă mulţumeşte pentru spiritul de sacrificiu

Veteranii de război reprezintă „expresia vie a onoarei şi demnităţii Armatei României” şi sunt veritabili ambasadori ai României în relaţia cu aliaţii şi partenerii, transmite președintele Klaus Iohannis într-un mesaj cu prilejul Zilei Veteranilor de Război.

„În fiecare an, la 29 aprilie, în România este sărbătorită Ziua Veteranilor de Război, ca semn de recunoaştere a datoriei împlinite faţă de ţară pe câmpul de luptă. Veteranii de război reprezintă expresia vie a onoarei şi demnităţii Armatei României, care a fost, este şi va fi garantul securităţii naţionale, dar sunt şi veritabili ambasadori ai ţării noastre în relaţia cu aliaţii şi partenerii noştri. Apartenenţa la neam şi dragostea de ţară le-au călăuzit efortul şi sacrificiul, mulţi dintre aceştia căzând la datorie şi găsindu-şi odihna veşnică departe de ţara şi neamul pentru care au luptat şi s-au jertfit.

Această zi specială reprezintă nu numai momentul în care întreaga naţiune onorează meritele deosebite ale fiilor săi, dar şi un prilej de a cultiva tinerei generaţii dragostea de glia strămoşească, de tradiţiile şi valorile naţionale, ca elemente fundamentale de menţinere a filonului românesc în marea familie a democraţiilor europene cu care naţiunea noastră împărtăşeşte valori şi idealuri comune”, spune şeful statului în mesaj.

El afirmă că marcarea şi în acest an a Zilei Veteranilor de Război într-un cadru mai restrictiv, din cauza pandemiei de COVID-19, nu diminuează recunoştinţa pe care urmaşii o aduc celor care au pus supravieţuirea patriei mai presus de propria lor viaţă.

„Dragi veterani de război, întreaga Românie vă mulţumeşte pentru spiritul de sacrificiu pe care l-aţi probat pe timpul războaielor, dar şi ulterior încheierii acestora, în perioadele dificile prin care ţara noastră a trecut. Aveţi întreaga mea admiraţie şi recunoştinţă pentru activitatea dumneavoastră. Vă doresc multă sănătate şi o viaţă liniştită într-o ţară care vă respectă şi vă recunoaşte pe deplin meritele! Având în vedere că în zilele următoare vom celebra Sărbătorile Pascale, vă rog să primiţi urările mele de bine, linişte şi lumină în suflet. La mulţi ani!”, mai transmite preşedintele Iohannis.

Sursa Digi 24

PULSUL ZILEI

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei!

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei! A fost desemnat într-un final câștigatorul pentru tronsonul Târgu Frumos – Lețcani (28,6 km), parte esențială a proiectului care va conecta Iașiul la rețeaua europeană...

Noi pași pentru infrastructura mare: constructor desemnat pentru autostrada Pașcani–Suceava

Compania UMB Spedition a fost desemnată câștigătoare pentru realizarea celor două loturi ale autostrăzii Pașcani – Suceava, marcând un moment important pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din nordul țării. Anunțul a fost făcut de Gheorghe Șoldan, care a precizat că semnarea...

Care este programul de la Spitalul de Urgențe Pașcani în perioada sărbătorilor pascale

PROGRAMUL ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE 2026 👉În contextul zilelor libere stabilite pentru Sărbătorile Pascale, Spitalul Municipal de Urgență Pașcani furnizează următoarele informații esențiale pentru asistența populației: ℹ️În perioada: 10.04.2026-13.04.2026 – toate cabinetele din cadrul Ambulatoriului de specialitate VOR FI ÎNCHISE. 💬🩺 Spitalul Municipal...

Astăzi, 8 aprilie, posturile pe care profesorii se pot angaja în școli vor fi reactualizate, potrivit calendarului oficial

Lista posturilor pe care profesorii se pot angaja în școli va fi reactualizată miercuri, 8 aprilie, conform metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2026-2027. Menționăm că lista urmează să fie mai fie actualizată în perioada următoare. „a) reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor...

Lansare de carte postmortem la Centrul Cultural Ruginoasa, pe 17 aprilie. „Rondelul amintirilor” de Mihai Lupu

Eveniment deosebit în Săptămâna luminată, la Centrul Cultural Ruginioasa. Vineri, 17 aprilie, va avea loc o lansare de carte postmortem. Este vorba despre volumul "Rondelul amintirilor", de Mihai Lupu. Intâlnirea va fi prezentată de Petronela Angheluță și Emilian Marcu,...

Miercurea Mare. Ce este complet interzis pe 8 aprilie. Preotul avertizează: „Ar putea aduce necazuri în gospodărie”

Miercurea Mare, marcată pe 8 aprilie, ocupă un loc central în rânduiala liturgică a Săptămânii Patimilor, fiind dedicată rugăciunii, postului și reflecției. În tradiția ortodoxă, ziua evidențiază contrastul dintre pocăință și trădare: două atitudini care definesc parcursul spiritual al...

Sarea, cel mai mare dușman de la masa de Paște al persoanelor cu probleme cardiovasculare. Sfaturi utile de la cardiologul ieșean Ovidiu Mitu

Masa de Paște, bogată în preparate tradiționale, poate deveni o provocare pentru pacienții cu afecțiuni cardiovasculare, mai ales atunci când consumul de sare scapă de sub control. Medicii atrag atenția că, dincolo de excesele alimentare obișnuite în această perioadă,...

Distracție și mișcare în aer liber, la baza sportivă din Tătăruși. Un nou tobogan gonflabil pentru copii

Bucurii pentru copiii de la Tătăruși, în apropierea sărbătorilor pascale. De curând la baza sportivă din localitate, a fost amplasat un nou tobogan gonflabil, lângă parcul inaugurat anul trecut. Este cel de-al doilea tobogan gonflabil, oferit de o firmă, iar...

Descoperire șocantă! Cadavru găsit în pădurea de la Valea Seacă, lângă Pașcani

Descoperire șocantă, luni, 6 aprilie, în pădurea de la Valea Seacă, în apropiere de Pașcani. O femeie din zonă a găsit, pe albia unui râu, cadavrul unui bărbat aflat în stare avansată de putrefacție. Imediat au fost alertate autoritățile prin...

Campanie de educație pentru sănătate orală

Comunicat: Clinica stomatologică Dr. Eduard Nica – Dental Practice anunță organizarea unei acțiuni dedicate educației pentru sănătatea orală, care va avea loc miercuri, la ora 12:00, în cadrul Centrului de Zi „Sf. Stelian” din Pașcani, situat în spatele Băncii...
Paşcani
ploaie ușoară
7 ° C
7 °
7 °
75 %
11.6kmh
81 %
mie
8 °
J
7 °
vin
7 °
S
12 °
D
13 °

Niciun articol afișat