La mulți ani, femeie! Primarul de la Tg Frumos a dat flori sărbătoritelor la fel ca edilii din comune
Majoritatea femeilor s-au simțit în această zi bucuroase și cu siguranță au avut zâmbetul pe buze. Astfel că o parte dintre ele au avut și liber de la muncă, au primit flori, dulciuri și multe îmbrățișări. Nu au fost uitate nici bunicile care au fost luate prin surprindere de către edilii comunelor care au dăruit atenții și le-au felicitat pentru că sunt puternice. Vremea frumoasă de afară a întregit atmosfera de sărbătoare și primăvară, anotimpul renașterii.
Și la Târgu Frumos, primarul Ionel Vatamanu a pregătit flori pentru doamnele din oraș. Evenimentul a fost marcat ca la carte de către administrația locală.
„8 Martie este ziua în care se îmbină armonios cele patru caracteristici ale femeilor: sensibilitatea, frumuseţea, tandreţea şi fineţea. Vă doresc să aveți parte de sănătate, realizări remarcabile pe plan profesional, armonie și bunăstare in familie, fericire alături de cei dragi! La mulți ani și o primăvara frumoasă!” a transmis edilul pe rețelele de socializare.
La fel s-a întâmplat și în comunele din apropiere de Pașcani. În localitatea Moțca, edilul Constantin Serioja Hobincă a dăruit sute de flori femeilor. „Am pregătit și distribuit flori de ZIUA INTERNATIONALA A FEMEII, femeilor cadre didactice și nedidactice din Școala Motca, din Primăria Moțca, din Dispensar Motca, din Oficiul Poștal Moțca și Banca Viitorul Motca plus celor din familie, ca dovada a stimei și iubirii pe care le purtam în suflet. (…)” a transmis primarul
La fel a procedat și primarul din Mogoșești Siret. Sărbătoritele au primit și ciocolată.
Din această după amiază se lasă cu petreceri pentru doamne și domnișoare în majoritatea localurilor de unde nu lipsește muzica bună și meniurile alese.