La mulți ani, România! Semnificațiile și istoria datei de 1 Decembrie

Ziua Națională a României este sărbătorită la 1 decembrie, iar această dată, stabilită printr-o lege promulgată în 1990, marchează un moment important din istoria românilor, cel în care Marea Adunare de la Alba Iulia a votat unirea Transilvaniei cu România, în 1918.
Prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990, promulgată de președintele Ion Iliescu, data de 1 decembrie a fost adoptată ca zi națională și sărbătoare publică în România.

Marea Unire de la 1918

La 1 decembrie 1918 a fost convocată, la Alba Iulia, Adunarea Naţională a Românilor, lucrările finalizându-se cu Hotărârea de unire necondiţionată a Transilvaniei cu România, votată în unanimitate. Acest act a avut loc după ce, la data de 27 martie 1918, respectiv 28 noiembrie 1918, organele reprezentative ale Basarabiei şi Bucovinei au votat unirea.
La 1 decembrie 1918, se decide astfel în unanimitate unirea Transilvaniei, Crişanei şi Maramureşului cu România, dar cu păstrarea unei autonomii locale, pe baze democratice, cu egalitate între naţionalităţi şi religii.

„Adunarea Naţională a poporului român din Transilvania, Banat şi părţile ungurene a primit rezoluţiunea prezentată prin Vasile Goldiş în întregimea ei şi astfel unirea acestei provincii româneşti cu ţara mamă este pentru toate veacurile decisă”, anunţa Gheorghe Pop de Băseşti, preşedintele Marii Adunări.

La Alba Iulia, aşa cum a fost şi la Cernăuţi, la 28 noiembrie, a fost o adunare a tuturor românilor din Austro-Ungaria. Tot aici, la Alba Iulia, se constituie Marele Consiliu Naţional Român, care este format din 200 de membri aleşi şi încă 50 cooptaţi. În următoarea zi, Consiliul numeşte un guvern provizoriu, numit Consiliul Dirigent al Transilvaniei, care îl are în frunte pe Iuliu Maniu. La 11 decembrie se ratifică Marea Unire de către Guvernul României, iar declaraţia de la Alba Iulia este înmânată regelui Ferdinand. Regele promulgă în aceeaşi zi decretul de sancţionare a unirii (inclusiv a Basarabiei şi Bucovinei). Un an mai târziu, pe 29 decembrie 1919, Parlamentul României votează legile de ratificare a unirii Transilvaniei, Crişanei, Maramureşului, Banatului, Bucovinei şi Basarabiei cu România.

Recunoaşterea internaţională a unirii Bucovinei cu România s-a făcut la 10 septembrie 1919, prin semnarea Tratatului de la Saint Germain dintre Puterile Aliate şi Austria. Recunoaşterea unirii Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România s-a făcut prin Tratatul de pace de la Trianon, încheiat la 4 iunie 1920, de Puterile Aliate şi Asociate şi Ungaria.

Pe 28 octombrie 1920, s-a semnat Tratatul de la Paris, pe de-o parte de România şi pe de cealaltă parte de Puterile Aliate (Franţa, Marea Britanie, Italia şi Japonia), care a avut ca scop recunoaşterea unirii României cu Basarabia. Dar acesta nu a intrat în vigoare pentru că Japonia nu l-a ratificat. De asemenea, Uniunea Sovietică nu a recunoscut această unire, iar acţiunile Japoniei au venit ca rezultat al unui protocol secret care a făcut parte dintr-un tratat între cele două din 1925.

10 mai şi 23 august, datele care au marcat anterior Ziua Naţională a României

Anterior, în perioada 1866 – 1947, Ziua Națională a României a fost sărbătorită pe 10 mai, apoi, între anii 1948 și 1989, pe 23 august.

Deoarece prințul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a depus în data de 10 mai 1866 jurământul în fața adunării reprezentative a Principatelor Române Unite, aceasta a fost desemnată Ziua Naţională, fiind sărbătorită până în 1947.

În 2015, Camera Deputaţilor a decis ca 10 mai să fie sărbătoare naţională, fiind ziua care marchează trei momente istorice – începutul domniei lui Carol I, Independenţa de stat şi încoronarea primului rege al ţării.

După abdicarea forțată a regelui Mihai I, pe 30 decembrie 1947, Camera Deputaților a adoptat legea prin care a proclamat Republica Populară Română. Data de 23 august a fost decisă drept sărbătoare de stat, fiind cunoscută ca ziua insurecției armate antifasciste, începutul revoluției populare în România. Data făcea referire la întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste și arestarea Guvernului condus de Ion Antonescu în anul 1944.

Cum este sărbătorită Ziua Naţională anul acesta

Aproximativ 4.000 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii și Administrația Națională a Penitenciarelor, dintre care 500 militari din 21 de țări aliate sau partenere, și aproximativ 200 de mijloace tehnice vor participa duminică, 1 Decembrie, începând cu ora 11.00, la Parada Militară Națională organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, în Piaţa Arcul de Triumf din Bucureşti.

Detașamentele de militari străini vor fi din Bulgaria, Canada, Republica Cehă, Croația, Franța, Germania, Georgia, Grecia, Italia, Lituania, Letonia, Luxemburg, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Muntenegru, Polonia, Portugalia, Slovenia, Turcia, Ucraina și SUA.

Peste 50 de aeronave sunt așteptate să evolueze la parada militară de Ziua Națională a României, dar acest lucru depinde de condițiile meteorologice de duminică, a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN).

O paradă militară şi ceremonii dedicate Zilei Naționale vor avea loc şi la Alba Iulia, unde va merge şi premierul Ludovic Orban, alături de membri ai cabinetului său. Aproximativ 1.000 de militari, între care și un detașament din Polonia, vor participa la parada de 1 Decembrie la Alba Iulia. Pe străzile din oraș vor defila inclusiv noile transportoare Piranha.

MEDIAFAX

PULSUL ZILEI

S-a stins din viață primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu. A fost edilul comunității timp de 18 ani

Doliu în comuna Stolniceni-Prăjescu. Primarul, Costel Hugianu, s-a stins din viață la 64 de ani, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 3-4 aprilie. El a fost edilul comunității timp de 18 ani. "PSD Iași anunță cu profundă tristețe vestea trecerii...

Guvernul a redus temporar acciza la motorina standard cu 30 de bani pe litru, pe perioada crizei. Impactul bugetar estimat

Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență prin care reduce temporar acciza la motorină cu 30 de bani pe litru, măsură aplicată pe durata crizei, pentru a atenua impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei. Purtătorul de cuvânt...

Preoții și psihologii împotriva păcănelelor

Cea mai interesantă dezbatere privind soarta sălilor jocurilor de noroc din municipiul Pașcani, a avut loc în cursul zilei de 3 aprilie, începând cu ora 10. Invitația a fost făcută de primarul municipiului în calitate de inițiator a unui proiect...

Târg cu produse locale înainte de Paște, la Pașcani. Armonii de primăvară, în perioada 9-11 aprilie

Primăria Municipiului Pașcani și Consiliul Local Pașcani, în parteneriat cu Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, vă invită joi, 9 aprilie 2026, începând cu ora 10:00, pe Esplanada Municipiului Pașcani, să participați la deschiderea expoziției cu vânzare de produse agroalimentare...

Trei indivizi, printre care doi adolescenți de 16 și 17 ani, cercetați pentru trafic de persoane, de minori și proxenetism, la Pașcani

Trei persoane, cu vârste de 16, 17 și 34 de ani, sunt cercetate de procurorii DIICOT Iași pentru trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, la Pașcani. Potrivit anchetatorilor, la începutul lunii martie 2026, cele două persoane minore ar...

De la „vocea cetățeanului” la blocarea referendumului. Dublul standard al PNL nu poate fi ignorat

Comunicat: Organizația PSD Pașcani respinge afirmațiile lansate de reprezentanții PNL și atrage atenția asupra unui fapt clar: prin absența consilierilor locali PNL și AUR de la ședința de îndată a Consiliului Local din data de 2 aprilie 2026, a...

Pompierii, la datorie în perioada sărbătorilor. Recomandări pentru a evita incendiile – VIDEO

În perioada Floriilor și în apropierea Sărbătorilor Pascale, pompierii din județul Iași sunt la datorie și pregătiți să intervină în orice situație de urgență. Zilnic, peste 160 de militari sunt la datorie, iar o parte dintre aceștia desfășoară controale și...

Pelerinaj de Florii, la Todirești, pe 5 aprilie de la ora 16:00

Pelerinaj de Florii, la Todirești, pe 5 aprilie de la ora 16:00. "Dragii mei, DUMINICĂ 5 aprilie 2026, ora 16⁰⁰ vă invităm să ne însoțiți în PELERINAJUL DE FLORII din localitatea noastră! Ne întălnim la ora 16⁰⁰ la Biserica "Nașterea Maicii Domnului"...
Paşcani
cer acoperit de nori
11.9 ° C
11.9 °
11.9 °
61 %
6.1kmh
100 %
S
19 °
D
16 °
lun
21 °
mar
13 °
mie
7 °

Niciun articol afișat