0.1 C
Paşcani
duminică, decembrie 29, 2024

Lansare de carte: monografia satului Sticlăria

Cine vrea să cunoască trecutul unui sat din comuna Scobinti, are de curând la dispoziție informații dintr-o lucrare valoroasă, proaspăt scoasă de sub tipar. Doi profesori au lansat monografia satului Sticlăria, o carte de câteva sute de pagini care cuprinde tot ce este mai important despre localitate, din trecut și prezent. La evenimentul cultural au participat cadre didactice dar și reprezentanți ai administrației locale.

„Sticlăria”, așa se numește cartea de câteva sute de pagini, scrisă de Mihaela și Dumitru Hriscu, doi profesori cu dragoste față de locurile natale. Lucrarea a fost lansată la Școala Gimnazială din aceeași localitate, într-un cadru festiv.

In monografie sunt trecute informații legate de istoria locurilor, de etimologie, de tradiții și obiceiuri, precum și multe alte detalii specifice zonei.

La eveniment a participat și primarul comunei Scobinti, Gheorghe Hritcu, născut în satul Sticlăria. Emoțiile l-au copleșit în momentul în care a ținut un discurs.

Mentionam că profesorul Dumitru Hriscu a lansat în 2011 și o carte despre comună, intitulată „Comuna Scobinți – repere spațio – temporare”.

Recomandări