Lecție de istorie altfel.  Lansări de carte la Casa de Cultură din Pașcani

Lecție de istorie altfel.  Lansări de carte la Casa de Cultură din Pașcani

 Eveniment de marcă la Pașcani unde au participat veterani de război, pășcăneni și elevi. Pentru toți cei prezenți a fost o lecție de istorie altfel. Mai exact, la Casa de Cultură Mihail Sadoveanu a avut loc o lansare de carte despre viața și luptele Mareșalului Prezan. Unul dintre scriitori a venit personal pentru a vorbi celor prezenți despre ce a scris în carte. Momentul a fost apreciat și organizat pentru a marca Ziua Armatei Române.

Colonelul Mihai Hodorogea a venit la Pașcani, ocazie numai bună pentru a prezenta două cărți despre Mareșalul Prezan. Cei prezenți au avut ocazia învețe despre istoria României printr-o lecție altfel. La eveniment au spus prezent elevi și profesori, veterani de război dar și pășcăneni.

Ei au șansa să afle despre bătăliile și viața lui Constantin Prezan care a fost ofițer de carieră.

Mai multe detalii aici – https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Prezan.

Volumele prezentate au fost ,,VIAŢA MAREŞALULUI PREZAN.  Profesia de a fi român” și ,,BĂTĂLIILE MAREȘALULUI PREZAN – între autoritate și modestie”.

Evenimentul a fost organziat împreună cu administrația locală, iar în urma numeroaselor discuții dintre viceprimarul Gabriela Nedelcu și invitatul Mihai Hodorogea urmează să fie scrisă o carte și cu povestiri despre scriitorul pășcănean Mihail Sadoveanu.

De ce a ales Pașcaniul, răspunde colonelul Mihai Hodorogea. – răspunsul în cadrul știrilor INFOBIT.

Despre cum să atragem elevii spre istorie și mai ales de ce trebuie să ne cunoaștem România din anii de război vorbește invitatul prezent la Pașcani.  – răspunsul în cadrul știrilor INFOBIT.

Menționăm că evenimentul a avut loc în ziua de 25 octombrie, atunci când este sărbătorită Ziua Armatei Române.

PULSUL ZILEI

Un medic stomatolog din Pașcani vrea să ajungă pe cel mai izolat vulcan din lume

Comunicat: Un medic stomatolog din Pașcani vrea să ajungă pe cel mai izolat vulcan din lume. Mount Sidley este ultima etapă a unui proiect rar în alpinismul mondial, cele mai inalte 7 varfuri vulcanice de pe cele 7 continente...

Primăria Pașcani distribuie cartele de acces pentru Eco-Insulele digitalizate

Comunicat: Primăria Municipiului Pașcani informează cetățenii că persoanele care au depus declarația fiscală pentru taxa specială de salubrizare pot ridica cartelele de acces pentru Eco-Insulele digitalizate. 📅 Perioada de distribuire: 16 martie – 30 aprilie 2026
📍 Locul: sediul Primăriei Municipiului...

Școală nouă în comuna Lespezi

În comuna lespezi va fi construită o școală nouă. Anunțul a fost făcut chiar de primarul localității, Lucian Marcu, într-o postare pe rețelele de socializare. "O victorie pentru educație: Construim o școală nouă în Lespezi! Dragi locuitori ai comunei Lespezi, Vin astăzi...

Campania de sănătate ajunge în municipiul Pașcani

  Comunicat: În perioada 16–30 martie 2026, Crucea Roșie Română, împreună cu Crucea Roșie Română – Filiala Iași, în parteneriat cu Primăria Municipiului Pașcani, desfășoară în municipiul Pașcani campania de sănătate „Healthy Communities”, dedicată tuturor locuitorilor din comunitate, cu accent...

Proiect de lege pentru eliberarea câinilor din lanț. Ce riscă cei care țin animalele legate

Un proiect de lege depus recent în Parlament propune schimbări importante în modul în care câinii pot fi ținuți în curți și gospodării, vizând în special o practică larg răspândită în mediul rural și anume: ținerea animalelor în lanț. Concret,...

Cel mai romantic oraș din Europa nu este Paris sau Veneția. Ce destinație a câștigat titlul

Cel mai romantic oraș din Europa este Madrid, capitala Spaniei, potrivit unui studiu realizat de compania aeriană Icelandair, conform Express. Cercetătorii au analizat date din zeci de orașe europene, luând în calcul viața de noapte, populația de celibatari, gradul de incluziune...

Guvernul a adoptat bugetul pentru 2026. Crește salariul minim de la 1 iulie

Guvernul a adoptat în ședința extraordinară de joi seară toate actele de pe agendă, inclusiv legea bugetului de stat pentru anul 2026 și hotărârea privind creșterea salariului minim. Tot astăzi a fost aprobată și prelungirea schemei de sprijin pentru...

Cum va fi vremea de Paștele ortodox. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru intervalul 16 martie - 13 aprilie. Potrivit ANM, vom avea temperaturi ușor mai ridicate decât normalul în prima parte a perioadei și precipitații deficitare în mai multe regiuni. Estimările acoperă...

INCENDIU DE VEGETAȚIE, CU PAGUBE, LA BLĂGEȘTI

Incendiu de proporții în suburbia Blăgești din Pașcani. Miercuri seară, în jurul orei 19:30, au fost mistuite de flăcări 30 de hectare de vegetație și un hectar de pădure de salcâm. Incendiul a pornit, cel mai probabil, de la...
Paşcani
cer senin
11.4 ° C
11.4 °
11.4 °
61 %
6.1kmh
6 %
S
10 °
D
10 °
lun
11 °
mar
12 °
mie
8 °

Niciun articol afișat