Pe lângă Ruginoasa, unde există palatul ce-i poartă numele, şi o altă comună din judeţul Iaşi îşi leagă numele de una din faptele petrecute în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza.
De data asta, este vorba despre comuna A.I. Cuza din vestul judeţului, comună care a fost salvată de apele Siretului, care o inundau frecvent, chiar de domnitor, printr-unul din numeroasele sale decrete. Iată întreaga istorie, povestită pe pagina sa de Facebook de analistul de politică externă Hari Bucur–Marcu, fost membru al Statului Major General, un bun cunoscător al istoriei României.
Iată postarea acestuia:
“Pe la 1861, era un sat pe malul drept al Siretului, în apropiere de moşia Mirceşti (a poetului Vasile Alecsandri), sat populat de oameni liberi, răzeşti din tată-n fiu. Liberi în sensul că existenţa lor nu depindea de corvoada legală, trecută în regulamentul organic al Moldovei şi apoi în aranjamentele concertului de putere european, redactate la Paris.
Problema cu satul acela era că lunca din dreapta Siretului era inundabilă. Aşa că, din momentul în care se umflau apele, la cel mai mic dezgheţ, sau după o ploaie mai serioasă, gospodăriile sătenilor erau invariabil cuprinse de ape.
Lucru pe care prinţul Cuza, care guverna peste Principatele Unite, din 24 ianuarie 1859, a putut să îl vadă cu ochii săi, pe când făcea o vizită prietenului Alecsandri, la moşia sa sireteană. Venind de la Iaşi, mergând spre vest, călătorul spre Mirceşti trecea prin dreptul acelui sat, dacă nu cumva voia să facă un ocol de vreo oră şi să trecă prin Kogălniceni, sat aflat ceva mai la nord.
Şi a întrebat prinţul, din mersul caleştii, de ce stau sătenii aceia să fie luaţi de ape de fiecare dată când se umfla Siretul, pe când exact peste râu, după malul stâng al acestuia, se ridica un podiş la câteva zeci de metri înălţime, adică complet ferit de apele învolburate? După o vreme a primit şi răspunsul: pământurile acelea nu erau de vânzare şi chiar dacă ar fi fost, ţăranii din luncă nu aveau bani să le cumpere şi să îşi facă acolo un sat nou, uscat şi curat.
Aşa că prinţul Alexandru Ioan Cuza, care oricum conducea Principatele Unite mai mult prin decrete, a mai dat încă un decret, prin care a naţionalizat pământul de pe malul stâng al Siretului şi l-a atribuit sătenilor din lunca de peste râu, urmând ca aceştia să compenseze cu ce terenuri aveau ei pe malul drept şi cu un împrumut pe care îl acorda statul, plătibil în 30 de ani.
Nu e de mirare că satului i s-a zis Alexandru Ioan Cuza.
Şi ar mai fi un motiv pentru acel nume dat satului de pe malul Siretului. Unul şi mai onorabil.
Alexandru Ioan Cuza a fost primul bărbat de stat român, în adevăratul şi completul sens al cuvântului, din întreaga istorie modernă a României.”