Legea Kurzarbeit, care permite reducerea timpului de muncă al salariaţilor cu până la 80%, a fost promulgată. ”Este o gură de oxigen în economie”

Iohannis a promulgat legea prin care angajatorii pot reduce timpul de muncă al salariaţilor cu până la 80%, pe perioada stării de urgenţă sau de alertă. Coaliţia pentru Dezvoltarea României spune că legea va aduce o gură de oxigen în economie.

Legea Kurzarbeit sau flexibilizarea regimului de muncă, măsură cerută de 8 luni de mediul de afaceri şi promulgată vineri de preşedintele României va aduce o gură de oxigen extrem de importantă în economie, cu beneficii importante sociale, se arată într-un comunicat transmis de Coaliţia pentru Dezvoltarea României(CDR), care precizează că această măsură ar putea menţine sau readuce în activitate cu timp parţial de muncă în jur de 500.000 de angajaţi, potrivit news.ro.

“Din estimările Guvernului este de aşteptat ca 60.000 de companii din sectoarele extrem de afectate de criză, cum sunt industriile ospitalităţii şi a evenimentelor, cultura şi sportul, să poată menţine sau readuce în activitate cu timp parţial de muncă în jur de 500.000 de angajaţi. Impactul va fi că măsurile sanitare vor putea fi uşor corelate cu disponibilitatea forţei de muncă, iar închiderea, deschiderea sau ndeschiderea parţială a businessurilor va putea fi făcută cu agilitatea de care e nevoie în această perioadă”, se arată în comunicat.

Legea Kurzarbeit, promulgată de Klaus Iohannis. Angajatorii pot reduce timpul de muncă al salariaților cu până la 80%

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri legea care modifică o OUG şi care prevede că pe durata stării de urgenţă, de alertă sau asediu, precum şi pe o perioadă de până la 3 luni de la data încetării ultimei perioade în care a fost instituită starea de urgenţă, de alertă sau asediu, angajatorii au posibilitatea reducerii timpului de muncă al salariaţilor cu cel mult 80% din durata zilnică, săptămânală sau lunară, prevăzută în contractul individual de muncă.

Continuarea pe Observator

PULSUL ZILEI

Cum va fi vremea de Paște și în noaptea de Înviere: anunțul meteorologilor

Românii care merg la slujba de Înviere trebuie să se pregătească pentru o noapte rece și instabilă, cu precipitații în mai multe zone ale țării și temperaturi care vor coborî până la -5 sau -6°C. Deși vremea nu va...

Două persoane arestate pentru schingiuirea unui câine fără stăpân

La data de 8 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au reținut, pentru 24 de ore, două persoane bănute de săvârșirea infracțiunilor de instigare la schingiuirea animalelor și complicitate la schingiuirea animalelor. Din investigațiile efectuate până în...

Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Ce nu este bine să faci în această zi

În Vinerea Mare sau Vinerea Seacă, ţăranul român ţinea post negru, crezând, printre altele, că postul negru vindecă durerile de cap, dar şi alte beteşuguri. În această zi nu se lucra: nu se ţesea, nu se torcea, nu se spăla,...

Legislativul pășcănean, ședință pe 16 aprilie

Ședința ordinară pentru luna aprilie a.c. a legislativului pășcănean a fost programată pe 16 aprilie, de la ora 10.00. Iată care sunt proiectele propuse pe ordinea de zi: Ordinea de zi - Dispoziție Primar nr. 259/09.04.2026 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului...

Ce nu se mănâncă în Săptămâna Mare a Paştelui. Alimentele de post interzise în Săptămâna Patimilor

Creștinii ortodocși intră luni, 10 aprilie, în Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare a Paștelui. Ce nu se mănâncă în ultima săptămână a postului Paștelui? Printre tradițiile specifice în Săptămâna Mare se numără păstrarea liniștii, respectarea strictă a postului, îngrijirea...

Peste 9.000 de polițiști și 400 de radare pe șosele, în minivacanța de Paște. Poliția Română: „Vor acționa zilnic la nivel național”

Peste 9.000 de polițiști și mai mult de 400 de aparate radar pentru monitorizarea traficului și prevenirea vitezei excesive sunt pregătite pentru șoferi în această minivacanță de Paște, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Bogdan Ghebaur, joi,...

Muzeul Municipal Pașcani partener în expoziția „Meșteșug, simbol și credință” de la Muzeul Municipal Regina Maria din Iași – FOTO/VIDEO

Muzeul Municipal Regina Maria Iași: Expoziția „Meșteșug, simbol și credință” aduce în fața privitorului una dintre cele mai vechi și mai expresive forme de artă populară românească: închistrirea ouălor de Paști. Acest meșteșug, transmis din generație în generație, este o...

NOUL PUG al Pașcaniului, în dezbatere publică

  Proiectul noului PUG al municipiului Pașcani precum și raportul de mediu au fost puse in dezbatere publică. Documentele pot fi accesate pe site‐ul instituției iar întâlnirea cu cetățenii a fos progrmată pe 25 mai, de la ora 14.00. COMUNICAT PRIMARIA PAȘCANI,...

S-a deschis târgul de Paște la Pașcani. Durează doar trei zile, pe esplanada din zona Vale – FOTO

S-a deschis târgul de Paște la Pașcani. Dacă vreți să vă pregătiți pentru masa de Paște cu produse de la producători locali sau să cumpărați creații populare cu specific acestei perioade atunci trebuie să știți că le găsiți pe...
Paşcani
cer acoperit de nori
6.3 ° C
6.3 °
6.3 °
56 %
4.5kmh
100 %
vin
7 °
S
11 °
D
12 °
lun
13 °
mar
14 °

Niciun articol afișat