back to top
luni, decembrie 29, 2025
2.5 C
Paşcani
Login

Legile educației, repuse în dezbatere: Apar schimbări la admiterea la liceu, la bacalaureat și la studiile doctorale

Actuala lege a educației urmează să fie modificată substanțial, urmând să fie aduse schimbări, printre altele, în privința examenului de bacalaureat și a duratei studiilor universitare de doctorat, după cum apare în două proiecte de lege repuse în dezbatere luni. Proiectele au apărut, inițial, în vara lui 2022, dar, în urma consultărilor purtate de Ministerul Educației cu asociații ale părinților, elevilor sau studenților, s-a decis modificarea și repunerea lor în dezbatere publică.

În primul rând, potrivit celor două proiecte repuse luni în dezbatere, actuala lege ce reglementează învățământul, Legea 1/2011 a educației naționale, va fi înlocuită de două legi, respectiv una pentru învățământul preuniversitar și una pentru cel universitar.

Inițial, proiectele celor două legi au fost puse în consultare publică în vara anului trecut și, la jumătatea lunii iulie 2022, s-au aflat chiar și pe masa Guvernului, pentru prima lectură. Totuși, pentru că multe voci au susținut că o parte dintre propunerile conținute de proiecte sunt problematice, s-a decis inițierea unor consultări cu o serie de asociații ale elevilor, părinților, studenților și altele, astfel încât proiectele au fost repuse în dezbatere publică, într-o formă modificată pe alocuri față de variantele din vara lui 2022.

Proiectul legii învățământului preuniversitar

O primă modificare propusă pentru învățământul preuniversitar este apariția unor noi evaluări obligatorii. Astfel, la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a, elevii vor susține, în mod obligatoriu, evaluări scrise la materiile “limbă și comunicare” și “matematică și științe”.

Continuarea pe avocatnet.ro

PULSUL ZILEI

La ce nivel a ajuns datoria guvernamentală a României

Datoria administrației publice (datoria guvernamentală) a urcat, în septembrie, până la 1.095 miliarde lei, de la 1.084 miliarde de lei, în luna precedentă, conform AGERPRES. Ca procent din PIB, datoria guvernamentală a crescut până la nivelul de 58,9%, de la...

Sfântul Ștefan, sărbătorit pe 27 decembrie. Cine a fost primul martir creștin şi ce obiceiuri şi tradiţii respectă românii în această zi

Sfântul Ştefan a fost unul dintre ucenicii lui Iisus Hristos care îl urmau pretutindeni şi au asistat direct la faptele sale. El a fost condamnat la moarte în anul 33, de autorităţile iudaice, deschizând drumul unui impresionant şir de...

Decizie revoltătoare a Guvernului. Se taie alocația de hrană pentru cei 137 de copii cu handicap de tip HIV/SIDA

Federația UNOPA protestează vehement față de decizia Guvernului PSD, PNL, USR, UDMR de a tăia indemnizația de hrană de care beneficiau 137 de copii cu handicap de tip HIV/SIDA din România și cere anularea imediată a deciziei. Prin Ordonanța...

Fără șantiere deschise în 2026 pe A8. „Un an al proiectării”

Aproape 96 kilometri din cei 146 de kilometri de autostradă deschiși în România în 2025 sunt pe direcția Moldovei, pe autostrada A7, potrivit unei analize publicate pe Facebook de Adrian Covăsnianu, expert în infrastructura rutieră. Datele arată că aproximativ...

Schimbări pentru șoferi: trecerea între categorii de permise poate fi făcută fără examen teoretic, în anumite condiții

Legea care simplifică obținerea permisului de conducere a fost publicată în Monitorul Oficial. Actul normativ, care aparține deputatul USR Cezar Drăgoescu, îi scutește unii șoferi de la susținerea probei teoretice pentru a dobândi unele categorii superioare de permis de...

Tradiții în Ajunul Crăciunului: Ce obiceiuri sunt în diferite regiuni ale țării

Luna decembrie este în sine o întreagă sărbătoare, vestind apropierea Crăciunului cu diverse colinde, miros de brad şi arome de cozonaci, dar mai ales prin gesturi simbolice care nu sunt alese la întâmplare, ci după cum spune tradiţia bine...

Ce a rămas de construit pe Autostrada Moldovei, după inaugurarea celor 50 de kilometri până la Adjud

2025 se încheie pentru infrastructura mare din România cu încă 146 de kilometri de drum de mare viteză dați în trafic. Marți, 23 decembrie, s-au deschis încă 50 de kilometri de autostradă. Astfel, se poate circula pe A7 de...

Niciun articol afișat