0.6 C
Paşcani
duminică, decembrie 29, 2024

Lespezi: Fetiță de un an și 6 luni în stare gravă după ce a fost opărită cu ciorbă clocotită

Ambulanta cu medicChinuri groaznice pentru o fetita din comuna Lespezi. Micuta, in varsta de 1 an si 6 luni a ajuns de urgenta la Spitalul “Sf. Maria” din Iasi, dupa ce din greseala, s-a rasturnat peste ea o oala cu ciorba fierbinte.

Mama acesteia a scapat-o cateva clipe de sub supraveghere iar copila care se juca pe langa soba a tras de recipientul plin cu lichid fierbinte. Parintii au ramas fara cuvinte cand si-au vazut fiica racnind si plina de rani din cauza arsurilor. Imediat, acestia au cerut sprijinul unei ambulante prin 112, iar micuta a fost transportata de urgenta la Spitalul de Urgenta din Pascani.

Aici, medicii din camera de urgente i-au acordat copilei primele ingrijiri medicale si i-au administrat sedative pentru a-i mai lua din durere. Dupa consult, doctorii au stabilit ca minora a suferit arsuri de gradul II-III, pe aproximativ 25% din suprafata corpului, cele mai afectate fiind abdomenul si manutele acesteia.

La scurt timp de la prezentare, pacienta a fost transferata in Unitatea de Primiri Urgente a spitalului “Sf. Maria” din Iasi.

Recomandări