Liceul Special „Moldova” din Tg. Frumos anunță lansarea proiectului „Călătorie prin ochii sufletului”

Liceul Special „Moldova” anunță cu entuziasm lansarea proiectului „Călătorie prin ochii sufletului”, parte a inițiativei europene DiscoverEU Inclusion, finanțată prin programul Erasmus+. Acest proiect inovator își propune să ofere oportunități de mobilitate internațională pentru tineri cu dizabilități senzoriale de vedere, contribuind la dezvoltarea abilităților de viață independentă, a încrederii în sine și a incluziunii sociale.

Proiect DiscoverEU Inclusion, la Liceul Special „Moldova” din Tg. Frumos

În cadrul proiectului, cinci tineri cu dizabilități vizuale de la Liceul Special “Moldova”, cu vârsta de 18 ani, vor participa la două călătorii de învățare experiențială prin Europa, fiecare de câte 12 zile. Trei tineri vor pleca în prima călătorie care va avea loc în luna iunie 2025 în Ungaria, Slovenia și Croația, în timp ce în cea de a doua călătorie, programată pentru septembrie 2025, care va cuprinde Ungaria, Austria și Cehia, vor participa alți doi tineri.

Obiectivele proiectului includ dezvoltarea abilităților de organizare și planificare a unei călătorii pentru tinerii participanți, creșterea încrederii în sine și a autonomiei personale prin experiențe de mobilitate internațională, Utilizarea tehnologiilor asistive și a competențelor digitale pentru o mai bună orientare și comunicare, promovarea dialogului intercultural și a incluziunii sociale prin interacțiuni cu comunități diverse, precum și încurajarea unui stil de călătorie ecologic și sustenabil prin utilizarea transportului feroviar și a unor practici prietenoase cu mediul.

Fiecare călătorie va fi atent planificată și adaptată nevoilor specifice ale tinerilor cu dizabilități de vedere, aceștia fiind însoțiți de cadre didactice specializate în educația specială. Participanții vor avea ocazia să viziteze muzee accesibilizate, să utilizeze aplicații de orientare asistată și să își dezvolte competențele lingvistice și sociale într-un mediu internațional. Ne dorim ca aceste activități să le dezvolte abilitățile psiho-sociale, mecanismele de rezolvare a problemelor, autonomia de a se adapta la o societate într-o continuă schimbare și să le crească încrederea de sine, precum și motivația de a deveni independenți.

Liceul Special “Moldova” din Târgu Frumos, județul Iași este o școală care oferă servicii specializate și adaptate elevilor cu dizabilități de vedere care provin din toată zona de Nord – Est a României, fiind singura școală cu acest profil din Moldova. Școala oferă o diversitate de servicii, de la cele educaționale specifice unei școli de masă, elevii învățând după aceeași curriculă obligatorie, cât și alte servicii specifice dizabilității de vedere și anume asistență psihopedagogică în cadrul cabinetelor de asistență și orientare psihopedagogică, kinetoterapie, cameră de stimulare multisenzorială, precum și cabinete de abilități de viață independentă, gastronomie și igienă.

Pentru mai multe informații despre proiect și evoluția acestuia, puteți să urmăriți pagina oficială a liceului pe rețelele de socializare.

Sursa BZI

PULSUL ZILEI

Distracție și mișcare în aer liber, la baza sportivă din Tătăruși. Un nou tobogan gonflabil pentru copii

Bucurii pentru copiii de la Tătăruși, în apropierea sărbătorilor pascale. De curând la baza sportivă din localitate, a fost amplasat un nou tobogan gonflabil, lângă parcul inaugurat anul trecut. Este cel de-al doilea tobogan gonflabil, oferit de o firmă, iar...

Descoperire șocantă! Cadavru găsit în pădurea de la Valea Seacă, lângă Pașcani

Descoperire șocantă, luni, 6 aprilie, în pădurea de la Valea Seacă, în apropiere de Pașcani. O femeie din zonă a găsit, pe albia unui râu, cadavrul unui bărbat aflat în stare avansată de putrefacție. Imediat au fost alertate autoritățile prin...

Campanie de educație pentru sănătate orală

Comunicat: Clinica stomatologică Dr. Eduard Nica – Dental Practice anunță organizarea unei acțiuni dedicate educației pentru sănătatea orală, care va avea loc miercuri, la ora 12:00, în cadrul Centrului de Zi „Sf. Stelian” din Pașcani, situat în spatele Băncii...

Echipament medical important, livrat de Ziua Mondiala a Sănătății, la spitalul din Târgu Frumos. Din luna mai, se pot face investigații RMN

Echipament medical important, livrat de Ziua Mondiala a Sănătății, la spitalul din Târgu Frumos. Din luna mai, se pot face investigații RMN "Ziua Mondială a Sănătății marchează astăzi, 07.04.2026, un moment deosebit pentru spitalul nostru! În această zi importantă, a fost...

Atelier gastronomic în Parohia Feredeni, în apropierea sărbătorilor pascale. Tradițiile de odinioară, păstrate în inima satului – FOTO

Atelier gastronomic în Parohia Feredeni, în apropierea sărbătorilor pascale. Tradițiile de odinioară, păstrate în inima satului - FOTO "A doua ediție a Atelierului Gastronomic al Parohiei Feredeni 🍞✨ Dacă anul trecut, la prima ediție, am pregătit cozonaci 🥐, anul acesta ne-am...

Expoziție de pictură și grafică realizată de elevi de la Școala Gimnazială Vânători, la Casa de Cultura Pașcani. Deschiderea va avea loc pe 24...

"În ziua de 24 aprilie 2026, la ora 14.00, se va deschide expoziția „O poveste despre noi”, un proiect care reflectă sensibilitatea și creativitatea elevilor Școlii Gimnaziale Vânători. Prin aceste lucrări, copiii nu doar creează, ci își spun propria...

Săptămâna Patimilor 2026: Recomandările preotului pentru Marțea Mare. Ce este de rău augur în această zi

Creștinii ortodocși marchează marți, 7 aprilie 2026, Marțea Mare, cunoscută în tradiția populară și sub denumirea de „Marțea Seacă”, o zi dedicată pregătirii sufletești pentru Învierea Domnului. Semnificația acestei zile este legată de pilda celor zece fecioare, care simbolizează...

Copil de 5 ani, găsit de jandarmii din Târgu Frumos după ce a plecat singur spre parc

Un copil de doar 5 ani, care plecase singur de acasă cu gândul să ajungă în parc, a fost găsit de jandarmii din Târgu Frumos, la aproape doi kilometri distanță. Micutul a fost observat de doi jandarmi aflați în patrulare,...

Ministrul Agriculturii anunță schimbări majore din 2028. Ce condiții trebuie să respecte fermierii care vor subvenții

Regulile pentru acordarea subvențiilor agricole urmează să se schimbe în următorii ani. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, anunță o condiție nouă pentru fermieri începând cu 2028. Florin Barbu anunță că sprijinul cuplat va fi acordat doar fermierilor care integrează vegetalul cu...

Ce se întâmplă cu vremea după valul de răcire de la început de aprilie. Prognoza pentru următoarele patru săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, prognoza actualizată pentru următoarele patru săptămâni, în intervalul 6 aprilie - 4 mai. Potrivit meteorologilor, vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit la începutul perioadei, urmând ca temperaturile să...
Paşcani
ploaie moderată
6.5 ° C
6.5 °
6.5 °
66 %
6.5kmh
100 %
mar
7 °
mie
7 °
J
7 °
vin
7 °
S
11 °

Niciun articol afișat