Comunicat: Liceul Teoretic Miron Costin Pașcani candidează la titlul de Școala ambasador a Parlamentului European, un program aflat a a 3-a ediție, alături de alte 25 de școli și licee din țară.
O echipă formată din 5 ambasadori seniori, profesori, și 15 ambasadori juniori, elevi din clasele IX-XII, vor derula activități pe teme europene în cadrul și în afara școlii. La nivelul școlii va exista un Punct de informare despre UE.
Ambasadorii juniori au organizat deja diferite activități, una dintre ele fiind întâlnirea de miercuri, 30 ianuarie, cu reprezentanții Centrului de informare Europe Direct Iași, care au demarat campania Europa ta, drepturile tale, au vorbit despre alegerile europarlamentare, împreună cu elevii claselor a XII-a și au simulat împreună funcționarea instituțiilor europene. Au avut loc, de asemenea, seminarii de informare susținute de ambasadorii seniori și lecții demonstrative la dirigenție, moderate de ambasadorii juniori. În cadrul aceluiași program, vineri 25 ianuarie, ambasadorii juniori au participat la Institutul Francez din Iași la conferințele organizate cu prilejul Zilelor Memoriei Victimelor Holocaustului, organizate în parteneriat cu Europe Direct Iași.