Licitația pentru autostrada Pașcani-Suceava, care urma să aibă loc azi, s-a transformat într-o adunătură de contestații

Azi, 30 septembrie 2024, putea fi o zi mare, cu adevărat „istorică”, așa cum le place politicienilor să se laude de fiecare dată când fac și ei câte ceva. Iar asta pentru că pe 30 septembrie trebuiau licitate ambele loturi din autostrada A7 care va ajunge de la Pașcani la Suceava. Dar au ratat-o și pe asta!

Cu surle și trâmbițe au știut să anunțe că au contractat banii pentru documentații, că au inițiat licitațiile și au atribuit contractele de proiectare, că au făcut dezbateri și ședințe peste ședințe și apoi au finalizat studiile de fezabilitate, că le-au trimis spre aprobare la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și apoi indicatorii tehnico-economici au fost aprobați de Guvern, după care că le-au trimis la SEAP pentru a demara licitația, apoi că au încărcat anunțurile pe SEAP pentru cele două loturi ale sectorului de autostradă de la Pașcani la Suceava. Numai ce este neplăcut ascund sub preș.

Vestea a venit în weekend, cu toate că era „pregătită” cu câteva zile mai devreme: amânare a patra oară la lotul 1 al autostrăzii A7 sectorul Pașcani-Suceava (o porțiune de 33 km care se va desfășura între Nodul Rutier Pașcani și Nodul Rutier Roșcani). De pe 30 septembrie, termenul a fost mutat pe data de 11 octombrie. Dar cum o veste proastă nu vine niciodată singură, iată că și această a patra amânare – reamintim că termenul inițial de depunere a ofertelor la lotul 1 era stabilit pe data de 5 septembrie – a venit însoțită de nu una, ci două vești care dacă nu sunt proaste, atunci sunt nefericite.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

S-a stins din viață primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu. A fost edilul comunității timp de 18 ani

Doliu în comuna Stolniceni-Prăjescu. Primarul, Costel Hugianu, s-a stins din viață la 64 de ani, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 3-4 aprilie. El a fost edilul comunității timp de 18 ani. "PSD Iași anunță cu profundă tristețe vestea trecerii...

Guvernul a redus temporar acciza la motorina standard cu 30 de bani pe litru, pe perioada crizei. Impactul bugetar estimat

Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență prin care reduce temporar acciza la motorină cu 30 de bani pe litru, măsură aplicată pe durata crizei, pentru a atenua impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei. Purtătorul de cuvânt...

Preoții și psihologii împotriva păcănelelor

Cea mai interesantă dezbatere privind soarta sălilor jocurilor de noroc din municipiul Pașcani, a avut loc în cursul zilei de 3 aprilie, începând cu ora 10. Invitația a fost făcută de primarul municipiului în calitate de inițiator a unui proiect...

Târg cu produse locale înainte de Paște, la Pașcani. Armonii de primăvară, în perioada 9-11 aprilie

Primăria Municipiului Pașcani și Consiliul Local Pașcani, în parteneriat cu Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, vă invită joi, 9 aprilie 2026, începând cu ora 10:00, pe Esplanada Municipiului Pașcani, să participați la deschiderea expoziției cu vânzare de produse agroalimentare...

Trei indivizi, printre care doi adolescenți de 16 și 17 ani, cercetați pentru trafic de persoane, de minori și proxenetism, la Pașcani

Trei persoane, cu vârste de 16, 17 și 34 de ani, sunt cercetate de procurorii DIICOT Iași pentru trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, la Pașcani. Potrivit anchetatorilor, la începutul lunii martie 2026, cele două persoane minore ar...

De la „vocea cetățeanului” la blocarea referendumului. Dublul standard al PNL nu poate fi ignorat

Comunicat: Organizația PSD Pașcani respinge afirmațiile lansate de reprezentanții PNL și atrage atenția asupra unui fapt clar: prin absența consilierilor locali PNL și AUR de la ședința de îndată a Consiliului Local din data de 2 aprilie 2026, a...

Pompierii, la datorie în perioada sărbătorilor. Recomandări pentru a evita incendiile – VIDEO

În perioada Floriilor și în apropierea Sărbătorilor Pascale, pompierii din județul Iași sunt la datorie și pregătiți să intervină în orice situație de urgență. Zilnic, peste 160 de militari sunt la datorie, iar o parte dintre aceștia desfășoară controale și...

Pelerinaj de Florii, la Todirești, pe 5 aprilie de la ora 16:00

Pelerinaj de Florii, la Todirești, pe 5 aprilie de la ora 16:00. "Dragii mei, DUMINICĂ 5 aprilie 2026, ora 16⁰⁰ vă invităm să ne însoțiți în PELERINAJUL DE FLORII din localitatea noastră! Ne întălnim la ora 16⁰⁰ la Biserica "Nașterea Maicii Domnului"...
Paşcani
cer acoperit de nori
9.1 ° C
9.1 °
9.1 °
68 %
2.5kmh
100 %
D
20 °
lun
20 °
mar
11 °
mie
8 °
J
6 °

Niciun articol afișat