Licitație pentru casetele din „tablă ordinară” din Piața Vale. Când vor fi deschise

Administrația locală din Pașcani a organizat o primă licitație pentru închirierea spațiilor comerciale din hala recent modernizată din Piața Vale. Licitația a avut loc pe 23 septembrie a.c., pentru toate cele 41 de spații comerciale.

Doar 28 dintre ele au fost adjudecate, iar pentru restul nu s-au depus oferte sau dosarele au fost incomplete. Procedura va fi reluată în perioada următoare și pentru spațiile rămase disponibile. Urmează semnarea contractelor dar ele vor putea fi folosite doar după deschiderea halei. În momentul de față este închisă, în așteptarea autorizației de la ISU. La fel ca și hala nouă construită pentru producătorii și comercianți de alimente.

Edilul municipiului a spus că documentația a fost depusă la ISU și se așteaptă un răspuns în acest sens.

Privitor la calitatea lucrărilor, fostul viceprimar, Cristian Ratoi, a avut o serie de contestații exprimate în cadrul unor ședințe ale Consiliului Local.

El și-a arătat îngrijorarea că n-ar fi au fost respectate regulile de conformitate ISU și că respectivele casete pentru comercianți au fost făcute din tablă ordinară în loc de termopan iar la unele lipseau ușile culisante.

Menționăm ca lucrările de modernizare a pieței Vale au început in februarie 2024, după 3 ani de intarziere. Contractul a fost încheiat în februarie 2021, dar a fost actualizat la începutul anului 2024, valoarea investițiilor fiind stabilită la 12 milioane de lei. În cei trei ani de întârziere au fost discutate mai multe soluții tehnice care au dus la dublarea costurilor după care proiectul a fost refăcut pentru a se încadra în prevederile contractuale.

Reabilitarea pieței din Vale a fost făcută în două etape. În prima etapă, a fost construită hala pentru produse agoralimentare si au fost  modernizate modulele comerciale. În cea de-a doua etapă, a fost modernizata  actuala hală din piață și a avut loc sistematizarea spațiilor din împrejurimi.

 

PULSUL ZILEI

PSD Pașcani: Primarul Marius Pintilie blochează posibilitatea pășcănenilor de a decide asupra activităților jocurilor de noroc!

Primarul Marius Pintilie blochează, prin absența consilierilor PNL și AUR, demersul PSD Pașcani privind posibilitatea pășcănenilor de a decide asupra activităților jocurilor de noroc în municipiul Pașcani‼️ Organizația PSD Pașcani își exprimă dezaprobarea față de blocarea ședinței de îndată a...

Casieria APAVITAL din Pașcani va fi închisă în perioada 06 – 22 aprilie 2026 (inclusiv)

💧 Casieria din Pașcani va fi închisă în perioada 06 - 22 aprilie 2026 (inclusiv) APAVITAL S.A. aduce la cunoștința utilizatorilor săi că în perioada 06 aprilie 2026 – 22 aprilie 2026 (inclusiv) casieria din Pașcani, str. Grădiniței nr. 25...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Nu găseau un miliard de lei pentru pensionari și persoane vulnerabile, dar plătesc 4 miliarde lei pentru vaccinuri de care nu...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: "Nu găseau un miliard de lei pentru pensionari și persoane vulnerabile, dar plătesc 4 miliarde lei pentru vaccinuri de care nu avem nevoie. Aici s-a ajuns din cauza fostului Guvern PNL - USR care a distrus țară prin...

Bani restanți pentru profesori. Ministrul Educației anunță plata diferențelor salariale. Calendarul complet al plăților

Ministerul Educației anunță că a plătit 244 de milioane de lei pentru diferențe salariale și dobânzi aferente anului 2025, urmând ca plățile pentru 2026 să continue etapizat până la finalul anului. În paralel, sindicatele din învățământ acuză întârzieri și...

Legea care simplifică divorțurile a fost adoptată. Ce va putea decide fiecare fost partener, fără aprobarea celuilalt

Fiecare fost soț va putea decide singur ce nume va purta după divorț, după ce deputații au adoptat un proiect de lege în acest fel. În prezent, dacă unul dintre soți vrea să păstreze numele fostului partener, iar acesta nu...

2 aprilie – Ziua Internațională a Persoanelor cu Autism. Școala Specială Pașcani vă invită să fiți alături de un proiect cu tradiție pentru persoanele...

💙2 Aprilie 2026 – Împreună pentru incluziune!💙 Cu ocazia Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului, vă invităm să deveniți parte dintr-un val național de solidaritate, empatie și speranță! 🌍 În fiecare comunitate din țară, școli, profesori, elevi, părinți și toți cei...

Carnea de miel se poate vinde în piata Vale din Pașcani. Ce condiții trebuie să îndeplinească fermierii

Primăria Municipiului Pașcani anunță că vânzarea cărnii de miel, în perioada premergătoare sărbătorilor pascale, este permisă exclusiv în Piața Vale, în spațiul special amenajat din hala nouă. Autoritățile locale precizează că atât persoanele fizice, cât și cele juridice pot vinde...

Pașcaniul are doar trei adăposturi de urgență și acestea nefuncționale

Municipiul Pașcani a doua aglomerație urbană din județ are doar trei adăposturi pentru situații de urgență (ALA - apărare locală antiaeriană) și acestea nefuncționale sau parțial funcționale. Este vorba despre subsolul unui bloc ANL, G2A din zona Deal, adăpostul de...

Iașiul si Bacăul interzic păcănelele. Primarul Pașcaniului le protejează!

  Deși suntem in Postul Paștelui la distanță de câteva zile de cea mai mare sărbătoare a creștinătății, principală tema de dezbatere din municipiul Pascani este despre soarta „păcănelelor„. Primarul Marius Pintilie a ințiatiat un proiect de hotarare prin care propune...
Paşcani
cer acoperit de nori
9.6 ° C
9.6 °
9.6 °
86 %
3.5kmh
100 %
J
13 °
vin
12 °
S
14 °
D
16 °
lun
20 °

Niciun articol afișat