back to top
duminică, decembrie 28, 2025
1.7 C
Paşcani
Login

Limbajul semnelor ar putea deveni limbă oficială în România

Limbajul semnelor ar putea deveni limbă oficială în România. În acest caz, fiecare instituţie publică va fi obligată să angajeze un interpret autorizat care să le ofere asistenţă persoanelor cu deficienţe de auz. Proiectul de lege care prevede acest lucru este iniţiat de un deputat PNL.

În absenţa unui ajutor, astfel de persoane ajung să renunţe la rezolvarea problemelor. Iniţiatorul proiectului de lege spune că introducerea unei secţii de limbaj al semnelor la Facultatea de Litere ar putea fi o soluţie pentru ca tot mai multă lume să se specializeze în limbajul mimico-gestual.

În momentul în care noi, ca stat, vom recunoaşte limbajul mimico-gestual ca limba oficială, în acel moment instituţiile statului vor trebui să-i ajute pe aceşti oameni punându-le la dispoziţie interpreţi”, afirmă Adriana Săftoiu, deputat PNL.

În România, peste 24.700 de persoane sunt încadrate în grad accentuat de handicap şi folosesc limbajul mimico-gestual. Dintre acestea, 21.100 sunt adulţi, iar peste 1.600 sunt copii”, relatează Ana-Maria Tuică, jurnalistă Digi24.

Continuarea pe DIGI 24

PULSUL ZILEI

La ce nivel a ajuns datoria guvernamentală a României

Datoria administrației publice (datoria guvernamentală) a urcat, în septembrie, până la 1.095 miliarde lei, de la 1.084 miliarde de lei, în luna precedentă, conform AGERPRES. Ca procent din PIB, datoria guvernamentală a crescut până la nivelul de 58,9%, de la...

Sfântul Ștefan, sărbătorit pe 27 decembrie. Cine a fost primul martir creștin şi ce obiceiuri şi tradiţii respectă românii în această zi

Sfântul Ştefan a fost unul dintre ucenicii lui Iisus Hristos care îl urmau pretutindeni şi au asistat direct la faptele sale. El a fost condamnat la moarte în anul 33, de autorităţile iudaice, deschizând drumul unui impresionant şir de...

Decizie revoltătoare a Guvernului. Se taie alocația de hrană pentru cei 137 de copii cu handicap de tip HIV/SIDA

Federația UNOPA protestează vehement față de decizia Guvernului PSD, PNL, USR, UDMR de a tăia indemnizația de hrană de care beneficiau 137 de copii cu handicap de tip HIV/SIDA din România și cere anularea imediată a deciziei. Prin Ordonanța...

Fără șantiere deschise în 2026 pe A8. „Un an al proiectării”

Aproape 96 kilometri din cei 146 de kilometri de autostradă deschiși în România în 2025 sunt pe direcția Moldovei, pe autostrada A7, potrivit unei analize publicate pe Facebook de Adrian Covăsnianu, expert în infrastructura rutieră. Datele arată că aproximativ...

Schimbări pentru șoferi: trecerea între categorii de permise poate fi făcută fără examen teoretic, în anumite condiții

Legea care simplifică obținerea permisului de conducere a fost publicată în Monitorul Oficial. Actul normativ, care aparține deputatul USR Cezar Drăgoescu, îi scutește unii șoferi de la susținerea probei teoretice pentru a dobândi unele categorii superioare de permis de...

Tradiții în Ajunul Crăciunului: Ce obiceiuri sunt în diferite regiuni ale țării

Luna decembrie este în sine o întreagă sărbătoare, vestind apropierea Crăciunului cu diverse colinde, miros de brad şi arome de cozonaci, dar mai ales prin gesturi simbolice care nu sunt alese la întâmplare, ci după cum spune tradiţia bine...

Ce a rămas de construit pe Autostrada Moldovei, după inaugurarea celor 50 de kilometri până la Adjud

2025 se încheie pentru infrastructura mare din România cu încă 146 de kilometri de drum de mare viteză dați în trafic. Marți, 23 decembrie, s-au deschis încă 50 de kilometri de autostradă. Astfel, se poate circula pe A7 de...

Pe final de an, Guvernul a adoptat “Ordonanța Trenuleț” pentru reducerea chltuielilor bugetare

Pe final de an, Guvernul a reglementat un set de măsuri fiscal-bugetare necesare pentru stimularea relansării economice, consolidarea disciplinei financiare, reducerea cheltuielilor bugetare, sprijinirea angajaților vulnerabili și a autorităților publice locale prin acordarea de împrumuturi din trezorerie, precum și...

Niciun articol afișat