Lipsa de educaţie a mamelor şi naşterile la vârste fragede omoară copii în Iaşi

Judeţele Moldovei sunt în fruntea clasamentului când vine vorba de rata mortalităţii infantile şi a minorilor preşcolari.
Sărăcia din mediul rural transformă localităţile ieşene în sate bătrâneşti, numărul micuţilor pentru care copilăria se termină brusc şi mult prea devreme fiind alarmant.
În ceea priveşte situaţia deceselor în rândul nou-născuţilor, Iaşul are o rată a mortalităţii de 9,8‰ (aproape 1%). Acesta este bilanţul îngrijorător la care a ajuns Asociaţia „Salvaţi Copiii“ în urma unui studiu realizat pe raza judeţului Iaşi. Membrii organizaţiei au fost în comunele Cepleniţa şi Lungani pentru a depista principalele cauze ale fenomenului. Printre acestea s-au numărat: naşterea prematură (11% dintre copiii familiilor chestionate venind pe lume înainte de vreme), lipsa de educaţie a mamelor (37% dintre femei nu au mers niciodată la ginecolog în timpul sarcinii) şi vârsta fragedă la care femeile rămân însărcinate, de cele mai mult ori accidental (65% dintre respondente au devenit mame când aveau mai puţin de 19 ani).
Asociaţia „Salvaţi Copiii“ luptă împotriva mortalităţii infantile şi încearcă să reducă factorii ce conduc la numărul mare de decese înregistrat în cazul nou-născuţilor. Organizaţia a participat în luna iulie la competiţia caritabilă de înot Swimathon, organizată anual de Fundaţia Comunitară Iaşi. „În urma competiţiei, cele două echipe de înotători care au făcut valuri pentru cauza noastră, «Fiecare copil contează», împreună cu susţinătorii acestei cauze şi contribuţia lor, ne-au ajutat să strângem suma pe care ne-am propus-o, 5.000 de lei. Astfel, cu fondurile strânse, «Salvaţi Copiii» Iaşi va informa 20 de mame tinere şi 20 de gravide din comunele ieşene Cepleniţa şi Lungani cu privire la planificarea familială, necesitatea controalelor pre-natale şi creşterea şi îngrijirea nou-născuţilor“, au precizat reprezentanţii „Salvaţi Copiii“ Iaşi.
De asemenea, din fondurile strânse, 40 de familii din cele două comune ieşene vor beneficia de accesul la servicii medicale şi de sprijin material timp de un an de zile, începând din această lună. Oricine doreşte să se implice în susţinerea cauzei „Fiecare copil contează“ poate obţine mai multe informaţii apelând 0232/217.726.

Sursa Ziarul de IASI

PULSUL ZILEI

Taxe locale reduse pentru imobilele vechi și persoanele cu dizabilități

Guvernul a adoptat, vineri, ordonanța de urgență care prevede reduceri ale impozitelor locale pentru clădirile vechi, precum și diminuarea unor taxe și impozite locale pentru persoanele cu dizabilități și reprezentanții legali ai acestora. Potrivit unui comunicat al Executivului, actul normativ...

A început festivalul concurs de poezie Carmen Pasat

Primele zile de primăvară au fost marcate la Liceul Teoretic „Miron Costin” Pașcani printr-un eveniment dedicat poeziei și memoriei unei foste profesoare apreciate de generații întregi de elevi. Festivalul-concurs de poezie „Carmen Pasat”, ce se va desfășura în perioada...

OFICIAL Calendar înscriere clasa pregătitoare 2026. Pe 12 martie, școlile și inspectoratele afișează numărul claselor pregătitoare și dacă părinții pot opta pentru „Școala după...

Pe 13 martie, CJRAE/CMBRAE publică modelul cererii pentru evaluarea dezvoltării copiilor care împlinesc 6 ani între 1 septembrie – 31 decembrie 2026 și programul evaluărilor. Repartizarea automată la școala de circumscripție: 6 – 11 mai Analizarea cererilor pentru înscrierea la...

CASS pentru pensiile de 3.000 de lei va fi eliminat din 2027, iar punctul de pensie va crește

Ministrul Muncii, Florin Manole, spune că veniturile pensionarilor români vor crește începând cu 1 ianuarie 2027, când punctul de pensie va fi majorate, iar CASS pentru pensiile de peste 3.000 de lei va fi eliminat. „Punctul de pensie va trebui...

Cum s-a produs accidentul rutier de la Ruginoasa. Iată șoferul vinovat

Luni, 2 martie 2026, un accident rutier grav a avut loc în comuna Ruginoasa, sat Ruginoasa, în urma căruia trei persoane au fost rănite și transportate la spital pentru investigații și îngrijiri medicale. Incidentul a fost provocat de pierderea...

Consultări/dezbateri pentru interzicerea păcănelelor la Pașcani

  Vreți sau nu sa fie închise sălile de noroc din municipiul Pașcani? Este o întrebare la care tot mai mulți cetățeni așteaptă un rapuns din partea adminsitratiei locale. Conform unor recente modificări legislative adminsitratiile locale avizează sau nu functioanarea...

Semnături pentru ieșirea Pașcaniului din ARSACIS

Încă o inițiativă de strângere de semnături din cauza nemulțumirilor privind prețurile mari la apă și canalizare. Consilierul local Vlad Macovei - foto de la PSD a anunțat că va iniția o campanie de strângere de semnături pentru ca...

Concurs pentru cunoașterea operei lui Ion Creangă, la Pașcani

Elevii din Pașcani au participat luni, 2 martie 2026, la un concurs dedicat literaturii clasice românești, organizat la Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu” Pașcani. Evenimentul a început la ora 12:00 și s-a desfășurat în Galeria de Artă ARCADIA. Concursul a...

PSD Pașcani: Am promis și ne-am ținut de cuvânt!

PSD Pașcani, alături de oameni! Împreună pentru comunitate! Am promis și ne-am ținut de cuvânt! În această dimineață au fost livrate o parte din materialele necesare pentru realizarea acoperișului blocului „Cămin Remar”, contribuind astfel la rezolvarea situației dificile în care se...

Catedrala din Pașcani mai are nevoie de sprijin pentru finalizarea picturii și alte obiecte de cult. Puteți ajuta prin redirecționarea a 3,5% din impozitul...

Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh” din Pașcani mai are nevoie de sprijin pentru finalizarea picturii și alte obiecte de cult. Puteți ajuta prin redirecționarea a 3,5% din impozitul anual. "Iubiți credincioși, Cu ajutorul lui Dumnezeu, lucrările de pictură și amenajare ale Catedralei noastre...
Paşcani
cer acoperit de nori
5.1 ° C
5.1 °
5.1 °
77 %
4.8kmh
100 %
lun
4 °
mar
10 °
mie
12 °
J
10 °
vin
5 °

Niciun articol afișat