Lista de investiţii şi bugetul Pascaniului, în dezbatere publică . Vezi pe ce urmeaza sa fie cheltuiti banii tai

Primăria municipiului Paşcani a publicat pe site-ul instituţiei proiectul de buget şi lista de investiţii pentru anul 2017. Documentele sunt supuse dezbaterii publice până pe data 17 martie după care va avea loc dezbaterea publică cu cetăţenii, pe data de 20 martie. În acesta perioada cetăţenii pot face propuneri sau observaţii atât în legătură cu modul de cheltuire a banilor publici cât şi cu obiectivele de investiţii, la registratură sau pe adresa de email a instituţiei. Este de asteptat că până la sfârşitul acestei luni bugetele şi lista de investiţii să fie aprobate de consilierii locali.
Conform proiectului de buget veniturile estimate pentru anul în curs sunt mai mici decât cele de anul trecut, cu aproape 1 milion de lei, de 62, 1 milioane de lei de lei din care 26,7 milioane lei venituri proprii. Asta deoarece în acest an Pascaniul a primit de la Consiliul Judeţean Iaşi, din cotele defalcate doar 709.000 milioane de lei faţă de peste 160.000 lei cât a primit anul trecut. În ceea ce priveşte cheltuielile estimate sunt mai mari de 72,8 milioane de lei, adică cu un deficit de peste 10 milioane de lei care va fi acoperit cu excedentul înregistrat anul trecut prin neefectuarea investiţiilor propuse şi bugetate.
În acest an bugetul de investiţii propus este de 10,75 milioane de lei, aproape toţi din excedentul bugetar. Destinaţia banilor va fi stabilită d către consilieri dar conform listei de investiţii propusă de primar aproape toţi vor fi cheltuiţi pentru modernizarea străzilor şi a iluminatului public.
Menţionăm că odată cu bugetul municipiului vor fi supuse aprobării şi proiectele de buget şi listele de investiţii ale societăţilor şi instituţiilor din subordinea Consiliului Local.

Proiect Buget Venituri Si Cheltuieli Pascani 2017 by Dana Ursuleasa on Scribd

PULSUL ZILEI

Recital de pricesne și cântece pascale, la Clubul Copiilor Pașcani, pe 2 aprilie

Clubul Copiilor din municipiul Pașcani vă invită în apropierea sărbătorilor pascale la un recital de pricesne și cântece pascale. Evenimentul va avea loc joi, 2 aprilie, de la ora 16:00 și este susținut de Grupul Vocal DOR, profesor coordonator...

Prognoza meteo de Paşte şi de Florii. Val de frig şi ploi de la sfârşitul lunii martie

Vremea schimbă foaia: în loc de primăvară, vin temperaturi de toamnă târzie, ba chiar iarnă prin unele locuri. Nici de Florii şi Paşte nu e mai bine. Frig şi ploi din belşug. După câteva zile de răsfăţ, soarele iese din...

Val de ieftiniri în magazine, deşi preţul carburanţilor tot creşte. Explicaţia fenomenului

Carburanţii se scumpesc, alimentele se ieftinesc. Marile magazine se întrec în promoţii, sunt alimente ale căror preţ e tăiat cu 50, chiar 70 la sută. Specialiştii ne sfătuiesc să profităm de oferte. E doar o strategie temporară prin care...

Meci crucial pentru naționala României, în această seară, la Istanbul. Mircea Lucescu a ales formula pentru jocul cu Turcia

Reprezentativa României va juca în această seară, de la ora 19.00, împotriva naționalei Turciei, în semifinala play-off-ului pentru Cupa Mondială. Meciul se va disputa la Istanbul, pe Beșiktaș Park. În cazul victoriei, tricolorii vor juca apoi finala play-off-ului, în deplasare,...

La alții se poate, la Pașcani nu: 200 de locuinte pentru tineri, construite prin PNRR

La Iași sunt în plină desfășurare lucrările pentru construirea a aproape 200 de locuințe destinate tinerilor, printr-un proiect finanțat din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Proiectul prevede realizarea a 188 de apartamente în zona Grădinari–Metalurgie, structurate în șapte...

Câinii îi însoțesc pe oameni de aproximativ 16.000 de ani, arată un studiu

De unde vin câinii și de când îi însoțesc ei pe oameni? Noi studii au determinat prezența acestor animale în Europa în urmă cu aproape 16.000 de ani, cu aproximativ 5.000 de ani mai devreme decât sugerau evaluările din...

Agresorii sexuali, interziși în școli, spitale și centre de îngrijire. Legea a fost promulgată de Nicușor Dan

Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat, miercuri, legea care interzice agresorilor sexuali condamnaţi, înscrişi în Registrul Agresorilor Sexuali, să lucreze sau să facă voluntariat în şcoli, spitale, centre de îngrijire, centre sportive sau în orice instituţie care presupune contact direct...

Se deschide un nou sezon de tabere din pridvorul satului. 15.000 de copiii vor avea o vacanță. Ajutăm împreună?

Proiectul Tabăra din pridvorul satului, organizat de Departamentul Misiune pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iașului și inițiat de părintele, Mihail Siminciuc, continuă în acest an cu o nouă ediție. Organizatorii își propun ca 15.000 de copii să simtă în această...

Câteva zile până la Paștele catolic: credincioșii din Iași retrăiesc tradițiile și intensifică pregătirile pentru intrarea în Săptămâna Mare

Cu doar câteva zile înainte de marea sărbătoare a Paștelui, comunitatea romano-catolică din Iași trăiește din plin perioada de pregătire spirituală și tradițională. Paștele catolic, celebrat anul acesta pe 5 aprilie, aduce în prim-plan obiceiuri vechi, dar și o...

Unde vor fi mutate sălile de jocuri de noroc. La propunerea primarului, Pașcaniul nu scapă de ele

La o zi după dezbaterea cu o parte dintre consilierii locali, primarul Marius Pintilie a publicat spre dezbatere publică proiectul privind reglementarea, nu interzicerea, activității sălilor de jocuri de noroc în municipiul Pașcani. Conform documentului aflat pe site-ul Primăriei,...
Paşcani
cer acoperit de nori
8.6 ° C
8.6 °
8.6 °
67 %
4.3kmh
100 %
J
17 °
vin
15 °
S
12 °
D
9 °
lun
10 °

Niciun articol afișat