back to top
vineri, februarie 20, 2026
0.8 C
Paşcani

Lista primăriilor care primesc bani după votarea bugetului de stat. Pentru tot judeţul vor fi peste 12 milioane de lei

Mai multe obiective din judeţul Iaşi beneficiază de o alocare specială de fonduri în bugetul de stat pe anul 2024. Este vorba despre o anexă aprobată în fiecare an şi care cuprinde sume cu destinaţie precisă pentru finanţarea unor investiţii – de regulă, alocarea acestor fonduri este rodul unei negocieri politice.

Pentru anul 2024, în cazul judeţului Iaşi, în anexa specială sunt alocate peste 12 milioane lei. Cei mai mulţi bani au fost direcţionaţi către Primăria Iaşi, respectiv 3 milioane lei pentru modernizarea bazei sportive Tineretului. Alte 2 milioane lei au fost alocaţi Consiliului Judeţean (CJ) pentru proiectul privind reabilitarea clădirii în care funcţionează Filarmonica, o investiţie care va demara anul viitor.

În topul alocărilor urmează Primăria Rediu, condusă de un primar USR (Ciprian Grosu), dar care se află în relaţii foarte bune cu administraţia judeţeană, unde preşedinte este liberalul Costel Alexe. Autoritatea locală a obţinut 1,05 milioane lei pentru amenajarea trotuarelor pe şos. Rediu. Un milion de lei va ajunge şi în contul Primăriei Paşcani pentru proiectul de modernizare a unei clădiri în care o grădiniţă (nr. 2) şi o creşă (nr. 1).

Alte alocări de fonduri au fost stabilite pentru următoarele localităţi: Târgu Frumos (700.000 lei – continuare lucrări la o biserică ortodoxă de rit vechi), Valea Lupului (700.000 lei – contrinuare lucrări la Biserica „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena”), Horleşti (500.000 lei – modernizarea drumului comunal 26B), Ţuţora (350.000 lei – amenajarea unui spaţiu de joacă în Chipereşti), Voineşti (200.000 lei – construirea unei biserici noi), Mirosloveşti (200.000 lei – renovarea unei biserici), Ion Neculce (150.000 lei – construirea unei biserici noi), Grajduri (100.000 lei – realizarea unui studiu de fezabilitate pentru refacerea unei biserici), Dobrovăţ (100.000 lei – construirea unei capele mortuare) şi Mironeasa (50.000 lei – amenajarea unor facilităţi pentru pelerini la Mănăstirea Hadâmbu).

Bugetul de stat pe anul 2024 a fost aprobat ieri de către Parlament, în condiţiile în care dezbaterile au ţinut doar trei zile.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Lista contractelor din banii pășcănenilor. Cele „secrete” sunt la cabinetul primarului? -DOC

La solicitarea BIT TV, Primăria Pașcani a publicat lista contractelor încheiate anul trecut pentru achiziția de bunuri și servicii. Deși solicitarea prevedea ca toate contractele să fie trecute în tabel, Primăria a publicat doar o parte din ele, iar cele...

Înscrieri la cursuri pentru viitorii ambulanțieri.  Certificatul, esențial pentru angajare

O nouă oportunitate pentru cei care își doresc un loc de muncă în sistemul medical de urgență. Serviciul de Ambulanță Județean Iași organizează, în perioada martie–aprilie 2026, cursuri de formare profesională pentru ambulanțieri, necesare pentru ocuparea viitoarelor posturi de...

Anchetă extinsă în cazul profesorului din Siretel: este acuzat de racolare de minori în scopuri sexuale

Profesorul din comuna Sirețel arestat la domiciliu pentru agresiune sexuală asupra unui minor, este cercetat și pentru racolare de minori în scopuri sexuale în formă continuată. Dosarul a fost publicat pe portalul Judecătoriei Pașcani miercuri, 18 februarie 2026. Anchetatorii au...

Ședință de Consiliu Local la Hârlău, joi, 26 februarie

Consiliul Local al orașului Hârlău se va întruni în ședință ordinară joi, 26 februarie 2026, începând cu ora 12:00, în sala de festivități a Clubului Copiilor. Pe ordinea de zi sunt 10 proiecte de hotărâre inițiate de primarul orașului, Radu...

Trei persoane prinse în flagrant cu droguri în Târgu Frumos – FOTO

Trei persoane au fost prinse în flagrant cu droguri de mare risc asupra lor în Târgu Frumos, în noaptea de 18 februarie, în jurul orei două, de către polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii...

DESZĂPEZIREA ȘI COMUNICAREA LA PAȘCANI

Câteva cuvinte despre deszăpezirea și comunicarea/dezbaterile pe acest subiect după două zile de ninsoare. Am văzut sute de mesaje de nemulțumire din partea pășcănenilor, unele chiar la postarea primarului! Asta arată, fără niciun dubiu, că toate acțiunile societății de salubritate...

Deputatul Sorin Năcuță: România accelerează modernizarea Armatei!

Marți, 17 februarie, în cadrul Comisiei pentru Apărare din Camera Deputaților, am analizat împreună cu Ministrul Apărării, Radu-Daniel Miruță, și cu Șeful Statului Major al Apărării, gen. Gheorghiță Vlad, stadiul Programului SAFE și noile priorități de înzestrare ale Armatei...

Cupa Moldovei la handbal, categoria J4, pe 7 martie în sala de sport Lespezi

Eveniment sportiv la început de primăvara la Lespezi. Pe 7 martie, în sala de sport, va avea loc Cupa Moldovei la Handbal. "🏆 CUPA MOLDOVEI LA HANDBAL – J4 📅 7 MARTIE 📍 SALA DE SPORT LESPEZI Pentru prima dată în istoria comunei...

Concert caritabil „Împreună pentru prietenii patrupezi”, la Pașcani

Asociația AxiHope Pașcani împreună cu Clinica Veterinară Apistovet organizează cea de-a doua ediție a concertului caritabil "Împreună pentru prietenii patrupezi", la Pașcani. "Iată că a sosit momentul și celei de a II a ediții a Spectacolului Caritabil "Impreună pentru prietenii...

Climatologii nu exclud un nou episod cu ninsori și viscol: „Iarna încă nu s-a terminat. Și martie este o lună capricioasă”

După cel mai sever episod de iarnă din acest an, ninsorile se retrag din țara noastră. În zilele următoare precipitațiile vor fi puține, dar se vor înregistra diferențe mari de temperatură. În vestul țării termometrele vor arăta 14 grade...
Paşcani
cer acoperit de nori
1.2 ° C
1.2 °
1.2 °
91 %
6.2kmh
100 %
vin
1 °
S
-2 °
D
4 °
lun
6 °
mar
7 °

Niciun articol afișat