Lista spitalelor unde au fost descoperite probe neconforme în urma controalelor făcute de Ministerul Sănătăţii

Ministerul Sănătăţii a făcut publică lista unităţilor sanitare în cadrul cărora au fost depistate probe neconforme în urma controalelor realizate de reprezentanţii ministrului Sănătăţii. „În unităţile sanitare în care s-au înregistrat neconformităţi, au fost luate toate măsurile administrative pentru evitarea oricărui risc la adresa pacienţilor, respectiv suspendarea produselor dezinfectante în cauză”, arată oficialii ministerului.

De asemenea, Ministerul Sănătăţii informează că acţiunile de control continuă, fiind totodată luate măsuri de auditare a contractelor derulate de unităţile sanitare cu firma HexiPharma.   Printre spitalele din Capitală unde au fost descoperite probe neconforme se numără Spital Sf Stefan, Spitalul Clinic de Urgenta Sf. Ioan, Spitalul Clinic Dr. Ioan Cantacuzino, Spitalul de Nefrologie Carol Davila şi Spitalul Universitar de Urgenţă. Lista unităţilor sanitare în cadrul cărora au fost depistate probe neconforme:

  • Lista spitalelor unde au fost identificate probleme:

Alba

  • Spital Judetean de Urgenta Alba Iulia

Bacau

  • Spital Judetean de Urgenta Bacau
  • Spitalul Municipal de Urgenta Moinesti

Brasov

  • Spitalul Clinic de Copii Brasov
  • Spital Fagarasi

Braila

  • Centru integrat  medicala paleativa

Caras-Severin

  • Spitalul de Urgenta Resita

Calarasi

  • Spital Orasenesc Lehliu Gara
  • Spital Psihiatrie Sapunari
  • Spital Calarasi Pneumologie
  • Spital de Urgenta Calarasi
  • Spital Municipal Oltenita

Cluj

  • Institutul Inimii „Nicole Stancioiu” Cluj
  • Institutul Oncologic „Prof. dr. Ion Chiricuta” Cluj Napoca

Constanta

  • Spital Clinic de Pneumoftiziologie
  • Spital Municipal Mangalia
  • Spital Orasenesc Harsova
  • Sanatoriul Balnear si de Recuperare Techirghiol

Dolj

  • Spitalul Municipal Filantropia Craiova
  • Spitalul Municipal Calafat

Galati

  • Spitalul Clinic Judetean de Urgenta „Sf. Apostol Andrei” Galati
  • Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii „Sf. Ioan” Galati

Gorj

  • Spital Orasenesc Bumbesti – Jiu

Harghita

  • Spital Municipal Gheorghieni

Iasi

  • Spitalul de Obstetrica Ginecologie „Cuza Voda” Iasi
  • Spitalul clinic de psihiatrie „Socola” Iasi

Mures

  • Spitalul Judetean de Urgenta Targu Mures

Neamt

  • Spital Judetean de Urgenta Piatra Neamt

Olt

  • Spital Judetea Slatina
  • Spital Municipal Caracal

Prahova

  • Spitalul Judetean de Urgenta Ploiesti

Satu Mare

  • Spitalul Orasenesc Negresti Oas

Suceava

  • Spital Psihiatrie Campulung Moldovenesc
  • Spital Psihiatrie Cronici Siret
  • Spital Municipal Radauti
  • Spital Orasenesc Gura Humorului
  • Spital Municipal Falticeni

Timis

  • SC Materna Care SRL

Tulcea

  • Spitalul Judetean Tulcea

Valcea

  • Spitalul Municipal Dragasani
  • Spitalul Orasenesc Horezu

Bucuresti

  • Institutul National de Endocrinologie Parhon
  • Spital de Urgenta Pantelimon
  • Spitalul Clinic de Urgenta Bucuresti
  • Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta
  • Spital Sf Stefan
  • Spitalul Clinic de Urgenta Sf. Ioan
  • Spitalul Clinic Dr. Ioan Cantacuzino
  • Spitalul de Nefrologie Carol Davila
  • Spitalul Universitar de Urgenta

PULSUL ZILEI

Două persoane arestate pentru schingiuirea unui câine fără stăpân

La data de 8 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au reținut, pentru 24 de ore, două persoane bănute de săvârșirea infracțiunilor de instigare la schingiuirea animalelor și complicitate la schingiuirea animalelor. Din investigațiile efectuate până în...

Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Ce nu este bine să faci în această zi

În Vinerea Mare sau Vinerea Seacă, ţăranul român ţinea post negru, crezând, printre altele, că postul negru vindecă durerile de cap, dar şi alte beteşuguri. În această zi nu se lucra: nu se ţesea, nu se torcea, nu se spăla,...

Legislativul pășcănean, ședință pe 16 aprilie

Ședința ordinară pentru luna aprilie a.c. a legislativului pășcănean a fost programată pe 16 aprilie, de la ora 10.00. Iată care sunt proiectele propuse pe ordinea de zi: Ordinea de zi - Dispoziție Primar nr. 259/09.04.2026 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului...

Ce nu se mănâncă în Săptămâna Mare a Paştelui. Alimentele de post interzise în Săptămâna Patimilor

Creștinii ortodocși intră luni, 10 aprilie, în Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare a Paștelui. Ce nu se mănâncă în ultima săptămână a postului Paștelui? Printre tradițiile specifice în Săptămâna Mare se numără păstrarea liniștii, respectarea strictă a postului, îngrijirea...

Peste 9.000 de polițiști și 400 de radare pe șosele, în minivacanța de Paște. Poliția Română: „Vor acționa zilnic la nivel național”

Peste 9.000 de polițiști și mai mult de 400 de aparate radar pentru monitorizarea traficului și prevenirea vitezei excesive sunt pregătite pentru șoferi în această minivacanță de Paște, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Bogdan Ghebaur, joi,...

Muzeul Municipal Pașcani partener în expoziția „Meșteșug, simbol și credință” de la Muzeul Municipal Regina Maria din Iași – FOTO/VIDEO

Muzeul Municipal Regina Maria Iași: Expoziția „Meșteșug, simbol și credință” aduce în fața privitorului una dintre cele mai vechi și mai expresive forme de artă populară românească: închistrirea ouălor de Paști. Acest meșteșug, transmis din generație în generație, este o...

NOUL PUG al Pașcaniului, în dezbatere publică

  Proiectul noului PUG al municipiului Pașcani precum și raportul de mediu au fost puse in dezbatere publică. Documentele pot fi accesate pe site‐ul instituției iar întâlnirea cu cetățenii a fos progrmată pe 25 mai, de la ora 14.00. COMUNICAT PRIMARIA PAȘCANI,...

S-a deschis târgul de Paște la Pașcani. Durează doar trei zile, pe esplanada din zona Vale – FOTO

S-a deschis târgul de Paște la Pașcani. Dacă vreți să vă pregătiți pentru masa de Paște cu produse de la producători locali sau să cumpărați creații populare cu specific acestei perioade atunci trebuie să știți că le găsiți pe...

Măsurile dispuse la nivelul județului Iași pentru o minivacanță în siguranță

ISU Iasi: Românii vor avea parte de o minivacanță de patru zile pentru a se bucura de Sărbătorile Pascale, prilej în care, salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Mihail Sturdza” al Județului Iași vor monitoriza permanent situația ...
Paşcani
cer fragmentat
5.5 ° C
5.5 °
5.5 °
60 %
4.8kmh
75 %
vin
7 °
S
11 °
D
12 °
lun
10 °
mar
14 °

Niciun articol afișat