Lista tuturor centrelor de vaccinare anti-Covid din județ

Ziarul de Iaşi vă prezintă astăzi, în exclusivitate, unde se află centrele de vaccinare pentru etapa a II-a a campaniei, cea în care sunt vizate persoanele cu vârste de peste 65 de ani, şi cei care prezintă comorbidităţi.

În judeţul Iaşi, pe lângă cele 23 de centre de vaccinare pentru personalul medical, sunt stabilite 31 de centre de vaccinare, la care se vor adăuga trei caravane mobile (pentru persoanele aflate în centre rezidenţiale şi medico-sociale, nedeplasabile sau aflate în zone izolate). De asemenea, vor fi considerate centre de vaccinare şi centrele sociale pentru îngrijirea diferitelor categorii de persoane (persoane în vârstă sau cu dizabilităţi).

Dintre cele 31 de centre de vaccinare din judeţul Iaşi, 16 se află în municipiul Iaşi, unde există aproximativ 80.000 de persoane care s-ar încadra în etapa a II-a de vaccinare.

Centrele din municipiul Iaşi

1. Căminul de zi pentru persoane vârstnice Vovidenia – str. Vovidenia 5

2. PT 3 – Alexandru cel Bun – str. Roman Vodă

3. PT 2 – Moara de Foc – str. Păcurari 135

4. PT 27 – Tătăraşi – str. Ciornei, bl. D4

5. Colegiul C. Negruzzi – sala de gimnastică – str. Toma Cozma 4

6. Cabinet medical Rugină Maria – str. Gr. Ghica Vodă

7. Colegiul Mihai Eminescu – str. M. Kogălniceanu 10

8. Colegiul Tehnic I.C. Ştefănescu – str. Socola 51 -53

9. Liceul Tehnologic de Electronică şi Telecomunicaţii – str. M. Sturdza 43

10. Liceul Tehnologic Virgil Madgearu – str. Plăieşilor nr. 9

11. Liceul Teoretic Miron Costin – str. Muşatini nr. 12

12. Liceul Teoretic Waldorf – str. Calea Chişinăului nr. 132bis

13. Şcoala Gimnazială B.P.Haşdeu – str. Ion Creangă nr. 27

14. Şcoala Gimnazială Dimitrie Sturdza – str. Cetăţuia nr.3

15. Şcoala Gimnazială George Călinescu – str. Amurgului nr.21

16. Şcoala Gimnazială Ştefan Bârsănescu – str. Zugravi nr.12A

Centrele din Paşcani

Cele patru centre de vaccinare din municipiul Paşcani vor fi organizate la:

n Casa Municipală de Cultură

n Stadion – Sala de Sport

n Colegiul Mihail Sadoveanu – Sala de Sport

n Şcoala Ion Creangă – Sala de Sport

Cele patru centre de vaccinare din Paşcani vor fi locaţiile unde se vor vaccina şi persoanele cuprinse în etapa a II-a din comunele Lespezi, Tătăruşi, Valea Seacă, Cristeşti, Mogoşeşti Siret, Stolniceni Prăjescu, Ruginoasa, Heleşteni, Hărmăneşti, Moţca, Mirosloveşti, Mirceşti, Hălăuceşti, Răchiteni, Ciohorani, Sireţel, Todireşti, Vânători. Numărul total al celor care ar urma să intre în etapa a II a de vaccinare din localităţile amintite, inclusiv municipiul Paşcani, este de peste 37.200 de persoane.

Alte centre

De asemenea va fi organizat câte un centru teritorial de vaccinare în următoarele localităţi:

n Miroslava (localităţi/comune arondate: Miroslava, Tansa, Dagâţa , Voineşti, Horleşti, Ţibana, Ţibăneşti) – 10.490 persoane;

n Holboca (localităţi/commune arondate: Holboca, Golăeşti, Ungheni) – 8.495 de persoane;

n Tg. Frumos (localităţi/comune arondate: Târgu Frumos, Balş, Cucuteni, Costeşti, Ion Neculce, Băţţaţi, Brăeşti, Oţeleni, Butea, Alexandru Ioan Cuza, Strunga, Lungani) – 19.100 persoane;

n Tomeşti (localităţi/comune arondate: Tomeşti, Prisăcani, Comarna, Costuleni) – 7.080 persoane

n Hârlău, (localităţi/comune arondate: Hârlău, Scobinţi, Cepleniţa,Cotnari, Plugari, Şipote) – 11.885 persoane.

n Ciurea (localităţi/comune arondate: Ciurea, Mironeasa, Mogoşeşti, Grajduri, Scânteia, Şcheia, Drăguşeni, Ipatele) – 14.400 persoane

n Belceşti (localităţi/comune arondate: Belceşti, Coarnele Caprei, Focuri, Fântânele) – 5.703 persoane;

n Deleni (localităţi/comune arondate: Deleni) – 2.103 persoane

n Podu Iloaiei (localităţi/comune arondate: Podu Iloaiei, Leţcani, Dumeşti, Popeşti, Sineşti, Mădârjac, Româneşti, Erbiceni) – 10.189 persoane;

n Răducăneni (localităţi/comune arondate: Răducăneni, Grozeşti, Gorban, Moşna, Cozmeşti) – 4.438 persoane;

n Popricani (localităţi/comune arondate Popricani; Trifeşti; Probota; Andrieşeni; Ţigănaşi; Movileni; Victoria; Gropniţa; Vlădeni; Bivolari; Roşcani) – 1.550 persoane

Etapele vaccinării

Potrivit directorului Direcţiei de Sănătate Publică, în cazul centrelor teritoriale acestea se vor organiza/amenaja în spaţiile puse la dispoziţie de primării, de regulă cominele culturale sau, dacă există, sălile de sport ale şcolilor din localităţile respective.

Campania de vaccinare pentru combaterea infecţiilor COVID-19 se va desfăşura în trei etape, în România fiind organizate aproximativ 900 de centre de vaccinare. În etapa I va fi vaccinat personalul din sistemul medical public şi privat şi personalul care deserveşte activităţi critice(de la apărare, ordine publică, transporturi, până la educaţie, alimentaţie sau energie).

Vaccinarea a început cu personalul medical de la Spitalul de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva”. În etapa a II-a va avea loc vaccinarea populaţiei aflate la risc în faţa Covid-19 – vârstnici şi persoane cu boli cronice, care s-au constatat că sunt comorbidităţi la cazurile de Covid-19. Etapa a III-a este destinată vaccinării populaţiei generale.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

S-a stins din viață primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu. A fost edilul comunității timp de 18 ani

Doliu în comuna Stolniceni-Prăjescu. Primarul, Costel Hugianu, s-a stins din viață la 64 de ani, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 3-4 aprilie. El a fost edilul comunității timp de 18 ani. "PSD Iași anunță cu profundă tristețe vestea trecerii...

Guvernul a redus temporar acciza la motorina standard cu 30 de bani pe litru, pe perioada crizei. Impactul bugetar estimat

Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență prin care reduce temporar acciza la motorină cu 30 de bani pe litru, măsură aplicată pe durata crizei, pentru a atenua impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei. Purtătorul de cuvânt...

Preoții și psihologii împotriva păcănelelor

Cea mai interesantă dezbatere privind soarta sălilor jocurilor de noroc din municipiul Pașcani, a avut loc în cursul zilei de 3 aprilie, începând cu ora 10. Invitația a fost făcută de primarul municipiului în calitate de inițiator a unui proiect...

Târg cu produse locale înainte de Paște, la Pașcani. Armonii de primăvară, în perioada 9-11 aprilie

Primăria Municipiului Pașcani și Consiliul Local Pașcani, în parteneriat cu Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, vă invită joi, 9 aprilie 2026, începând cu ora 10:00, pe Esplanada Municipiului Pașcani, să participați la deschiderea expoziției cu vânzare de produse agroalimentare...

Trei indivizi, printre care doi adolescenți de 16 și 17 ani, cercetați pentru trafic de persoane, de minori și proxenetism, la Pașcani

Trei persoane, cu vârste de 16, 17 și 34 de ani, sunt cercetate de procurorii DIICOT Iași pentru trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, la Pașcani. Potrivit anchetatorilor, la începutul lunii martie 2026, cele două persoane minore ar...

De la „vocea cetățeanului” la blocarea referendumului. Dublul standard al PNL nu poate fi ignorat

Comunicat: Organizația PSD Pașcani respinge afirmațiile lansate de reprezentanții PNL și atrage atenția asupra unui fapt clar: prin absența consilierilor locali PNL și AUR de la ședința de îndată a Consiliului Local din data de 2 aprilie 2026, a...

Pompierii, la datorie în perioada sărbătorilor. Recomandări pentru a evita incendiile – VIDEO

În perioada Floriilor și în apropierea Sărbătorilor Pascale, pompierii din județul Iași sunt la datorie și pregătiți să intervină în orice situație de urgență. Zilnic, peste 160 de militari sunt la datorie, iar o parte dintre aceștia desfășoară controale și...

Pelerinaj de Florii, la Todirești, pe 5 aprilie de la ora 16:00

Pelerinaj de Florii, la Todirești, pe 5 aprilie de la ora 16:00. "Dragii mei, DUMINICĂ 5 aprilie 2026, ora 16⁰⁰ vă invităm să ne însoțiți în PELERINAJUL DE FLORII din localitatea noastră! Ne întălnim la ora 16⁰⁰ la Biserica "Nașterea Maicii Domnului"...
Paşcani
cer acoperit de nori
13.8 ° C
13.8 °
13.8 °
68 %
5.6kmh
89 %
D
18 °
lun
20 °
mar
11 °
mie
8 °
J
6 °

Niciun articol afișat