Pregătiri pentru alegerile locale la Paşcani. Liberalii au anunţat că săptămâna viitoare vor face publică lista nominală cu candidaţii pentru Consiliul Local. Deocamdată sunt 15 înscrişi dar lista rămâne deschisă, spune presedintele organizaţiei, Marius Pintilie.
Unul dintre ei a fost prezent aseară la emisiunea „Pulsul Zilei” difuzată de BIT TV. Este vorba despre Claudiu Bodoasca, de profesie inginer. El a spun că Pascaniul are nevoie de oameni politici noi şi cu viziune, pentru dezvoltarea economică a municipiului.
Ordinea pe liste va fi stabilită abia înainte de începerea campaniei electorale chiar de câte cei care intră în cursa electorală. Deocamdată nu se ştie cum, dar se va ţine cont de câteva criterii: notorietate, vechimea şi implicarea în activităţile organizaţiei, spune Marius Pintilie.
În tabăra PSD motoarele încă nu au fost pornite. Deocamdată nimeni nu ştie cine va fi pe lista candidaţilor la Consiliul Local şi nici pentru Primărie situaţia nu este clarificata. O primă şedinţă pe acesta tema ar urma să aibă loc la sfârşitul acestei luni, spune purtătorul de cuvânt al organizaţiei, Gabriela Nedelcu.
Menţionăm că pentru Primăria Paşcani, până acum, au fost anunţate doar două candidaturi: Marius Pintilie din partea PNL şi Sorin Olariu din partea partidului “Mişcarea Populară”.