Listele PSD Iasi pentru alegerile parlamentare

Cele două liste finale ale Organizației Județene Iași a Partidului Social Democrat pentru alegerile parlamentare, la Senat și Camera Deputaților, vor fi depuse oficial miercuri, 16 octombrie, ora 10:30, la Biroul Electoral Județean.
Astfel, lista candidaților pentru Senat este deschisă de prof. univ. dr. Dan Cașcaval, rectorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi”, urmat de Costel Iosub, Bogdan Crucianu, Roxana Necula, Florin Rașcu.
Pe lista pentru Camera Deputaților se află, în ordine, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, Bogdan Cojocaru, președintele PSD Iași, Maricel Popa, Silviu Macovei, Iulian Chirilă, Genoveva Farcaș, Dragoș Ionescu, Vasile Cîtea, Adina Romanescu, Gabriel Amironesei, Tiliuță Georgiana Florentina, Florea Costică.
Menționăm faptul că Biroul Permanent Județean Iași al PSD a luat act de decizia forurilor centrale de conducere privind retragerea candidaturii la Camera Deputaților a lui Cristian Stanciu care, în prezent, se află într-un litigiu în instanță cu Agenția Națională de Integritate, el având calitatea de reclamant. Deși este o speță administrativă, și nu penală, colegul nostru, lider al consilierilor județeni PSD și om de afaceri de succes, s-a conformat deciziei de retragere a candidaturii sale pentru a evita escaladarea unei situații care se poate preta unor interpretări abuzive de ordin politic.
PSD Iași își reafirmă angajamentul față de cetățenii întregului nostru județ de a promova și susține cea mai puternică și integră echipă politică pentru Iași, formată din oameni curați și competenți, adevărați profesioniști în domeniile lor de activitate așa cum sunt rectorul Dan Cașcaval, în mandatele căruia Universitatea Tehnică a înregistrat performanțe academice fără precedent, recunoscute pe plan național și internațional, ministrul Alexandru Rafila, promotorul necondiționat al realizării la Iași a primului Spital Regional de Urgență din România, Bogdan Cojocaru, fost ministru al Comunicațiilor, parlamentar și prefect al județului, una dintre cele mai credibile voci ieșene care a demonstrat prin toată activitatea sa că interesul cetățenilor este mai presus de toate.

Echipa PSD Iași pentru Parlamentul României va readuce bunul-simț politic și buna-credință care să ne ofere echilibru și stabilitate. Deschidem împreună calea sigură pentru Iași, calea sigură pentru dezvoltare, calea sigură pentru marile investiții locale și regionale.

PULSUL ZILEI

20 de tineri seminariști în vizită la Catedrala Pogorârea Sfântului Duh Pașcani

Andrei Gurzun, părinte diacon la Catedrala Pogorârea Sfântului Duh Pașcani: Astăzi, 31 martie 2026, am primit cu mare bucurie, la Catedrala noastră, vizita unui grup de 20 de tineri seminariști din anul III de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul...

Unde se extinde intravilanul Pașcaniului și cu ce costuri

Intravilanul Pașcaniului ar urma să fie extins semnificativ, mai ales în zonele de intrare/ieșire ale municipiului. Primul efect va fi trecerea la o altă categorie de impozitare, cu taxe și impozite de câteva ori mai mari, în funcție de...

Referendum pentru scoaterea jocurilor de noroc din Pașcani

O nouă ofensivă împotriva sălilor de jocuri de noroc din municipiul Pașcani. Organizația PSD Pașcani solicită administrației locale organizarea unui referendum pentru consultarea cetățenilor, cu întrebarea: „Sunteți de acord cu funcționarea activităților de jocuri de noroc și pariuri pe...

Buznei Shopping Center își deschide oficial porțile cu un eveniment muzical dedicat comunității din Târgu Frumos

Noul centru comercial Buznei Shopping Center marchează deschiderea oficială a noii locații, printr-un eveniment special dedicat comunității locale, transformând o zi obișnuită de cumpărături într-o experiență plină de bucurie, muzică și surprize pentru întreaga familie. Concertul muzical va avea...

Un nou corp de clădire la Școala Garabet Ibrăileanu Târgu Frumos. Lucrările vor începe cât de curând

Administrația locală din Târgu Frumos a semnat contractul pentru construirea unui nou corp de clădire la Școala „Garabet Ibrăileanu”, un proiect care ar urma să rezolve problema cursurilor desfășurate în două schimburi. Potrivit reprezentanților primăriei, noua construcție va avea regim...

Procesiune de Florii, sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 13, la Hârlău

Cetățenii din orașul Hârlău și nu numai sunt invitați să participe sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 13:00 la procesiunea de Florii organizată de Protopopiatul Hârlău. Pelerinajul va porni de la Biserica Sfântul Nicolae, va trece pe la Biserica...

Proiectul de management pentru Spitalul de Urgență Pașcani a fost susținut. BIT TV nu a avut acces să filmeze

Proiectul de management pentru Spitalul Municipal de Urgență din Pașcani a fost susținut marți, 31 martie, de către actualul manager interimar, Ion Câmpeanu, singurul candidat înscris în concurs. Deși evenimentul fusese anunțat ca fiind deschis și pentru reprezentanții mass-media, postul...

Ștefania Boboc, gimnasta din Pașcani, în finala la sol la un concurs internațional de top – VIDEO

Tânără gimnastă din Pașcani, Ștefania Boboc, continuă să evolueze în gimnastică și să adune, de această dată, experiențe pe plan internațional. Sportiva, plecată de la doar 6 ani la Deva pentru a-și urma visul în gimnastică, a obținut un...

Pelerinaj de Florii, în sâmbătă lui Lazăr, la Pașcani

Pășcănenii sunt invitați să participe sâmbătă, 4 aprilie 2026, la tradiționalul Pelerinaj de Florii, organizat în ajunul sărbătorii, în Sâmbăta lui Lazăr. Evenimentul va începe la ora 14:00, la Biserica Sfânta Vineri, de unde credincioșii vor porni în pelerinaj spre...

Controale în traficul rutier pe DN2. Amenzi de 30.000 de lei și trei permise reținute într-o singură zi

Traficul de pe drumul național 2 sau cum mai este cunoscut E85 continuă să fie în vizorul oamenilor legii. Vineri, 27 martie, polițiștii pășcăneni împreună cu cei de la Secția nr. 10 Poliție Rurală Ruginoasa, au oprit zeci de...
Paşcani
ploaie ușoară
9.3 ° C
9.3 °
9.3 °
86 %
7.1kmh
100 %
mar
9 °
mie
14 °
J
11 °
vin
10 °
S
13 °

Niciun articol afișat