Loby parlamentar pentru reabilitarea Colegiului ,,Ştefan cel Mare” din Hârlău

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Interventie politica pentru reabilitarea Colegiului National Stefan cel Mare Harlau. In sedinta Senatului de ieri, 03 iunie a.c., senatorul Florin Constantinescu a solicitat Ministerului Educatiei Nationale sprijin financiar pentru reparatii urgente la Colegiul din Harlau.

Cladirea unitatii de invatamant se afla in prezent intr-o stare avansata de degradare. Sunt necesare lucrari de consolidare si reablitarea peretilor, precum si schimbarea completa a acoperisului. Pentru toate acestea, senatorul a cerut ministerului sa aloce suma de 500.000 lei.

Reamintim ca nu este pentru prima data cand conducerea unitatii de invatamant cere ajutor pentru reabilitarea cladirii. Insa, potrivit celor spuse de senatorul Florin Constantinescu cel mai probabil in a doua parte a anului se vor aloca banii necesari pentru reabilitarea scolii.

PULSUL ZILEI

Taxă nouă pentru colete din Asia, de la 1 iulie. Ce se întâmplă în România cu tariful de 25 de lei

De la 1 iulie, clienții din întreaga Uniune Europeană vor trebui să achite trei euro atunci când fac cumpărături mai mici de 150 de euro din Asia.România a introdus deja, de câteva luni, o taxă logistică de 25 de...

De ce nu scad prețurile la pompă, deși petrolul s-a ieftinit. Motorina s-ar putea scumpi iar, de la 1 iulie

Petrolul se ieftinește, carburanții se scumpesc. Este paradoxul pe care îl resimt zilele acestea șoferii, la pompă. Deși petrolul Brent a coborât la cel mai mic nivel din ultimele luni, prețurile pentru benzină și motorină au crescut din nou....

Subiectele la Evaluare au apărut iar pe internet înainte de examen. Poliția face anchetă

Matematica le-a dat cu virgulă copiilor de clasa a VIII-a. Calculele de la Evaluarea Națională au fost mult mai complicate decât se așteptau. Mulți au dat-o în bară la geometrie. Ministerul Educației confirmă: subiectele au fost mai dificile decât...

Din 1 iulie, un an de vechime în muncă va costa cu 800 de lei mai mult. Câţi ani se pot „cumpăra”

Un an de vechime pentru pensie va costa cu 800 de lei mai mult de la 1 iulie. Aşa că cei care au nevoie să își "cumpere" ani de vechime mai au doar câteva zile să o facă mai...

O nouă contestație la autostrada Tg Frumos-Lețcani: diferență de doar câteva milioane de lei între oferte

Compania austriacă Strabag a depus o nouă contestație la licitația pentru construirea autostrăzii Târgu Frumos-Lețcani, parte din A8, contract câștigat de Danlin XXL. În prezent, Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC) are în analiză patru sesizări: două ale Strabag și...

Șoferii ar putea scăpa de amendă dacă uită actele acasă: Proiectul a fost adoptat de Senat

Senatul României a adoptat marți, 23 iunie, un proiect de lege care îi scapă pe șoferi de amenzi dacă își uită actele acasă. Conform propunerii de modificare a Codului Rutier, obligația de a prezenta permisul sau talonul este considerată...

Mandatul lui Ovidiu Laicu la șefia DRDP se încheie cu finalizarea A7 până la Pașcani

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași va fi condusă până la sfârșitul anului de actualul director, Ovidiu Laicu. În vârstă de 65 de ani, el a primit o prelungire de contract de șase luni de la Compania Națională...

Subiecte grele la Evaluarea Națională la Matematică. Nota 10 va fi greu de obținut. Ce problemă i-a pus în dificultate pe absolvenții de clasa...

Evaluarea Națională la Matematică, organizată miercuri, 24 iunie, le-a dat bătăi de cap elevilor de clasa a VIII-a. Profesorii din Iași au spus că subiectele au fost mai dificile decât cele din anii precedenți și chiar decât cele de...

ZDI: Mandatul lui Ovidiu Laicu la șefia DRDP se încheie cu finalizarea A7 până la Pașcani

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași va fi condusă până la sfârșitul anului de actualul director, Ovidiu Laicu. În vârstă de 65 de ani, el a primit o prelungire de contract de șase luni de la Compania Națională...

Ce achiziții publice sunt planificate la Primăria Pașcani, în acest an

Cu o întârziere semnificativă, de jumătate de an de zile, Administrația locală din Pașcani a dat publicității programul anual de achiziții publice de bunuri si servicii. Unele au fost deja achiziționate altele sunt in curs, de regulă prin proceduri...
Paşcani
cer senin
25.2 ° C
25.2 °
25.2 °
66%
2.6m/s
0%
J
31 °
vin
33 °
S
29 °
D
32 °
lun
34 °

Niciun articol afișat