4.8 C
Paşcani
vineri, ianuarie 3, 2025

Lotul Agrocomplex rămâne în libertate. Judecătorii ICCJ au respins contestaţia DNA

 

Emoţii mari pentru cei 32 de păşcăneni care au calitatea de inculpaţi în dosarul de corupţie, cunoscut sub numele de “Agrocomplex”. Astăzi ei au participat la o nouă şedinţă de judecata la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din Bucureşti. De acesta dată s-a judecat contestaţia înaintată de procurorii privind hotărârea luată de judecători de ridicare a controlului judiciar. Soluţia a fost menţinută prin respinsă acţiunii magistraţilor DNA. Asta însemna că cei în cauză vor rămâne în libertate fără restricţia de a nu părăsi localitatea de domiciliu aşa cum s-a întâmplat pe toată perioada desfăşurării anchetei penale.
Menţionăm că în acest dosar sunt implicate foştii consilieri păşcăneni din mandatul 2004-2008, în urma votării unei scutiri de datorii în favoarea societăţii Agrocomplex SA, la care primarul Dumitru Pantazi este acţionar majoritar.
Hotărârea a fost anulată în urma demersului făcut de prefectul judeţului dar suma restanta nu a mai fost repusă în plata. Din acest motiv, prejudiciul a fost prescris iar procurorii cred că vinovaţi sunt atât consilierii cât şi unii funcţionari din Primărie. Inculpaţii sunt judecaţi pentru acte de corupţie, fals intelectual şi mărturie mincinoasă. Doi dintre ei şi-au recunoscut vina iar procurorii au propus să scape cu pedepse mai uşoare.

Recomandări

Se simplifica procedura de eliberare a pașapoartelor

Direcția Generală de Pașapoarte informează că, de la 1 ianuarie 2025, interacțiunea cetățenilor cu structurile de pașapoarte se simplifică, astfel încât aceștia vor avea...