„Lovitură” a DNA Iaşi la o primărie din judeţ: opt ani de procese pentru o sumă modestă

După 8 ani de anchetă şi procese, procurorii DNA Iaşi au dat o lovitură „mafiei” subvenţiilor agricole: un funcţionar al primăriei Heleşteni a fost condamnat pentru că înregistrase un contract de arendă nesemnat.

Fapta lui Liviu Axinia a permis unui fermier care administra peste 500 ha de teren să încaseze nelegal subvenţii pentru încă 2,17 ha. În 2013, Axinia era inspector în cadrul compartimentului agricol al primăriei Heleşteni, având printre atribuţii şi eliberarea tabelelor centralizatoare ale contractelor de arendă cu suprafeţele deţinute de fermieri. În această calitate, Axinia a înregistrat şi un contract de arendă pentru suprafaţa de 2,17 ha deţinută de o femeie din localitate, contract însă nesemnat de acesta. Suprafaţa respectivă era exploatată, fără acordul femeii, de un fermier care administra în total 524 ha de teren pe raza comunelor Heleşteni şi Strunga.

În acest fel, fermierul a încasat ilegal subvenţii în valoare de 4.220 lei, dintr-un total de aproape 340.000 lei. Cazul a intrat în atenţia procurorilor DNA. În iulie anul trecut, Axinia a încheiat cu procurorii un acord de recunoaştere a vinovăţiei, cazul fiind înaintat Tribunalului. Magistraţii acestei instanţe l-au condamnat pe Axinia la 1 an şi 4 luni de închisoare, cu suspendarea executării pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. Latura civilă a dosarului a rămas nesoluţionată, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură având posibilitatea înaintării unei acţiuni distincte pentru a-şi recupera cei 4.220 lei. Sentinţa nu este încă definitivă. Contestaţia depusă de APIA va fi analizată de Curtea de Apel în decembrie.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Ediții speciale de Paște la BIT TV: povești de viață care inspiră – VIDEO

Televiziunea locală BIT TV a pregătit, pentru perioada sărbătorilor pascale, o serie de ediții speciale ale emisiunii Artiști la microfon, moderată de Mihaela Isac. În cele trei zile de Paște, telespectatorii sunt invitați să descopere poveștile de viață ale...

Patriarhul Daniel de Sfintele Paști: Să arătăm bucuria Învierii- VIDEO

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis marți mesajul de Sfintele Paști, în care a subliniat că bucuria Învierii se împlinește prin iubire, fapte bune și rugăciune pentru semeni și pentru pacea lumii. „În mod deosebit, să ne...

Probleme și reforme până la sfârșitul anului 2027

Criza politică din România se va adânci, cel mai probabil, în perioada imediat următoare. O spune și deputatul PNL Sorin Nacuță, în contextul disputelor tot mai aprinse din cadrul coaliției de guvernare. Parlamentarul pășcănean crede că PSD vrea să...

Noua organigramă a Primăriei Pașcani, fără 77 locuri vacante

Marea restructurare a serviciilor publice din Primăria Pașcani a fost stabilită și clarificată. Vor fi reduse doar o parte din posturile vacante, nu și din rândul celor ocupate, măsură care nu va avea niciun impact de diminuare a cheltuielilor...

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local. Vine Gabriela Nedelcu!

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local în legislativul pășcănean. Hotărârea de anulare a deciziei PSD Pașcani de excludere a alesului local a fost schimbată în totalitate de Curtea de Apel Iași și au fost acceptate toate excepțiile...

Ce spitale și farmacii asigură urgențele de sărbătători în județul Iași

Având în vedere zilele libere stabilite pentru perioada sărbătorilor pascale, Direcția de Sănătate Publică Iași vine în sprijinul populației cu următoarele informații: Spitale care asigură urgențele medicale prin Unități de Primire Urgențe la nivelul județului Iași: UPU Spitalul Clinic Judeţean de...

Copil rănit după ce a fost lovit de o mașină, la Pașcani

O fetiță în vârstă de 7 ani, din Pașcani, a fost implicată miercuri, 8 aprilie, într-un accident rutier, după ce ar fi traversat strada printr-un loc nepermis și a fost acroșată de un autoturism. Potrivit informațiilor transmise de Spitalul Municipal...

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei!

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei! A fost desemnat într-un final câștigatorul pentru tronsonul Târgu Frumos – Lețcani (28,6 km), parte esențială a proiectului care va conecta Iașiul la rețeaua europeană...

Noi pași pentru infrastructura mare: constructor desemnat pentru autostrada Pașcani–Suceava

Compania UMB Spedition a fost desemnată câștigătoare pentru realizarea celor două loturi ale autostrăzii Pașcani – Suceava, marcând un moment important pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din nordul țării. Anunțul a fost făcut de Gheorghe Șoldan, care a precizat că semnarea...

Care este programul de la Spitalul de Urgențe Pașcani în perioada sărbătorilor pascale

PROGRAMUL ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE 2026 👉În contextul zilelor libere stabilite pentru Sărbătorile Pascale, Spitalul Municipal de Urgență Pașcani furnizează următoarele informații esențiale pentru asistența populației: ℹ️În perioada: 10.04.2026-13.04.2026 – toate cabinetele din cadrul Ambulatoriului de specialitate VOR FI ÎNCHISE. 💬🩺 Spitalul Municipal...
Paşcani
cer acoperit de nori
4.4 ° C
4.4 °
4.4 °
77 %
7.4kmh
85 %
J
8 °
vin
9 °
S
11 °
D
15 °
lun
9 °

Niciun articol afișat