Luciana Antoci, șefa Inspectoratului Școlar Iași, este noul prefect al județului. Numire făcută în ședința de Guvern de azi

Rotație de cadre la Instituția Prefectului. Guvernul a aprobat în ședința de astăzi numirea în funcțiile de conducere ale Instituției Prefectului din Iași și din alte județe.

La Iași, noul prefect va fi, începând de mâine, Luciana Antoci – care în acest moment este inspectorul școlar general al județului, dar și membră în Consiliul Județean, în grupul consilierilor liberali.

Cei doi subprefecți vor fi, tot începând de mâine, când vor depune jurământul, Felix Guzgă, actualul prefect și fost director al Cancelariei de la Casa Pătrată, și Marian Șerbescu, la rândul lui fost prefect (2017-2019) și fost direct al Cancelariei (2012-2017). Ambii au fost propuși de PSD.

Hotărârile de guvern de numire a celor trei, respectiv cea de eliberare din funcția de prefect a lui Felix Guzgă, urmează să apară în cursul zilei de azi în Monitorul Oficial, iar ceremonia depunerii jurământului va avea loc mâine.

Nu se știe deocamdată cine o va înlocui pe Luciana Antoci în fruntea ISJ. „Așteptăm ordinul de ministru și vă comunicăm”, ne-a declarat purtătoarea de cuvânt a instituției. Este încă neclar și dacă acest post, de șef al ISJ, va rămâne al PNL Iași sau va reveni filialei PSD.

Surse politice spun că, în cazul în care șefia ISJ va reveni PSD, favorită pentru această funcție este Genoveva Farcaș, actual consilier județean, fostă șefă a Inspectoratului Școlar.

În acest moment, ISJ Iași are trei inspectori șefi adjuncți: unul din partea PNL (Florentin Ciubotaru) și doi din partea PSD (Gabriela Nedelcu și Sergiu Enea).

Mandatele Lucianei Antoci la șefia ISJ și în Consiliul Județean devin incompatibile cu funcția de prefect. Prin urmare, ea va demisiona înainte să preia conducerea Prefecturii ieșene. La CJ, mandatul va fi continuat de Radu Ursanu, conform ordinii de pe lista candidaților PNL de la alegerile locale de anul trecut.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Duminica Floriilor: Cui trebuie să îi spui „La mulți ani” și ce semnifică sărbătoarea

Creştinii ortodocşi sărbătoresc duminică Floriile, zi ce marchează intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim, deschide Săptămâna Mare şi este, totodată, ziua numelui pentru românii care poartă prenume de flori, precum Florin, Viorica sau Camelia. Sărbătoarea are loc în fiecare an...

Paștele Catolic și Reformat, sărbătorit cu discreție de aproape 1,4 milioane de credincioși din România: Cum se celebrează în funcție de rit și de...

Aproximativ 1,4 milioane de credincioși catolici și reformați sărbătoresc, duminică, Paștele. România este o țară majoritar ortodoxă, dar mozaicul său confesional este mai complex decât lasă să se vadă statistica dominantă. Catolicii reprezintă aproximativ 4-5% din populație, ceea ce...

2.800 de primari ar trebui să plece acasă. Aplicația care arată risipa din sistem și soluția pe care politicienii o ascund

Un politician a făcut o aplicație folosind datele oficiale ale statului, care există, dar sunt într-o dezordine descuranjantă, și inteligența artificială. Aplicația arată cum ar putea fi reformată România pentru binele cetățenilor și nu al politicienilor.   Aplicația arată cum ar putea...

S-a stins din viață primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu. A fost edilul comunității timp de 18 ani

Doliu în comuna Stolniceni-Prăjescu. Primarul, Costel Hugianu, s-a stins din viață la 64 de ani, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 3-4 aprilie. El a fost edilul comunității timp de 18 ani. "PSD Iași anunță cu profundă tristețe vestea trecerii...

Guvernul a redus temporar acciza la motorina standard cu 30 de bani pe litru, pe perioada crizei. Impactul bugetar estimat

Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență prin care reduce temporar acciza la motorină cu 30 de bani pe litru, măsură aplicată pe durata crizei, pentru a atenua impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei. Purtătorul de cuvânt...

Preoții și psihologii împotriva păcănelelor

Cea mai interesantă dezbatere privind soarta sălilor jocurilor de noroc din municipiul Pașcani, a avut loc în cursul zilei de 3 aprilie, începând cu ora 10. Invitația a fost făcută de primarul municipiului în calitate de inițiator a unui proiect...

Târg cu produse locale înainte de Paște, la Pașcani. Armonii de primăvară, în perioada 9-11 aprilie

Primăria Municipiului Pașcani și Consiliul Local Pașcani, în parteneriat cu Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, vă invită joi, 9 aprilie 2026, începând cu ora 10:00, pe Esplanada Municipiului Pașcani, să participați la deschiderea expoziției cu vânzare de produse agroalimentare...

Trei indivizi, printre care doi adolescenți de 16 și 17 ani, cercetați pentru trafic de persoane, de minori și proxenetism, la Pașcani

Trei persoane, cu vârste de 16, 17 și 34 de ani, sunt cercetate de procurorii DIICOT Iași pentru trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, la Pașcani. Potrivit anchetatorilor, la începutul lunii martie 2026, cele două persoane minore ar...

De la „vocea cetățeanului” la blocarea referendumului. Dublul standard al PNL nu poate fi ignorat

Comunicat: Organizația PSD Pașcani respinge afirmațiile lansate de reprezentanții PNL și atrage atenția asupra unui fapt clar: prin absența consilierilor locali PNL și AUR de la ședința de îndată a Consiliului Local din data de 2 aprilie 2026, a...
Paşcani
nori împrăștiați
17.9 ° C
17.9 °
17.9 °
49 %
0.9kmh
43 %
D
18 °
lun
20 °
mar
11 °
mie
7 °
J
6 °

Niciun articol afișat