back to top
duminică, februarie 22, 2026
-2 C
Paşcani

Lucrări pentru un nou dispensar, la Sirețel

Se pun bazele unei noi investiții la Sirețel. Este vorba despre construirea unui nou dispensar medical, care va fi amplasat lângă fostul Cămin Cultural din comună. Lucrările au început să se deruleze, iar muncitorii lucrează la fundația pe care va fi ridicat noul dispensar.

Conform estimărilor, până în vara anului 2022, cetățenii ar urma să aibă acces la servicii medicale într-o clădire modernă, cu mai multe dotări. Primarul comunei, Gelu Șpaiuc a ținut să precizeze că noul dispensar va fi prevăzut cu patru cabinete medicale, săli de consultație și de așteptare.

Precizăm că această investiție are o valoare de circa 1.423.000 mii lei, iar la noul dispensar ar urma să fie oferite servicii medicale pentru cei 4.417 locuitori din comună, care în prezent continuă să se vină la vechiul dispensar, într-un spațiu vechi, care nu este dotat corespunzător.

În ceea ce privește dispensarul, suma necesară investiției a fost alocată încă din anul 2017, dar lucrările au fost întârziate după ce fostul primar, Gheorghe Ancuţa, nu mai avea drept de semnătură şi nici nu a delegat atribuţiile în acest sens.

 

PULSUL ZILEI

Spectacol cu sala plină la Târgu Frumos, în apropierea zilei de Dragobete – VIDEO

Sala de spectacole de la Casa de Cultură Garabet Ibrăileanu din Târgu Frumos a fost plină de spectatori, vineri seară, 20 februarie, la concertul folcloric organizat cu ocazia sărbătorii de Dragobete. Membrii Ansamblului Profesionist Constantin Arvinte al Consiliului Județean Iași...

Sprijinul de 50 lei/lună pentru energie electrică, prelungit până la finalul lui 2026: câți români beneficiază

Măsura de compensare pentru consumatorii vulnerabili de energie electrică continuă până la 31 decembrie 2026, anunță Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS). Până în prezent, aproape 725.000 de cereri au fost validate dintr-un total de peste un milion...

Joburi sigure în România: Cele mai căutate locuri de muncă pe care inteligența artificială nu le poate înlocui, potrivit specialiștilor

Pe măsură ce inteligența artificială și automatizarea își fac tot mai simțită prezența pe piața muncii, multe meserii tradiționale par amenințate. Realitatea însă arată o altă fațetă: în sectoare precum construcțiile, ospitalitatea, serviciile sau mentenanța, lipsa de personal calificat...

Când și cu cât ar putea crește pensiile. Variantele care pot fi aplicate

Pensiile ar fi trebuit indexate încă de luna trecută, dar guvernanții au renunțat la această măsură din cauza cheltuielilor și-așa foarte mari, care au majorat substanțial deficitul bugetar. Însă ministrul Muncii, Florin Manole a afirmat recent că indexarea pensiilor...

Elevii din Iași revin la cursuri pe 23 februarie: se încheie vacanța de schi și începe modulul 4

Vacanța mobilă, cunoscută drept vacanța de schi, se încheie duminică, 22 februarie. Elevii din județul Iași revin la școală luni, 23 februarie, odată cu începerea modulului 4 de studiu. După șase săptămâni de școală, elevii vor intra în vacanța de...

Luni începe Postul Paștelui: credincioșii sunt îndemnați să practice iertarea, milostenia, cumpătarea și faptele bune

Credincioșii ortodocși intră, începând de luni, în Postul Paștelui, considerat cel mai lung și mai aspru post din cursul anului bisericesc. Această perioadă de pregătire spirituală precede sărbătoarea Învierii Domnului și durează 40 de zile, la care se adaugă...

Procurorii pășcănenii, anchetă în trei județe într-un dosar de contrabandă. Un bărbat a fost arestat

BĂRBAT ARESTAT 30 DE ZILE, PENTRU CONTRABANDĂ CU ȚIGARETE La data de 20 februarie a.c., polițiștii din cadrul IPJ Iași – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare 18 mandate de percheziție domiciliară în județele Iași, Suceava...

Noi reguli pentru cei care stau la bloc! De ce trebuie să ții cont

Mulți locatari se întreabă dacă pot instala sisteme fotovoltaice pe spațiile exterioare ale apartamentelor, însă legislația românească nu oferă indicații clare. În timp ce regulile permit montarea pe acoperișurile caselor sau pe terenul proprietății, balcoanele implică norme suplimentare din...

Deputatul Sorin Năcuță: Locuințele din Topile și Hărmănești, din județul Iași, amplasate pe șoselele comune cu municipiul Pașcani, se pot racorda la conducta de...

În urma demersurilor efectuate împreună cu senatorul Lucian Rusu, Președintele ANRE, dl. George-Sergiu Niculescu, a modificat Regulamentul pentru acordarea autorizațiilor de înființare și a licențelor în sectorul gazelor naturale, prin Ordinul nr.83 din 16 decembrie 2025. Conform acestor modificări (Art.12,...

Legislativul pășcănean în ședință pe 27 februarie. Vezi ordinea de zi

Sedință de Consiliu Local la Pașcani pe 27 februarie de la ora 10. Întâlnirea va debuta cu prezentarea rapoartelor de activitate a Serviciului de Evidență a Populației Pașcani și a Direcției de Asistență Socială pentru anul trecut. Pe ordinea de...
Paşcani
cer acoperit de nori
-2.4 ° C
-2.4 °
-2.4 °
88 %
1.4kmh
100 %
D
5 °
lun
5 °
mar
7 °
mie
3 °
J
-0 °

Niciun articol afișat