Lumina de la soare si vant, la Tatarusi

Un proiect unic in tara a inceput sa prinda contur la Tatarusi. Pe mai multi stalpi de iluminat public, au inceput sa fie montate panouri fotovoltaice si elice eoliene. Proiectul, finantat in mare parte cu fonduri europene, ar trebui sa fie finalizat la mijlocul anului viitor. Primul efect: economie la bugetul local.
panouri fotovoltaice

443 de stalpi vor fi amplasati pe arterele principale pe o distanta de 15-20 de km. Fiecare va fi independent si va imbunatati iluminatul public in zona centrala a comunei. Potrivit edilului, in acest fel se face o economie de 30-40 % la bugetul local.

Investitia ar trebui sa fie finalizata pana la mijlocul anului viitor. Proiectul are o valoare de 5.2 milioane de lei, patru fiind asigurate de Uniunea Europeana iar restul de la bugetul local. Dupa darea in folosinta, comuna Tatarusi se poate mandri cu una dintre cele mai moderne retele de iluminat public din tara.

PULSUL ZILEI

Lansare de carte, pe 20 martie, la Biblioteca „Universul Cunoașterii” din Târgu Frumos. Ioan Știfii aduce în prim plan volumul de poezii „Sărutul cumpenei”

Lansare de carte, pe 20 martie, la Biblioteca „Universul Cunoașterii” din Târgu Frumos. Ioan Știfii aduce în prim plan volumul de poezii „Sărutul cumpenei”. "Săptămâna poezieiVă invităm vineri 20 martie, ora 10.30, la sediul Bibliotecii „Universul Cunoașterii” la lansarea volumului...

Program liturgic deosebit vineri la Catedrala Pogorârea Sfântului din Pașcani. Priveghere de noapte, „o întâlnire vie cu Dumnezeu în taina nopții”

Program liturgic deosebit vineri la Catedrala Pogorârea Sfântului din Pașcani. Priveghere de noapte, "o întâlnire vie cu Dumnezeu în taina nopții". "Iubiți credincioși,Vă invităm cu drag să luați parte la programul liturgic deosebit din această vineri, încununat de privegherea de...

OCDE: Salariile au crescut mult mai mult decât productivitatea. Așa s-a ajuns la datorii de 1.100 miliarde lei

Raportul OCDE arată că în România, productivitatea a răms mult în urma salariilor care au crescut mult prea mult. Economia nu a putut susține salariile pe care le avem. Așa că pentru plata salariilor, România s-a împrumutat masiv. De...

ApaVital implementează asistență AI pentru clienți

Compania ApaVital continuă procesul de modernizare a relației cu utilizatorii prin implementarea unor noi soluții digitale menite să simplifice comunicarea și transmiterea documentelor. Noile instrumente au ca scop reducerea timpilor de răspuns și eficientizarea interacțiunilor dintre companie și clienți. Una...

Schimbarea orei aduce întârzieri pe calea ferată

Atenție, călători! În noaptea de sâmbătă spre duminică, 28 spre 29 martie, România trece la ora de vară, iar acest lucru va afecta temporar circulația trenurilor. La ora 03:00, ceasurile vor fi date înainte cu o oră și vor...

Deputatul Sorin Năcuță: Dezbaterile din comisiile parlamentare, pe Legea Bugetului de stat pentru anul 2026 sunt marcate, din păcate, de patimi

Dezbaterile din comisiile parlamentare, pe Legea Bugetului de stat pentru anul 2026 sunt marcate, din păcate, de patimi politice, multă demagogie și alianțe conjuncturale între PSD, care este parte a actului de guvernare și partidele de opoziție - AUR...

Avertisment important pentru români din partea șefului Armatei! Populația trebuie să aibă abilități de bază pentru crize majore!

Avertisment important pentru români din partea șefului Armatei! Populația trebuie să aibă abilități de bază pentru crize majore! Concret, românii trebuie să își ridice nivelul de pregătire, nu doar pentru situații civile, ci și pentru sprijinirea unui posibil efort...

Triunghi amoros exploziv. Un preot este acuzat că are o relație cu soția unui enoriaș, om de afaceri

Florin Cătălin Panciuc, un om de afaceri din Târgu Frumos îl acuză pe preotul din localitate, un tânăr pe nume Andrei Afrăsiloaie că are o relație amoroasă cu soția sa @ De când s-a îndrăgostit de preot, soția lui...

Cursuri practice de tăieri la pomi fructiferi, viță de vie și producere de răsaduri, organizate de USV Iași

Liga Studenților Agronomi și Veterinari din Iași, în parteneriat cu Prorectoratul Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV), organizează o serie de cursuri practice dedicate îngrijirii plantelor și tehnicilor de tăiere. Activitățile sunt destinate tuturor...

Câți bani primesc elevii pentru luna februarie? Bursele intră în conturi vineri, 20 martie

Bursele aferente lunii februarie urmează să fie plătite vineri, 20 martie. Elevii care au acumulat peste 10 absențe nemotivate în februarie nu vor beneficia de bursă, indiferent de categoria în care se încadrează. Având în vedere că luna februarie a...
Paşcani
cer acoperit de nori
9.8 ° C
9.8 °
9.8 °
55 %
4.4kmh
94 %
mie
10 °
J
6 °
vin
7 °
S
8 °
D
5 °

Niciun articol afișat