Mai bine S.A. cu probleme, decât SRL cu profit

Societatea păşcăneană de salubritate nu a primit avizul comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Paşcani pentru a se transforma din societate pe acţiuni în SRL. Managerul unităţii a explicat că măsură ar fi necesară după pierderea obiectului principal de activitate pentru reducerea cheltuielilor, reorganizarea serviciului şi mai ales pentru obţinerea unor autorizaţii şi avize. Societatea va rămâne doar cu cca 30 de salariaţi pentru a asigura curăţenia în oraş iar restul, mai ales şoferii vor fi preluaţi de noul operator de salubritate.

Leonard Ursu a mai spus că societatea de salubritate a incheiat anul trecut pe profit după, ani de pierderi şi că acum are nevoie de o formă de organizare mai suplă.
Consilierii au fost de altă părere. Societatea de salubritate ar trebui să rămână pe acţiuni asa incat conducerea să fie asumata, nu doar de o persoană, ci de un Consiliu de Administraţie, ca şi până acum.
De asemenea un alt consilier a atras atenţia că mai sunt restante de încasat şi că profitul raportat este doar pe hârtie.
Proiectul de hotărâre ar urma să fie dezbătut şi aprobat în şedinţa legislativului local programată pe 29 martie de la ora 10.00. Dacă va aprobat în formă iniţială acţionariatul rămâne acelaşi, Consiliul Local Paşcani, iar capitalul social de peste un milion de lei va fi transformat din acţiuni în părţi sociale. Societatea va fi condusă de un administrator, nu de un Consiliu de administraţie iar cel pentru care este făcută solicitarea de mandat este actualul director Leonard Ursu. În acelaşi timp vor înceta mandatele celorlalţi membri din conducere iar societatea nu va mai avea nevoie de cenzor.
De asemenea în noul statut al societăţii va fi trecut ca obiect principal activităţile de curăţenie şi vor fi adăugate altele noi. Este vorba despre transportul în comun, semn că adminsitratia locală se pregăteşte să delege serviciul de transport public de la RAGCL societăţii de salubritate.
Menţionăm că aceeaşi societate ar urma să preia şi administrarea ştrandului, al cimitirelor şi parcărilor din oraş. Aşadar CLP Ecosalubritate SRL are toate şansele să devină cea mai importantă şi profitabilă societate din subordinea Consiliului Local.

PULSUL ZILEI

Deputatul Sorin Năcuță: România–SUA: ce înseamnă concret Parteneriatul Strategic pentru securitatea României?

Miercuri, 7 octombrie, la Parlamentul României, am participat la întâlnirea cu delegația de consilieri americani, pe probleme de securitate și experți ai unor importante think-tank-uri americane, alături de colegi din comisiile parlamentare de politică externă și apărare. Întâlnirea a avut...

Autostrada Târgu Neamț – Iași – Ungheni: ședință la Pașcani pentru facilitarea proiectării

Comunicat: În data de 8 octombrie 2026, ora 10:00, la sediul Primăriei Municipiului Pașcani a avut loc o ședință de lucru privind facilitarea accesului pentru investigațiile arheologice de pe Tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca) – Târgu Frumos al Autostrăzii...

PSD Pașcani solicită înlocuirea consilierilor PSD din CA-ul CSM Pașcani

Doi consilieri locali de la PSD ar urma să fie schimbați din Consiliul de Administrație al clubului sportiv CSM Pașcani. Este vorba despre Ionuț Prodan și Andrei Vârlan, numiți în această funcție prin votul legislativului local. Solicitarea a fost...

LIVE BIT TV – COMEMORAREA A EROILOR ROMANI LA DELENI

LIVE BIT TV - COMEMORAREA A EROILOR ROMANI LA DELENI

A doua consultare publică pe tema Noului Bauhaus European

Primarul municipiului Pașcani, Marius Pintilie anunță o năuă consultare publică pentru realizarea unui proiect de modernizare a Parcului Municipal, mai ales a versantului împădurit.

Explozie în apartamentul unei familii de români din Italia. Nouă oameni au fost răniți, iar anchetatorii au o ipoteză șocantă

Doi români, soț și soție, ( n.r. - din Pașcani ) au suferit arsuri grave în urma unei explozii produse într-un apartament din Bergamo, în Italia. Femeia se află în stare critică la spital, în timp ce soţul ei...

Deputatul Maricel Popa: Responsabilitate în afirmațiile publice ale demnitarilor

Declarație politică: Vreau să aduc în atenția dumneavoastră o problemă care depășeste un caz anume și care este valabilă pentru toate declarațiile pe care noi, oamenii politici, le facem în spațiul public și despre responsabilitatea pe care trebuie...

Orășanu la o conferință despre inteligența artificială: IA trebuie să fie o bicicletă pentru minte, nu un taxi

Profesoara Daniela Orășanu, directoarea Colegiului CF „Unirea” Pașcani a participat, in calitate de speaker, la o conferință despre inteligență artificială. Evenimentul a fost organizat de Ziarul de Iași. „IA trebuie să fie o bicicletă pentru minte, nu un taxi.Un profesor...

Măsuri de prevenire la Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva și Sărbătorile Iașului,

Comunicat:În contextul manifestărilor prilejuite de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva și Sărbătorile Iașului, polițiștii ieșeni vor fi la datorie și vor lua măsuri pentru siguranța cetățenilor și fluidizarea traficului rutier. Astfel, în perioada 08 – 15 octombrie a.c., zilnic, polițiștii ieșeni,...

Preţul apei în România, pe luna octombrie. Diferenţe de peste 130% între localităţi. Unde se plătesc cele mai mari şi cele mai mici tarife

Românii plătesc tarife diferite pentru apă şi canalizare, în funcţie de localitatea în care trăiesc. În octombrie, costul cumulat al celor două servicii porneşte de la 10,02 lei pentru un metru cub în Ploieşti (Apa Nova Ploieşti) şi ajunge...
Paşcani
nori împrăștiați
13.6 ° C
13.6 °
13.6 °
69%
2.3m/s
47%
vin
25 °
S
24 °
D
24 °
lun
13 °
mar
12 °

Niciun articol afișat