Majorări salariale la început de an, la Primăria Paşcani, salubritate şi RAGCL

Majorări salariale la început de an. Odată cu transferarea contribuţiilor de la angajator la angajat, dar şi a creşterii salariului minim brut pe ţara începând cu 1 ianuarie 2018, de la 1450 la 1900 lei brut în toate societăţile comerciale şi instituţiile publice au fost făcute sau sunt în curs astfel de ajustări aşa încât veniturile nete ale salariaţilor să nu scadă.

De exemplu la regia locală de termoficare au fost ajustate salariile brute ale tuturor angajaţilor, în funcţie de veniturile fiecăruia. Cele mai mari creşteri le au cei care sunt plătiţi cu salariul minim brut pe ţara, cca 2/3 din personal. Conducerea unităţii le-a majorat salariul brut la 1900 lei şi în consecinţă creşte puţin şi salariul net. Pentru restul dintre ei au fost majorate salariile brute, atât cât a fost nevoie pentru a acoperi efectele transferului contribuţiilor sociale.
La fel s-a întâmplat şi la societatea de salubritate. Aici 46 din cei 87 de angajaţi vor avea salariile brute şi nete mai mari iar restul doar cele brute. De asemenea la Primăria Paşcani câteva sute de însoţitori ai persoanelor cu handicap şi alte categorii de asistaţi social vor beneficia majorarea salariilor brute cu cca 26%. În schimb pentru funcţionarii şi personalul contractual au fost făcute ajustări salariale pentru fiecare în parte, în functie de veniturile fiecăruia. În consecinta cheltuielile de personal vor fi mai mari în acest an cu cca 1,8 milioane de lei, spun reprezentanţii administratiei locale.
Mentionam că nu toate instituţiile au luat măsurile necesare pentru protejarea salariatilor. La Paşcani, Casa de Cultură şi Biblioteca Municipală trebuie să obţină aprobarea Consiliului Local pentru majorarea salariilor. La nivel naţional unele instituţii au refuzat să se conformeze iar altele au majorat salariile doar pentru un an de zile, conform unui raport al Ministerului Finanţelor în timp de în mediul privat unii angajatori au preferat să acorde alte compensaţii sau beneficii în loc să majoreze salariile brute.

PULSUL ZILEI

Un medic stomatolog din Pașcani vrea să ajungă pe cel mai izolat vulcan din lume

Comunicat: Un medic stomatolog din Pașcani vrea să ajungă pe cel mai izolat vulcan din lume. Mount Sidley este ultima etapă a unui proiect rar în alpinismul mondial, cele mai inalte 7 varfuri vulcanice de pe cele 7 continente...

Primăria Pașcani distribuie cartele de acces pentru Eco-Insulele digitalizate

Comunicat: Primăria Municipiului Pașcani informează cetățenii că persoanele care au depus declarația fiscală pentru taxa specială de salubrizare pot ridica cartelele de acces pentru Eco-Insulele digitalizate. 📅 Perioada de distribuire: 16 martie – 30 aprilie 2026
📍 Locul: sediul Primăriei Municipiului...

Școală nouă în comuna Lespezi

În comuna lespezi va fi construită o școală nouă. Anunțul a fost făcut chiar de primarul localității, Lucian Marcu, într-o postare pe rețelele de socializare. "O victorie pentru educație: Construim o școală nouă în Lespezi! Dragi locuitori ai comunei Lespezi, Vin astăzi...

Campania de sănătate ajunge în municipiul Pașcani

  Comunicat: În perioada 16–30 martie 2026, Crucea Roșie Română, împreună cu Crucea Roșie Română – Filiala Iași, în parteneriat cu Primăria Municipiului Pașcani, desfășoară în municipiul Pașcani campania de sănătate „Healthy Communities”, dedicată tuturor locuitorilor din comunitate, cu accent...

Proiect de lege pentru eliberarea câinilor din lanț. Ce riscă cei care țin animalele legate

Un proiect de lege depus recent în Parlament propune schimbări importante în modul în care câinii pot fi ținuți în curți și gospodării, vizând în special o practică larg răspândită în mediul rural și anume: ținerea animalelor în lanț. Concret,...

Cel mai romantic oraș din Europa nu este Paris sau Veneția. Ce destinație a câștigat titlul

Cel mai romantic oraș din Europa este Madrid, capitala Spaniei, potrivit unui studiu realizat de compania aeriană Icelandair, conform Express. Cercetătorii au analizat date din zeci de orașe europene, luând în calcul viața de noapte, populația de celibatari, gradul de incluziune...

Guvernul a adoptat bugetul pentru 2026. Crește salariul minim de la 1 iulie

Guvernul a adoptat în ședința extraordinară de joi seară toate actele de pe agendă, inclusiv legea bugetului de stat pentru anul 2026 și hotărârea privind creșterea salariului minim. Tot astăzi a fost aprobată și prelungirea schemei de sprijin pentru...

Cum va fi vremea de Paștele ortodox. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru intervalul 16 martie - 13 aprilie. Potrivit ANM, vom avea temperaturi ușor mai ridicate decât normalul în prima parte a perioadei și precipitații deficitare în mai multe regiuni. Estimările acoperă...

INCENDIU DE VEGETAȚIE, CU PAGUBE, LA BLĂGEȘTI

Incendiu de proporții în suburbia Blăgești din Pașcani. Miercuri seară, în jurul orei 19:30, au fost mistuite de flăcări 30 de hectare de vegetație și un hectar de pădure de salcâm. Incendiul a pornit, cel mai probabil, de la...
Paşcani
cer acoperit de nori
5.1 ° C
5.1 °
5.1 °
62 %
1.2kmh
98 %
lun
15 °
mar
12 °
mie
9 °
J
6 °
vin
2 °

Niciun articol afișat