„Managementul Deşeurilor“ va continua tot pe bani europeni

A existat la un moment dat temerea că UE nu va prelungi finanţarea pentru acest proiect costisitor şi întârziat.

Proiectul Sistemului de Management In­tegrat al Deşeurilor va continua pe banii alocaţi României în exerciţiul financiar european 2007-2013. Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, a avizat continuarea finanţării pentru zece proiecte fazate începute înainte de 2013, acestea beneficiind de o finanţare europeană totală de aproximativ 800 milioane de euro.

Faptul semnifică o economie corespun­ză­toare la bugetul actualului Program Opera­ţional Infrastructura Mare (POIM), banii rămaşi putând fi utilizaţi pentru alte proiecte de investiţii. Pe lista celor zece proiecte se află şi sistemele de management al deşeurilor din Caraş-Severin, Constanţa şi Iaşi. Proiectul SMID Iaşi beneficiază de o contribuţie europeană de 50,6 milioane de euro. Contractul de finanţare a fost semnat în 2013, iar sistemul ar fi trebuit să fie funcţional încă de la sfârşitul anului 2015.

Din cauza întârzierilor în derularea contractelor din cadrul proiectului, implemen­tarea actestuia a fost prelungită iniţial până la sfârşitul anului trecut, iar apoi, până la ju­mă­tatea acestui an. Depăşirea termenului limită de 31 decembrie 2015 a impus fazarea pro­iectului, artificiu prin care judeţul nu mai era obligat să returneze banii primiţi de la Comisia Europeană, dar trebuia să finanţeze proiectul din fondurile alocate în cadrul POIM, program destinat în principal dezvoltării reţelei de alimentare cu apă şi canalizare din mediul rural.

Sursa: Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Elevi ai Liceului „Miron Costin” Pașcani, calificați în Finala Națională a Concursului European EU-CONEXUS

Comunicat: Echipa 4Real de la Liceul Teoretic „Miron Costin” din Pașcani s-a calificat în Finala Națională a Concursului European EU-CONEXUS „Think Smart, Create Green” 2026, competiție dedicată elevilor care propun soluții inovatoare pentru dezvoltarea sustenabilă a comunităților. Echipa este alcătuită...

Câți bani a atras Primăria Pașcani din fonduri europene?

  La ultima conferință de presă, un pășcănean care urmărea transmisia pe canalul de Facebook al BIT TV l-a întrebat pe primar dacă a auzit de fonduri europene, în contextul în care edilul s-a plâns că nu sunt bani la...

Românii pot investi din nou în titluri de stat TEZAUR. Dobânzi de până la 7% și venituri neimpozabile

Ministerul Finanțelor a lansat luni, 9 martie, o nouă ediție a Programului TEZAUR, prin care statul se împrumută de la populație prin titluri de stat destinate persoanelor fizice. Programul se desfășoară până pe 3 aprilie 2026 și oferă dobânzi...

Consilierii pășcăneni, în ședință de urgență. La Târgu Frumos sunt diminuate taxele și impozitele locale

Legislativul pășcănean este întrunit în ședință extraordinară pe 10 martie a.c., de la ora 10.00. Pe ordinea de zi este un singur proiect de hotărâre de modificare/completare a unei hotărâri cu privire la dotarea cu mobilier, materiale didactice și...

Șoferii își pot afla acum istoricul de amenzi și numărul de puncte de penalizare. Serviciul e valabil de pe 6 martie 2026

Poliția Română anunță noi funcționalități pe platforma digitală a Ministerul Afacerilor Interne, care permit șoferilor să consulte online starea dreptului de a conduce și numărul punctelor de penalizare, în secțiunea „Istoric de sancțiuni la regimul circulației”. Cum pot fi verificate...

Ce se întâmplă cu vremea în următoarele două săptămâni. Prognoza meteo până pe 23 martie pentru fiecare regiune a țării

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, valabilă între 9 - 23 martie. Meteorologii anunță temperaturi mai ridicate decât cele obișnuite pentru această perioadă în majoritatea regiunilor țării, cu maxime ce pot...

Când și cu ce bani vor fi extinse rețelele de canalizare? Zeci de străzi cu deversări necontrolate

Administrația locală din Pașcani nu va aloca în acest an niciun leu de la bugetul local pentru extinderea rețelelor de canalizare. În momentul de față, din cele 231 de străzi, pe 94 nu sunt deloc conducte de canalizare, mai...

Înscrieri la rugby

Oportunități pentru tinerii care vor să facă un sport de performanță și să se dezvolte armonios. Clubul CSM Pașcani face înscrieri la rugby. Antrenamentele vor fi gratuite cu unul dintre cei mai buni antrenori din tară, Marcel Grecu Gontineac. Iată...

Bebeluș intoxicat, lapte praf cu apă din fântână

  Un bebeluș de doar 21 de zile, internată Spitalul de Urgență din Pașcani a fost preluat cu elicopterul si transportat la Spitalul Clinic de Urgență „Sfânta Maria” - Iași. Medicii cred că nou-născutul ar fi fost intoxicat cu nitriți după...

Cu ce partide ar vota românii dacă ar avea loc alegeri parlamentare duminică

Cel mai recent sondaj de opinie ce reflectă intenția de vot a românilor plasează partidul AUR în continuare pe prima poziție, la un scor dublu față de PSD.Potrivit cercetării sociologice, dacă mâine ar avea loc alegeri, echipa lui George...
Paşcani
cer senin
17.4 ° C
17.4 °
17.4 °
23 %
5.5kmh
7 %
mar
17 °
mie
15 °
J
14 °
vin
14 °
S
12 °

Niciun articol afișat