MANAGERUL SPITALULUI DE URGENŢĂ PAŞCANI A DEMISIONAT

Managerul Spitalului de Urgenţă din Paşcani a demisionat din funcţie, începând cu data de 1 octombrie a.c. Doctorul Costică Panzaru şi-a depus cererea, la Primărie, pe 9 septembrie, în urma unei discuţii cu primarul Dumitru Pantazi.

După câteva zile, într-o emisiune înregistrată marţi dimineaţa, care va fi difuzată astazi de BIT TV, el a susţinut că nu va demisiona şi că va rămâne în funcţie până la organizarea concursului pentru numirea noului manager, unde nu va participa. Cele două poziţii total diferite arata starea de confuzie în care se afla, în ultima perioadă de timp.

Managerul spitalului şi-a mai dat demisia de câteva ori până acum, de când spitalul se confruntă cu grave probleme financiare. De fiecare dată a revenit asupra ei, după discuţiile cu edilul municipiului.

De acesta dată primarul Dumitru Pantazi i-a acceptat cererea pe data de 16 septembrie şi urmează să numească un manager interimar. Este vorba de medicul chirurg Daniel Bechir, cel care asigurat interimatul şi în perioada în care doctorul Panzaru a fost plecat în concediu de odihnă.
Din viitoarea echipa manageriala ar urma să facă parte şi doctoriţa Aurelia Padurariu ca director medical iar actualul director economic Doina Miron, să rămână în funcţie. Numele au fost confirmate chiar de managerul demisionar.
Chiar dacă se schimbă conducerea,  problemele spitalului rămân aceleaşi. Deficitul bugetar generat de plata salariilor, după majorări,  ar urma sa fie stins abia la sfârşitul anului, în urma reducerilor sporurilor, gărzilor şi tichetelor de vacanţă.

Costică Panzaru da vina pe guvernanţi pentru că au majorat salariile fără să pună la dispozitie şi noi surse de finanţare dar şi pe politicienii locali, că nu finanţează suficient activitatea spitalului, de la bugetul local.
Menţionam că primarul municipiului va dispune numirea unui manager interimar, după ce Consiliul de Administratie va lua act de demisie şi va face propuneri în acest sens. Interviul acordat de doctorul Costică Panzaru, postului local de televiziune BIT TV poate fi urmărit în cadrul emisiunii Pulsul Zilei, imediat după stirile INFOBIT, astazi de la ora 18.30.

 

PULSUL ZILEI

Dimineață de 9 aprilie cu temperaturi de iarnă. Unde s-au înregistrat -11 grade

Mijlocul de primăvară a venit cu temperaturi de iarnă. În această dimineaţă de 9 aprilie, în mai multe zone din țară temperaturile minime au coborât sub 0 grade. La munte a fost ger pătrunzător. Dimineaţă, cerul este mai mult senin...

Cum se pregătesc cozonacii acolo unde tradiția are rădăcini adânci. Ansamblul folcloric Hurgheșul din Deleni, la inițiativa tinerei Dumitrița Voicu și sub coordonarea preotesei,...

Cum se pregătesc cozonacii acolo unde tradiția are rădăcini adânci. Ansamblul folcloric Hurgheșul din Deleni, la inițiativa tinerei Dumitrița Voicu și sub coordonarea preotesei, Iulia Fotea, într-un atelier gastronomic - VIDEO "Primul atelier gastronomic organizat de Parohia Feredeni a avut...

Ediții speciale de Paște la BIT TV: povești de viață care inspiră – VIDEO

Televiziunea locală BIT TV a pregătit, pentru perioada sărbătorilor pascale, o serie de ediții speciale ale emisiunii Artiști la microfon, moderată de Mihaela Isac. În cele trei zile de Paște, telespectatorii sunt invitați să descopere poveștile de viață ale...

Patriarhul Daniel de Sfintele Paști: Să arătăm bucuria Învierii- VIDEO

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis marți mesajul de Sfintele Paști, în care a subliniat că bucuria Învierii se împlinește prin iubire, fapte bune și rugăciune pentru semeni și pentru pacea lumii. „În mod deosebit, să ne...

Probleme și reforme până la sfârșitul anului 2027

Criza politică din România se va adânci, cel mai probabil, în perioada imediat următoare. O spune și deputatul PNL Sorin Nacuță, în contextul disputelor tot mai aprinse din cadrul coaliției de guvernare. Parlamentarul pășcănean crede că PSD vrea să...

Noua organigramă a Primăriei Pașcani, fără 77 locuri vacante

Marea restructurare a serviciilor publice din Primăria Pașcani a fost stabilită și clarificată. Vor fi reduse doar o parte din posturile vacante, nu și din rândul celor ocupate, măsură care nu va avea niciun impact de diminuare a cheltuielilor...

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local. Vine Gabriela Nedelcu!

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local în legislativul pășcănean. Hotărârea de anulare a deciziei PSD Pașcani de excludere a alesului local a fost schimbată în totalitate de Curtea de Apel Iași și au fost acceptate toate excepțiile...

Ce spitale și farmacii asigură urgențele de sărbătători în județul Iași

Având în vedere zilele libere stabilite pentru perioada sărbătorilor pascale, Direcția de Sănătate Publică Iași vine în sprijinul populației cu următoarele informații: Spitale care asigură urgențele medicale prin Unități de Primire Urgențe la nivelul județului Iași: UPU Spitalul Clinic Judeţean de...

Copil rănit după ce a fost lovit de o mașină, la Pașcani

O fetiță în vârstă de 7 ani, din Pașcani, a fost implicată miercuri, 8 aprilie, într-un accident rutier, după ce ar fi traversat strada printr-un loc nepermis și a fost acroșată de un autoturism. Potrivit informațiilor transmise de Spitalul Municipal...

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei!

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei! A fost desemnat într-un final câștigatorul pentru tronsonul Târgu Frumos – Lețcani (28,6 km), parte esențială a proiectului care va conecta Iașiul la rețeaua europeană...
Paşcani
cer acoperit de nori
4.8 ° C
4.8 °
4.8 °
89 %
4.7kmh
100 %
J
8 °
vin
8 °
S
11 °
D
14 °
lun
11 °

Niciun articol afișat