Managerul Spitalului de Urgenţă Paşcani a fost reconfirmat în funcţie

Medicul chirurg Daniel Bechir a fost reconfirmat în funcţia de manager interimar al Spitalului de Urgenţă din Paşcani. De acesta dată de către Ministerul Sănătăţii, având în vedere faptul că unitatea medicală este coordonată în timpul stării de Urgenţă, la nivel guvernamental.

Ordinul de ministru a fost emis în cursul zilei de joi şi transmis spitalului prin fax. Conform documentului perioada de interimat a fost prelungită pe perioada stării de urgenţă şi încă 45 de zile după, adică până la sfârşitul lunii iunie. După epuizarea mandatului o eventuală prelungire va fi făcută prin dispoziţie de primar de edilul municipiului.

Actualul manager interimar a preluat conducerea spitalului păşcănean în octombrie 2019, după demisia fostului manager, dr Costică Panzaru. De atunci administraţia locală a încercat scoaterea la concurs a postului vacant dar procedura a fost anulată, dar urmează să fie reluata după încheierea stării de urgenţă.

Menţionăm că odată cu reconfirmarea în funcţie a managerului interimar a fost prelungit şi mandatul directorului medical al spitalului, dr Aurelia Padurariu, în aceleaşi condiţii.

PULSUL ZILEI

NOUL PUG al Pașcaniului, în dezbatere publică

  Proiectul noului PUG al municipiului Pașcani precum și raportul de mediu au fost puse in dezbatere publică. Documentele pot fi accesate pe site‐ul instituției iar întâlnirea cu cetățenii a fos progrmată pe 25 mai, de la ora 14.00. COMUNICAT PRIMARIA PAȘCANI,...

S-a deschis târgul de Paște la Pașcani. Durează doar trei zile, pe esplanada din zona Vale – FOTO

S-a deschis târgul de Paște la Pașcani. Dacă vreți să vă pregătiți pentru masa de Paște cu produse de la producători locali sau să cumpărați creații populare cu specific acestei perioade atunci trebuie să știți că le găsiți pe...

Măsurile dispuse la nivelul județului Iași pentru o minivacanță în siguranță

ISU Iasi: Românii vor avea parte de o minivacanță de patru zile pentru a se bucura de Sărbătorile Pascale, prilej în care, salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Mihail Sturdza” al Județului Iași vor monitoriza permanent situația ...

Daruri de Paște pentru familiile nevoiașe

Comunicat: Echipa PSD Pascani demonstrează, încă o dată, că nu lasă pe nimeni în urmă. Ca de fiecare dată, membrii organizației din Pașcani sunt alături de comunitate și sprijină persoanele vulnerabile, mai ales în preajma sărbătorilor. În acest an, au...

Surprize pentru copiii salariaților de la Electroputere VFU

Momente de neuitat pentru copiii salariaților de la ELectroputere VFU Pașcani. Au fost invitați sa participe la o întâlnire cu „Iepurașul de Paste” dar si cu un "doctor de suflete" care le-a vorbit despre importanțata acestei sărbători. „În mijlocul nostru...

Asociația Teofil cel Milostiv a adus bucurie familiilor cu posibilități reduse, în preajma sărbătorilor pascale – FOTO

Asociația Teofil cel Milostiv a adus bucurie familiilor cu posibilități reduse, în preajma sărbătorilor pascale. "În preajma Sfintelor Sărbători Pascale, am reușit să aducem puțină bucurie și nădejde în casele beneficiarilor noștri, prin distribuirea de pachete cu produse alimentare. Mulțumiri speciale...

Program de Paște 2026 în marile magazine. Când mai ai timp pentru cumpărături înainte de sărbători

Majoritatea magazinelor vor avea program redus în Sâmbăta Mare și vor fi închise în prima zi de Paște. Unele diferențe apar însă în funcție de retailer și de oraș. Kaufland Kaufland România a anunțat un program extins în zilele de dinaintea...

WhatsApp introduce o schimbare importantă de confidențialitate: poți fi contactat fără să îți dai numărul de telefon

WhatsApp pregătește una dintre cele mai importante schimbări de confidențialitate din istoria aplicației. Utilizatorii vor putea comunica folosind un nume de utilizator, fără să își dezvăluie numărul de telefon. Funcția este în testare și urmează să fie lansată etapizat...

IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei: Învierea Domnului – Izvorul libertăţii noastre (Scrisoare pastorală, 2026)

Învierea lui Hristos reprezintă biruinţa asupra morţii şi eliberarea din robia păcatului. Hristos Cel Înviat ne deschide calea spre o nouă viaţă, pe care o primim de la Dumnezeu. Acelaşi Hristos, Care a înviat din morţi în urmă cu...

Comunicat de presă: APAVITAL a obținut autorizarea standardului ocupațional pentru operatori instalații apă și canalizare

APAVITAL S.A. anunță finalizarea și autorizarea standardului ocupațional pentru meseria de Operator instalații apă și canalizare, un demers strategic inițiat și coordonat la nivelul companiei, prin Serviciul Resurse Umane. Procesul de elaborare s-a desfășurat în perioada mai 2024 – aprilie...
Paşcani
cer acoperit de nori
6.2 ° C
6.2 °
6.2 °
80 %
6.6kmh
100 %
J
6 °
vin
8 °
S
11 °
D
13 °
lun
13 °

Niciun articol afișat