Mândri de VFU Pașcani! Trenul Leon a fost lansat la București

Industria pășcăneană este din nou motiv de mândrie la nivel național. În cursul zilei de astazi, 19 iunie, în Gara de Nord București a fost lansat autotrenul Leon, primul tren 100% românesc dupa 80 de ani. El a fost produs la Electroputere VFU Pașcani, fosta societate Remar, o companie a grupului Grampet.

La eveniment au fost invitați să participe și reprezentanți ai administrației locale. În cadrul conferinței săptămânale de presă, primarul municipiului a spus ca este mândru de realizările echipelor de tehnicieni și muncitori de la VFU Pașcani

La lansare din București a participat și deputatul pășcănean, Sorin Năcuță. Parlamentarul a apreciat că este o realizare thnologică de vârf care demonstrează că România poate să producă trenuri moderne pentru călători. Năcuță a mai spus că se așteaptă ca guvernul României să promoveze politici coerente pentru sprijinerea industriei de profil.

În urma evenimentului, trenul a parcurs un traseu simbolic până la Gara Băneasa.

Automotorul diesel cu trei vagoane are 145 de locuri – 11 VIP şi 134 pentru clasa a II-a. Leon a acumulat peste 30.000 de kilometri în teste şi este certificat CE, putând circula în orice ţară europeană.

Trenul are fotolii rabatabile, scaune ergonomice, ferestre panoramice şi măsuţe rabatabile. Călătorii au la dispoziţie prize de 230V şi USB, spaţii pentru bagaje voluminoase şi biciclete, precum şi sisteme audio-vizuale de informare, informează Ziarul Financiar.

Vagoanele sunt izolate fonic şi dotate cu supraveghere video, senzori de incendiu şi interfoane pentru comunicarea cu mecanicul.

Fabrica de la Paşcani, fondată în 1869, astăzi membră a Grampet Group, este specializată îm fabricarea, modernizarea şi întreţinerea vehiculelor feroviare de călători şi marfă.

Grampet este cel mai mare grup feroviar şi operator logistic privat din România şi din Europa Centrală şi de Sud-Est.

PULSUL ZILEI

Pensionarii cu venituri mici vor primi ajutoare de două ori pe an: despre ce sume e vorba. Guvernul a dat undă verde pachetului social

Guvernul a adoptat, joi, pachetul de solidaritate care vine cu sprijin financiar pentru pensionarii cu venituri mici, dar și pentru copiii cu dizabilități. Ajutoarele pentru pensii vor fi virate în două tranșe, în lunile mai și decembrie, fiind vorba...

O nouă petiție pentru interzicerea păcănelelor la Pașcani

Un nou demers pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc la Pașcani. După ce încercarea organizării unui referendum a eșuat prin boicotarea ședinței convocate de consilierii PSD, Adrian Șerban, un cetățean din Pașcani, a inițiat o petiție pe Declic.ro,...

Referendumul anti-păcănele la Pașcani, boicotat

Referendumul anti-păcănele la Pașcani nu va mai avea loc. Asta deoarece proiectul propus de consilierii PSD nu a putut fi supus aprobării legislativului local. Mai exact, ședința de îndată, convocată pe 02 aprilie a.c., de la ora 10:00, nu...

Pașcaniul, din nou în albastru: marș pentru conștientizarea autismului – FOTO/VIDEO

Pașcaniul s-a colorat în albastru joi, 2 aprilie, de Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului. Zeci de copii, părinți și profesori au participat la Marșul Solidarității organizat de Școala Gimnazială Specială din municipiu, alături de mai mulți parteneri locali. Evenimentul...

PSD Pașcani: Primarul Marius Pintilie blochează posibilitatea pășcănenilor de a decide asupra activităților jocurilor de noroc!

Primarul Marius Pintilie blochează, prin absența consilierilor PNL și AUR, demersul PSD Pașcani privind posibilitatea pășcănenilor de a decide asupra activităților jocurilor de noroc în municipiul Pașcani‼️ Organizația PSD Pașcani își exprimă dezaprobarea față de blocarea ședinței de îndată a...

Casieria APAVITAL din Pașcani va fi închisă în perioada 06 – 22 aprilie 2026 (inclusiv)

💧 Casieria din Pașcani va fi închisă în perioada 06 - 22 aprilie 2026 (inclusiv) APAVITAL S.A. aduce la cunoștința utilizatorilor săi că în perioada 06 aprilie 2026 – 22 aprilie 2026 (inclusiv) casieria din Pașcani, str. Grădiniței nr. 25...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Nu găseau un miliard de lei pentru pensionari și persoane vulnerabile, dar plătesc 4 miliarde lei pentru vaccinuri de care nu...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: "Nu găseau un miliard de lei pentru pensionari și persoane vulnerabile, dar plătesc 4 miliarde lei pentru vaccinuri de care nu avem nevoie. Aici s-a ajuns din cauza fostului Guvern PNL - USR care a distrus țară prin...

Bani restanți pentru profesori. Ministrul Educației anunță plata diferențelor salariale. Calendarul complet al plăților

Ministerul Educației anunță că a plătit 244 de milioane de lei pentru diferențe salariale și dobânzi aferente anului 2025, urmând ca plățile pentru 2026 să continue etapizat până la finalul anului. În paralel, sindicatele din învățământ acuză întârzieri și...

Legea care simplifică divorțurile a fost adoptată. Ce va putea decide fiecare fost partener, fără aprobarea celuilalt

Fiecare fost soț va putea decide singur ce nume va purta după divorț, după ce deputații au adoptat un proiect de lege în acest fel. În prezent, dacă unul dintre soți vrea să păstreze numele fostului partener, iar acesta nu...
Paşcani
cer acoperit de nori
11.4 ° C
11.4 °
11.4 °
83 %
4.1kmh
100 %
J
12 °
vin
12 °
S
13 °
D
17 °
lun
21 °

Niciun articol afișat