Maricel Popa, președintele PSD Iași: Iașul a fost călcat în picioare de guvernul liberal! (P)

Alocările financiare și de proiecte din Planul Național de Redresare și Reziliență nu reprezintă decât un nou afront la adresa ieșenilor. După ce s-au lăudat de aproape un an că împreună dezvoltă Iașul, Mihai Chirica și Costel Alexe, s-au întors, așa cum era de așteptat, cu coada între picioare de la București, unde au negociat proiectele comunității. Au adus la Iași doar 0,003% din totalul fondurilor alocate României. Atât înseamnă 88 milioane de euro, din totalul de 30 de miliarde de euro alocate țării noastre de către Uniunea Europeană. Comparativ, Clujul va beneficia de aproximativ 5 miliarde de euro, mai bine de 15% din totalul sumei atribuite.
Mihai Chirica a dovedit din nou că este omul vorbelor și nu al faptelor. Acum are guvernul lui și tot nu reușește să facă nimic pentru Iași. Despre Costel Alexe, nu are rost să mai pomenesc. Drujbarul Iașului nu are capacitatea să gestioneze o astfel de situație. După ce a pus pe chituci tot ce a însemnat proiecte importante în Ministerul Mediului, acum va contribui cu siguranță la falimentul județului Iași.
Acel tronson din șoseaua de centură, parte și a autostrăzii A8, nu reprezintă nici măcar o firimitură din nevoile Iașului pe termen mediu și lung. Acesta este nivelul la care sunt percepuți cei doi PNL-iști la nivel național. Două personaje care au făcut o alianță de conjunctură în ideea de a păcăli ieșenii și a pune mâna pe toată puterea. Au transformat deja Primăria și Consiliul Județean în feude proprii, în care cumetrismele sunt la mare modă.
Sper ca oamenii să înțeleagă că tot ceea ce am făcut la Consiliul Județean am făcut pentru ieșeni, iar acum impostura și incompetența au ajuns să guverneze întreg județul. Nu are rost să mai reamintesc că am adus mai bine de 1 miliard de euro pentru ieșeni în cei patru ani petrecuți la conducerea Iașului. Nici că am pus pe picioare infrastructura rutieră a județului sau că am modernizat cele mai importante spitale ieșene sau că am început să implementăm cel mai mare proiect de apă și canalizare. Toate acestea nu vor mai avea nicio valoare dacă următorii 4 ani vor însemna stagnare și frâne în calea dezvoltării comunității noastre.

Departamentul de comunicare al PSD Iași

PULSUL ZILEI

Întrebări și răspunsuri despre viața la bloc – VIDEO

Multe probleme, puține soluții privind viața la bloc, în Pașcani. Este concluzia care s-a desprins din întâlnirea care a avut loc în cursul zilei de joi, 2 aprilie 2026, la sediul Primăriei între edil și reprezentanții locatarilor. Primarul, Marius Pintilie,...

Pensionarii cu venituri mici vor primi ajutoare de două ori pe an: despre ce sume e vorba. Guvernul a dat undă verde pachetului social

Guvernul a adoptat, joi, pachetul de solidaritate care vine cu sprijin financiar pentru pensionarii cu venituri mici, dar și pentru copiii cu dizabilități. Ajutoarele pentru pensii vor fi virate în două tranșe, în lunile mai și decembrie, fiind vorba...

O nouă petiție pentru interzicerea păcănelelor la Pașcani

Un nou demers pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc la Pașcani. După ce încercarea organizării unui referendum a eșuat prin boicotarea ședinței convocate de consilierii PSD, Adrian Șerban, un cetățean din Pașcani, a inițiat o petiție pe Declic.ro,...

Referendumul anti-păcănele la Pașcani, boicotat

Referendumul anti-păcănele la Pașcani nu va mai avea loc. Asta deoarece proiectul propus de consilierii PSD nu a putut fi supus aprobării legislativului local. Mai exact, ședința de îndată, convocată pe 02 aprilie a.c., de la ora 10:00, nu...

Pașcaniul, din nou în albastru: marș pentru conștientizarea autismului – FOTO/VIDEO

Pașcaniul s-a colorat în albastru joi, 2 aprilie, de Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului. Zeci de copii, părinți și profesori au participat la Marșul Solidarității organizat de Școala Gimnazială Specială din municipiu, alături de mai mulți parteneri locali. Evenimentul...

PSD Pașcani: Primarul Marius Pintilie blochează posibilitatea pășcănenilor de a decide asupra activităților jocurilor de noroc!

Primarul Marius Pintilie blochează, prin absența consilierilor PNL și AUR, demersul PSD Pașcani privind posibilitatea pășcănenilor de a decide asupra activităților jocurilor de noroc în municipiul Pașcani‼️ Organizația PSD Pașcani își exprimă dezaprobarea față de blocarea ședinței de îndată a...

Casieria APAVITAL din Pașcani va fi închisă în perioada 06 – 22 aprilie 2026 (inclusiv)

💧 Casieria din Pașcani va fi închisă în perioada 06 - 22 aprilie 2026 (inclusiv) APAVITAL S.A. aduce la cunoștința utilizatorilor săi că în perioada 06 aprilie 2026 – 22 aprilie 2026 (inclusiv) casieria din Pașcani, str. Grădiniței nr. 25...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Nu găseau un miliard de lei pentru pensionari și persoane vulnerabile, dar plătesc 4 miliarde lei pentru vaccinuri de care nu...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: "Nu găseau un miliard de lei pentru pensionari și persoane vulnerabile, dar plătesc 4 miliarde lei pentru vaccinuri de care nu avem nevoie. Aici s-a ajuns din cauza fostului Guvern PNL - USR care a distrus țară prin...

Bani restanți pentru profesori. Ministrul Educației anunță plata diferențelor salariale. Calendarul complet al plăților

Ministerul Educației anunță că a plătit 244 de milioane de lei pentru diferențe salariale și dobânzi aferente anului 2025, urmând ca plățile pentru 2026 să continue etapizat până la finalul anului. În paralel, sindicatele din învățământ acuză întârzieri și...
Paşcani
cer acoperit de nori
11.4 ° C
11.4 °
11.4 °
83 %
4.1kmh
100 %
J
12 °
vin
12 °
S
13 °
D
17 °
lun
21 °

Niciun articol afișat