Marius Pintilie, singurul candidat liberal pentru Primăria Paşcani. Cu votul pedelistilor

Şedinţă importantă, la PNL Paşcani. Conducerea organizaţiei locale s-a întrunit ieri seară pentru a analiza lista celor care s-au înscris pentru a candida la alegerile locale de anul viitor. În mod surprinzător, convocarea a fost făcută de unul dintre copreşedinţi, pedelistul Cătălin Rusu, în lipsa preşedintelui Petrică Dascălu şi a înlocuitorului acestuia, consilierul Enea Neculai, plecaţi în concediu, dar şi a altor membri importanţi. Biroul Politic a constatat că pentru Consiliul Local sau înscris doar 15 persoane din 24 cât trebuie să aibă lista, două pentru Consiliul Judeţean, iar pentru Primăria Paşcani o singură candidatura – consilierul local Marius Pintilie.
La cerere acestuia, conducerea organizaţiei a dat un vot de încredere însă decizia finală ar urma fie luată de organizaţia judeţeană a PNL.
“Sâmbătă au avut loc doar primele etape din procesul de desemnare al candidaţilor. Eu mi-am manifestat dorinţa de a candida iar colegii mei au fost de acord. Urmează să fie organizat un sondaj de opinie, de verificare a popularităţii mele, nu de departajare. În funcţie de rezultate, conducerea judeţeană va valida candidatura mea sau va căuta pe altcineva…” a explicat pentru BIT TV, Marius Pintilie.
Nu toţi cei prezenţi la şedinţa au susţinut candidatura lui Marius Pintilie. Votul de încredere a fost dat doar de 15 din cei 18 prezenţi. Colegul său din Consiliul Local, Dorin Nechifor, a susţinut că desemnarea candidatului trebuia făcută în urma organizării unui sondaj de opinie, aflat în pregătire, cu trei variante: Marius Pintilie, Neculai Enea şi Eugen Chiriac. Mai mult din cei 32 de membri ai conducerii organizaţiei, (16 de la PNL şi 16 de la PDL) au participat doar 18, majoritatea democrat-liberali.
Conform calendarului PNL, până pe 31 iulie, au fost deschise listele pentru depunerea candidaturilor. Menţionăm că de la şedinţă a lipsit şi consiliera Diana Axinte. Ea nu se afla înscrisă pe lista candidaţilor pentru viitorul legislativ local.

PULSUL ZILEI

Pregătiri pentru un centru de sănătate mintală la Pașcani

Spitalul de Urgență Pașcani intenționează să înființeze un Centru de Sănătate Mintală și Prevenire a Adicțiilor (CSMPA) în clădirea unde a funcționat Grădinița cu Program Prelungit nr. 1, pe strada Ștefan cel Mare din municipiu. Conducerea unității medicale a solicitat...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Două tragedii l-au convins pe PNL-istul Alexe să pună piatră pe un drum județean

300.000 lei - atât costă repararea drumului județean pe care s-au împotmolit ambulanțele. A fost nevoie de două tragedii pentru ca președintele Consiliului Județean, liberalul Costel Alexe, să le acorde atenție și locuitorilor satului Bojila. Suma de 308.000 lei...

„MAI Digital”: Românii vor putea obține documente importante fără să mai meargă la ghișeu. Ce servicii publice sunt vizate

Ministerul Afacerilor Interne a demarat proiectul „MAI Digital”, o inițiativă menită să accelereze modernizarea serviciilor publice și să reducă birocrația prin digitalizarea interacțiunii dintre cetățeni și instituțiile statului. Prin intermediul noilor platforme electronice, utilizatorii vor putea depune cereri, transmite...

Sesiune de instruire anticorupţie cu polițiștii din Târgu Frumos

Sesiune de instruire anticorupţie cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iaşi. În ziua de 09 februarie 2026, ofițerii de prevenire ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Judeţean Anticorupţie Iaşi au desfăşurat o activitate de instruire anticorupție cu...

Senatorul Lucian Rusu: Securitatea României nu este negociabilă!

Astăzi am votat în Parlament o decizie importantă pentru siguranța țării noastre. În calitate de senator, am fost unul dintre parlamentarii care au avut acces la documentele clasificate privind echipamentele și aeronavele care vor ajunge în România. După analizarea acestor...

Consultare publică privind trenurile de navetă, la Târgu Frumos

Aveți sau nu nevoie, în continuare, de trenurile de navetă? Aceasta este întrebarea adresată de CFR Călători cetățenilor din Târgu Frumos, în cadrul unei consultări publice desfășurate pe rețelele de socializare. În funcție de răspunsurile primite, o parte din...

PATRU MEDALII PENTRU PERFORMANȚE SPORTIVE

Două medalii de argint și două de bronz la Campionatul Național de Qwan-Ki-Doo, proba lupte. Au fost obținute de patru echipe de juniori de la Clubul Long-Ho Pașcani. Evenimentul a avut loc la Bacău acum două săptămâni de zile....

TÂNĂR REȚINUT PENTRU COMPORTAMENT AGRESIV

Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost arestat de polițiștii pașcăneni pentru loviri și comportament agresiv. Evenimentul a avut loc în cursul zilei de 10 martie a.c. A doua zi a fost dus la Parchetul de pe...

PRIMARUL ȘI OPOZIȚIA – SCRISORI DESPRE TAXE ȘI IMPOZITE, LA HÂRLAU

Dezbateri aprinse între putere și opoziție în orașul Hârlău privind taxele și impozitele locale. Printr-o scrisoare adresată primarului Radu Curcă, consilierii liberali au solicitat edilului o analiză de impact și inițierea de urgență a unui proiect de hotărâre a...

DEZBATERE PUBLICĂ PRIVIND REGLEMENTAREA ACTIVITĂȚII SĂLILOR DE JOCURI DE NOROC

Dezbatere publică privind reglementarea activității sălilor cu jocuri de noroc pe raza municipiului Pașcani. Dezbaterile sunt programate pe 16 martie a.c., în sala de seminarii a Primăriei Pașcani, la inițiativa primarului Marius Pintilie. Sunt invitați să participe reprezentanți ai instituțiilor...
Paşcani
cer senin
14 ° C
14 °
14 °
48 %
3.5kmh
5 %
J
14 °
vin
13 °
S
12 °
D
11 °
lun
12 °

Niciun articol afișat