miercuri, august 27, 2025
28.1 C
Paşcani
Login

Mașină în flăcări, pe DN 28 A, în Costești – FOTO

Miercuri, 27 august, în jurul orei 11:00, o mașină a luat foc pe DN 28 A, pe raza localității Costești, La fața locului au intervenit de urgență două autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Frumos.

Incendiul a cuprins în scurt timp aproape în totalitate autoturismul. Persoana aflată în vehicul a reușit să se evacueze în siguranță, fără a necesita îngrijiri medicale. Pompierii au acționat pentru a stinge focul, prevenind extinderea incendiului la vegetația din jur.


Primele verificări au indicat că incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza scurgerilor de carburant care au intrat în contact cu elementele supraîncălzite ale motorului.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” recomandă șoferilor să verifice periodic instalația electrică a mașinii, să nu pornească autoturismul dacă simt miros de carburant sau observă scurgeri și să fie vigilenți.

Recomandări