Măsuri administrative în comuna Ciohorani pentru înlăturarea unui focar de hepatită A. Încă de la sfârşitul anului trecut administraţia locală a făcut o serie de investiţii pentru a preveni extinderea virusului hepatic în comunitate.
După data de 16 decembrie când s-au depistat 3 cazuri de hepatită A comitetul pentru situaţii de urgenţă a luat legătura cu o firmă pentru a dezinfecta fântânile, grupurile sanitare şi casele oamenilor unde s-au raportat îmbolnăvirile, precum şi vaccinarea copiilor cu vârste între 1 şi 15 ani din aceste familii.
Măsurile de prevenire şi combatere a virusului hepatic în comunitatea locală a implicat servicii de dezinfecţie şi în spaţiile publice frecventate de persoanele bolnave. Printre acestea s-au numărat Școala, Primăria şi magazinele din comună.
Săptămâna trecută, pe 19 februarie, administraţia locală a montat o cişmea pentru a asigura accesul comunităţii de rromi la o sursă de apă potabilă.
Reamintim că de la primul caz de hepatită A raportat pe 23 noiembrie, până la ultimul de pe 2 februarie, 40 de copii din Ciohorăni au avut nevoie de tratament. În prezent 12 dintre aceştia sunt vindecaţi şi s-au întors la şcoală.