Măsuri de prevenire a incendiilor în perioada Sărbătorilor Pascale

Pentru că în perioada Sfintelor Sărbători de Paşte credincioşii se îndreaptă în număr mare către lăcaşurile de cult şi aşezările mănăstireşti, pompierii ieşeni recomandă populaţiei, dar şi slujitorilor bisericilor, mănăstirilor şi schiturilor, să asigure şi să vegheze la respectarea principalelor măsuri de apărare împotriva incendiilor :
• accesul credincioşilor în incinta lăcaşurilor de cult va fi permis în limita capacităţii bisericii;
• pe timpul desfăşurării slujbelor religioase cu public numeros, uşile de acces/evacuare se vor menţine în permanenţă deschise;
• parcarea autoturismelor persoanelor care participă la slujbele religioase, se va face astfel încât să nu se blocheze căile de acces pentru autospecialele de intervenţie în cazul producerii unor situaţii de urgenţă;
• în interiorul lăcaşurilor de cult, enoriaşii vor menţine o distanţă de siguranţă faţă de cei din faţa lor, pentru a evita contactul dintre lumânări şi hainele sau părul acestora;
• nu se vor utiliza pentru lumânări – sisteme de protecţie confecţionate din materiale combustibile, care se aprind uşor – hârtie, plastic etc;
• în interiorul şi în apropierea lăcaşurilor de cult, lumânările se vor depune numai în locurile special amenajate (ex: tăvi metalice umplute cu nisip), la distanţe de siguranţă faţă de elementele combustibile.
Aceste măsuri de prevenire a incendiilor au fost prezentate, pe timpul activităţilor preventive desfăşurate de instituţia noastră, preoţilor parohi din cele cinci Protopopiate ale judeţului Iaşi.
În cazul producerii unui incendiu, se acţionează imediat astfel:
• evacuarea în condiţii de siguranţă a tuturor participanţilor din clădire, precum şi a bunurilor importante, în ordinea valorii;
• anunţarea imediată a incendiului la Numărul Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112.
Pentru prevenirea unor evenimente nedorite la gospodăriile populaţiei pe timpul Sărbătorilor Pascale, pompierii recomandă ieşenilor :
• la întoarcerea la domiciliu, să nu lase lumânări aprinse nesupravegheate sau în apropierea materialelor uşor combustibile ori în locuri unde pot ajunge copiii şi le-ar putea răsturna.
• sfătuim cetăţenii să stingă lumânările înainte de a merge la culcare, întrucât există riscul ca acestea să provoace un incendiu;
• de asemenea, copii nu trebuie lăsaţi singuri în casă, nesupravegheaţi ori având la îndemână chibrituri, lumânări, brichete.

PULSUL ZILEI

Un medic stomatolog din Pașcani vrea să ajungă pe cel mai izolat vulcan din lume

Comunicat: Un medic stomatolog din Pașcani vrea să ajungă pe cel mai izolat vulcan din lume. Mount Sidley este ultima etapă a unui proiect rar în alpinismul mondial, cele mai inalte 7 varfuri vulcanice de pe cele 7 continente...

Primăria Pașcani distribuie cartele de acces pentru Eco-Insulele digitalizate

Comunicat: Primăria Municipiului Pașcani informează cetățenii că persoanele care au depus declarația fiscală pentru taxa specială de salubrizare pot ridica cartelele de acces pentru Eco-Insulele digitalizate. 📅 Perioada de distribuire: 16 martie – 30 aprilie 2026
📍 Locul: sediul Primăriei Municipiului...

Școală nouă în comuna Lespezi

În comuna lespezi va fi construită o școală nouă. Anunțul a fost făcut chiar de primarul localității, Lucian Marcu, într-o postare pe rețelele de socializare. "O victorie pentru educație: Construim o școală nouă în Lespezi! Dragi locuitori ai comunei Lespezi, Vin astăzi...

Campania de sănătate ajunge în municipiul Pașcani

  Comunicat: În perioada 16–30 martie 2026, Crucea Roșie Română, împreună cu Crucea Roșie Română – Filiala Iași, în parteneriat cu Primăria Municipiului Pașcani, desfășoară în municipiul Pașcani campania de sănătate „Healthy Communities”, dedicată tuturor locuitorilor din comunitate, cu accent...

Proiect de lege pentru eliberarea câinilor din lanț. Ce riscă cei care țin animalele legate

Un proiect de lege depus recent în Parlament propune schimbări importante în modul în care câinii pot fi ținuți în curți și gospodării, vizând în special o practică larg răspândită în mediul rural și anume: ținerea animalelor în lanț. Concret,...

Cel mai romantic oraș din Europa nu este Paris sau Veneția. Ce destinație a câștigat titlul

Cel mai romantic oraș din Europa este Madrid, capitala Spaniei, potrivit unui studiu realizat de compania aeriană Icelandair, conform Express. Cercetătorii au analizat date din zeci de orașe europene, luând în calcul viața de noapte, populația de celibatari, gradul de incluziune...

Guvernul a adoptat bugetul pentru 2026. Crește salariul minim de la 1 iulie

Guvernul a adoptat în ședința extraordinară de joi seară toate actele de pe agendă, inclusiv legea bugetului de stat pentru anul 2026 și hotărârea privind creșterea salariului minim. Tot astăzi a fost aprobată și prelungirea schemei de sprijin pentru...

Cum va fi vremea de Paștele ortodox. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru intervalul 16 martie - 13 aprilie. Potrivit ANM, vom avea temperaturi ușor mai ridicate decât normalul în prima parte a perioadei și precipitații deficitare în mai multe regiuni. Estimările acoperă...

INCENDIU DE VEGETAȚIE, CU PAGUBE, LA BLĂGEȘTI

Incendiu de proporții în suburbia Blăgești din Pașcani. Miercuri seară, în jurul orei 19:30, au fost mistuite de flăcări 30 de hectare de vegetație și un hectar de pădure de salcâm. Incendiul a pornit, cel mai probabil, de la...
Paşcani
cer senin
14.2 ° C
14.2 °
14.2 °
30 %
4.7kmh
0 %
vin
12 °
S
11 °
D
10 °
lun
11 °
mar
13 °

Niciun articol afișat