Măsuri de protecţie a instalaţiilor împotriva îngheţului

Odată cu venirea sezonului rece a crescut şi riscul apariţiei îngheţului pe reţelele de distribuţie şi în instalaţiile interioare. Pentru a evita problemele neplăcute ApaVital recomandă o serie de măsuri specifice de protejare a acestora:

  • Protejaţi căminul de apometru! Îngheţul apei din reţelele de distribuţie apare prima oară în căminul de apometru, după care se propagă către branşament şi reţeaua interioară. Protecţia instalaţiilor din căminul de apometru este la fel de importantă, întrucât aici sunt marea majoritate a armăturilor, apometre, robinete, coturi, adică locuri unde pot apărea diminuări ale secţiunii utile şi unde se formează gheaţă în situaţia în care nu există circulaţie a apei pe reţea.
  • Protejaţi apometrul! Conform Regulamentului serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, clienţii au obligaţia „să se preocupe de asigurarea integrităţii sistemelor de măsurare”. În cazul în care apometrul îngheaţă, costurile de remediere (contravaloarea aparatului de măsură, manopera aferentă înlocuirii, cheltuielile corespunzătoare deplasării şi staţionării mijlocului de transport utilizat) revin în exclusivitate clienţilor.
  • Consumaţi constant apă! Multe din problemele cauzate de îngheţ s-au înregistrat la capetele de reţea, acolo unde consumul este mai scăzut şi neuniform.
  • Nu realizaţi construcţii în apropierea reţelelor de apă! Construcţia de cămine şi alte corpuri betonate în imediata apropiere a reţelelor de distribuţie a apei facilitează îngheţul.
  • Respectaţi normele tehnice de instalare a conductelor şi branşamentelor! De-a lungul anilor, numeroase firme au realizat lucrări de alimentare cu apă în diferite zone ale oraşului, fără a respecta însă prescripţiile tehnice prevăzute în avizele eliberate de ApaVital. Multe reţele nu au fost amplasate sub adâncimea de îngheţ, de minimum 105 cm.

În situaţia în care au apărut probleme de îngheţ la instalaţiile interioare, ApaVital recomandă dezgheţarea acestor fie prin încălzirea conductelor (dacă acestea sunt din oţel; nu se poate face acest lucru pe o conductă de HDPE), fie prin plasarea unei surse de căldură (aerotermă de exemplu) în cămin, pe o durată mai lungă de timp. În momentul în care se produce o dezgheţare minimă sau parţială a conductei, efectul presiunii din conductă, combinat cu temperatura apei potabile (cca. 12-16 grade Celsius) va determina o dezgheţare completă.

APAVITAL IASI

PULSUL ZILEI

Taxe locale reduse pentru imobilele vechi și persoanele cu dizabilități

Guvernul a adoptat, vineri, ordonanța de urgență care prevede reduceri ale impozitelor locale pentru clădirile vechi, precum și diminuarea unor taxe și impozite locale pentru persoanele cu dizabilități și reprezentanții legali ai acestora. Potrivit unui comunicat al Executivului, actul normativ...

A început festivalul concurs de poezie Carmen Pasat

Primele zile de primăvară au fost marcate la Liceul Teoretic „Miron Costin” Pașcani printr-un eveniment dedicat poeziei și memoriei unei foste profesoare apreciate de generații întregi de elevi. Festivalul-concurs de poezie „Carmen Pasat”, ce se va desfășura în perioada...

OFICIAL Calendar înscriere clasa pregătitoare 2026. Pe 12 martie, școlile și inspectoratele afișează numărul claselor pregătitoare și dacă părinții pot opta pentru „Școala după...

Pe 13 martie, CJRAE/CMBRAE publică modelul cererii pentru evaluarea dezvoltării copiilor care împlinesc 6 ani între 1 septembrie – 31 decembrie 2026 și programul evaluărilor. Repartizarea automată la școala de circumscripție: 6 – 11 mai Analizarea cererilor pentru înscrierea la...

CASS pentru pensiile de 3.000 de lei va fi eliminat din 2027, iar punctul de pensie va crește

Ministrul Muncii, Florin Manole, spune că veniturile pensionarilor români vor crește începând cu 1 ianuarie 2027, când punctul de pensie va fi majorate, iar CASS pentru pensiile de peste 3.000 de lei va fi eliminat. „Punctul de pensie va trebui...

Cum s-a produs accidentul rutier de la Ruginoasa. Iată șoferul vinovat

Luni, 2 martie 2026, un accident rutier grav a avut loc în comuna Ruginoasa, sat Ruginoasa, în urma căruia trei persoane au fost rănite și transportate la spital pentru investigații și îngrijiri medicale. Incidentul a fost provocat de pierderea...

Consultări/dezbateri pentru interzicerea păcănelelor la Pașcani

  Vreți sau nu sa fie închise sălile de noroc din municipiul Pașcani? Este o întrebare la care tot mai mulți cetățeni așteaptă un rapuns din partea adminsitratiei locale. Conform unor recente modificări legislative adminsitratiile locale avizează sau nu functioanarea...

Semnături pentru ieșirea Pașcaniului din ARSACIS

Încă o inițiativă de strângere de semnături din cauza nemulțumirilor privind prețurile mari la apă și canalizare. Consilierul local Vlad Macovei - foto de la PSD a anunțat că va iniția o campanie de strângere de semnături pentru ca...

Concurs pentru cunoașterea operei lui Ion Creangă, la Pașcani

Elevii din Pașcani au participat luni, 2 martie 2026, la un concurs dedicat literaturii clasice românești, organizat la Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu” Pașcani. Evenimentul a început la ora 12:00 și s-a desfășurat în Galeria de Artă ARCADIA. Concursul a...

PSD Pașcani: Am promis și ne-am ținut de cuvânt!

PSD Pașcani, alături de oameni! Împreună pentru comunitate! Am promis și ne-am ținut de cuvânt! În această dimineață au fost livrate o parte din materialele necesare pentru realizarea acoperișului blocului „Cămin Remar”, contribuind astfel la rezolvarea situației dificile în care se...

Catedrala din Pașcani mai are nevoie de sprijin pentru finalizarea picturii și alte obiecte de cult. Puteți ajuta prin redirecționarea a 3,5% din impozitul...

Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh” din Pașcani mai are nevoie de sprijin pentru finalizarea picturii și alte obiecte de cult. Puteți ajuta prin redirecționarea a 3,5% din impozitul anual. "Iubiți credincioși, Cu ajutorul lui Dumnezeu, lucrările de pictură și amenajare ale Catedralei noastre...
Paşcani
cer acoperit de nori
0.7 ° C
0.7 °
0.7 °
93 %
2kmh
100 %
mar
6 °
mie
12 °
J
11 °
vin
5 °
S
7 °

Niciun articol afișat