Măsuri în urma întreruperii furnizării gazului în Pașcani. Grădinițe și creșe închise, program scurt în școlile din municipiu

Program scurt în școli, grădinițe și creșă închisă și măsuri suplimentare în instituții publice, în municipiul Pașcani, joi, 25 ianuarie, când tot orașul, dar și suburbiile vor rămâne fără gaz în intervalul orar 8:00 – 17:00. Furnizarea va fi întreruptă pentru relocarea unei conducte în urmă demarării lucrărilor pentru construcția autostrăzii A7.

Așadar, conducerile școlilor din Pașcani au decis prin Consiliile de Administrație că în cursul zilei de joi să fie program scurt.

Grădinița cu Program Prelungit nr.2, creșă și celelalte instituții de învățământ preșcolar din subordine vor fi închise.

Din discuțiile purtate cu directorii unităților de învățământ din Pașcani s-a ajuns la varianta următoare:
•⁠ ⁠grădinițele și creșele vor avea activitatea suspendată, dat fiind specificul acestora;
•⁠ ⁠școlile își vor ajusta/modifica programul, astfel încât să nu fie pusă în pericol sănătatea elevilor și a personalului angajat.
Pentru toate situațiile, consiliile de administrație ale unităților de învățământ vor propune soluțiile adecvate și vor informa Inspectoratul Școlar Județean Iași” precizează ISJ Iași.

Reprezentanții Spitalului Municipal de Urgență din Pașcani susțin că vor lua măsuri pentru că pacienții să nu sufere de frig. Acolo unde este posibilitate vor fi pornite aparatele de aer condiționat, pe funcția de încălzire.

Reamintim faptul că joi, 25 ianuarie, în intervalul orar 8:00 – 17:00, va fi întreruptă alimentarea cu gaz atât pentru persoanele fizice cât și pentru agenții economici sau instituții publice.

Potrivit unui anunț distribuit de DELGAZ GRID SA, măsură este necesară pentru cuplarea/înlocuirea conductelor de gaze naturale de către TRANS-GAZ S.A., în vederea executării lucrărilor de construire a autostrăzii A7 Bacău-Pașcani, lot 3, Mogosesti-Siret – Pașcani.

Această măsură va afecta atât persoanele fizice cât și unitățile publice, de la spital și până la școli sau grădinițe. De asemenea, toate societățile care au activități de producție, bazate pe consumul de gaz metan vor fi nevoite să își reducă activitatea sau să găsească altă soluții.

Este vorba despre unitățile de panificație, restaurante și chiar marile unități de producție, de la ROMPAK, KOSAROM, PROINVEST și până la cele mai mici.

În adresa de înștiințare trimisă de DELGAZ GRID, sunt câteva recomandări pentru preîntâmpinarea unor posibile accidente și anume:

  • să închideți toate robinetele de gaze de la punctele de consum;
  • să aşteptați reluarea alimentării cu gaze naturale, cu robinetele închise;
  • după reluarea alimentării cu gaze naturale, să reaprindeți flacăra de veghe de la aparatele automate;
  • să supravegheați focurile de la punctele de consum, timp de o jumătate de oră.

În cazul în care simțiţi miros specific de gaz, anunțați imediat Dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid SA, la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 sau 0265.200.928.

Este important de menționat faptul că, potrivit prognozei meteo, joi, 25 ianuarie, sunt anunțate temperaturi cuprinse între 0 și 7 grade.

De precizat este faptul că luni, 22 ianuarie, au început primele lucrări la construcția nodul turbion de la intersecția autostrăzilor A7 și A8, în apropiere de municipiul Pașcani, spre Stolniceni Prăjescu.

PULSUL ZILEI

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei!

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei! A fost desemnat într-un final câștigatorul pentru tronsonul Târgu Frumos – Lețcani (28,6 km), parte esențială a proiectului care va conecta Iașiul la rețeaua europeană...

Noi pași pentru infrastructura mare: constructor desemnat pentru autostrada Pașcani–Suceava

Compania UMB Spedition a fost desemnată câștigătoare pentru realizarea celor două loturi ale autostrăzii Pașcani – Suceava, marcând un moment important pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din nordul țării. Anunțul a fost făcut de Gheorghe Șoldan, care a precizat că semnarea...

Care este programul de la Spitalul de Urgențe Pașcani în perioada sărbătorilor pascale

PROGRAMUL ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE 2026 👉În contextul zilelor libere stabilite pentru Sărbătorile Pascale, Spitalul Municipal de Urgență Pașcani furnizează următoarele informații esențiale pentru asistența populației: ℹ️În perioada: 10.04.2026-13.04.2026 – toate cabinetele din cadrul Ambulatoriului de specialitate VOR FI ÎNCHISE. 💬🩺 Spitalul Municipal...

Astăzi, 8 aprilie, posturile pe care profesorii se pot angaja în școli vor fi reactualizate, potrivit calendarului oficial

Lista posturilor pe care profesorii se pot angaja în școli va fi reactualizată miercuri, 8 aprilie, conform metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2026-2027. Menționăm că lista urmează să fie mai fie actualizată în perioada următoare. „a) reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor...

Lansare de carte postmortem la Centrul Cultural Ruginoasa, pe 17 aprilie. „Rondelul amintirilor” de Mihai Lupu

Eveniment deosebit în Săptămâna luminată, la Centrul Cultural Ruginioasa. Vineri, 17 aprilie, va avea loc o lansare de carte postmortem. Este vorba despre volumul "Rondelul amintirilor", de Mihai Lupu. Intâlnirea va fi prezentată de Petronela Angheluță și Emilian Marcu,...

Miercurea Mare. Ce este complet interzis pe 8 aprilie. Preotul avertizează: „Ar putea aduce necazuri în gospodărie”

Miercurea Mare, marcată pe 8 aprilie, ocupă un loc central în rânduiala liturgică a Săptămânii Patimilor, fiind dedicată rugăciunii, postului și reflecției. În tradiția ortodoxă, ziua evidențiază contrastul dintre pocăință și trădare: două atitudini care definesc parcursul spiritual al...

Sarea, cel mai mare dușman de la masa de Paște al persoanelor cu probleme cardiovasculare. Sfaturi utile de la cardiologul ieșean Ovidiu Mitu

Masa de Paște, bogată în preparate tradiționale, poate deveni o provocare pentru pacienții cu afecțiuni cardiovasculare, mai ales atunci când consumul de sare scapă de sub control. Medicii atrag atenția că, dincolo de excesele alimentare obișnuite în această perioadă,...

Distracție și mișcare în aer liber, la baza sportivă din Tătăruși. Un nou tobogan gonflabil pentru copii

Bucurii pentru copiii de la Tătăruși, în apropierea sărbătorilor pascale. De curând la baza sportivă din localitate, a fost amplasat un nou tobogan gonflabil, lângă parcul inaugurat anul trecut. Este cel de-al doilea tobogan gonflabil, oferit de o firmă, iar...

Descoperire șocantă! Cadavru găsit în pădurea de la Valea Seacă, lângă Pașcani

Descoperire șocantă, luni, 6 aprilie, în pădurea de la Valea Seacă, în apropiere de Pașcani. O femeie din zonă a găsit, pe albia unui râu, cadavrul unui bărbat aflat în stare avansată de putrefacție. Imediat au fost alertate autoritățile prin...

Campanie de educație pentru sănătate orală

Comunicat: Clinica stomatologică Dr. Eduard Nica – Dental Practice anunță organizarea unei acțiuni dedicate educației pentru sănătatea orală, care va avea loc miercuri, la ora 12:00, în cadrul Centrului de Zi „Sf. Stelian” din Pașcani, situat în spatele Băncii...
Paşcani
ploaie ușoară
7 ° C
7 °
7 °
75 %
11.6kmh
81 %
mie
8 °
J
7 °
vin
7 °
S
12 °
D
13 °

Niciun articol afișat