back to top
duminică, decembrie 28, 2025
0.7 C
Paşcani
Login

Medicii ar putea câştiga 1.000 de euro din 2014

Ministerul Sănătăţii a lucrat la un proiect de lege privind plata după performanţă şi competitivitate a medicilor din România. Astfel, începând cu ianuarie 2012, aceştia vor avea de ales între trei modalităţi de plată.

Dacă până acum, unii medici lucrau atât la stat cât şi la privat, începând de anul viitor medicul care va lucra cu normă întreagă la spitalul de stat nu va mai putea lucra şi la privat.

„Vrei să fii un medic respectat, atunci poţi să ai garanţia că stai în spitalul public cu normă întreagă şi munceşti alea şapte ore pe care le prevede Codul Muncii – pentru profesia de medic, pentru că uneori mai intri şi în linia de gardă, mai faci şi contravizită şi aşa mai departe – şi primeşti o leafă de 3.000 de lei. Poţi să vii să lucrezi suplimentar în nişte secţii private sau la nişte paturi private pe care le facem în spitalul public şi de acolo îţi completezi venitul. Asta te poate atrage să rămâi, într-adevăr, angajatul exclusiv al spitalului“, a declarat Eugen Nicolăescu în cadrul unei conferinţe.

Preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), prof. dr. Vasile Astărăstoae, consideră că schimbarea modului de salarizare a medicilor trebuie să reprezinte o prioritate pentru oficialii din cadrul Ministerului Sănătăţii. Mai mult, el consideră că o astfel de grilă de salarizare este absolut necesară pentru ca medicii să se diferenţieze de ceilalţi angajaţi ai statului.

Continuare pe Flacara Iasului

PULSUL ZILEI

La ce nivel a ajuns datoria guvernamentală a României

Datoria administrației publice (datoria guvernamentală) a urcat, în septembrie, până la 1.095 miliarde lei, de la 1.084 miliarde de lei, în luna precedentă, conform AGERPRES. Ca procent din PIB, datoria guvernamentală a crescut până la nivelul de 58,9%, de la...

Sfântul Ștefan, sărbătorit pe 27 decembrie. Cine a fost primul martir creștin şi ce obiceiuri şi tradiţii respectă românii în această zi

Sfântul Ştefan a fost unul dintre ucenicii lui Iisus Hristos care îl urmau pretutindeni şi au asistat direct la faptele sale. El a fost condamnat la moarte în anul 33, de autorităţile iudaice, deschizând drumul unui impresionant şir de...

Decizie revoltătoare a Guvernului. Se taie alocația de hrană pentru cei 137 de copii cu handicap de tip HIV/SIDA

Federația UNOPA protestează vehement față de decizia Guvernului PSD, PNL, USR, UDMR de a tăia indemnizația de hrană de care beneficiau 137 de copii cu handicap de tip HIV/SIDA din România și cere anularea imediată a deciziei. Prin Ordonanța...

Fără șantiere deschise în 2026 pe A8. „Un an al proiectării”

Aproape 96 kilometri din cei 146 de kilometri de autostradă deschiși în România în 2025 sunt pe direcția Moldovei, pe autostrada A7, potrivit unei analize publicate pe Facebook de Adrian Covăsnianu, expert în infrastructura rutieră. Datele arată că aproximativ...

Schimbări pentru șoferi: trecerea între categorii de permise poate fi făcută fără examen teoretic, în anumite condiții

Legea care simplifică obținerea permisului de conducere a fost publicată în Monitorul Oficial. Actul normativ, care aparține deputatul USR Cezar Drăgoescu, îi scutește unii șoferi de la susținerea probei teoretice pentru a dobândi unele categorii superioare de permis de...

Tradiții în Ajunul Crăciunului: Ce obiceiuri sunt în diferite regiuni ale țării

Luna decembrie este în sine o întreagă sărbătoare, vestind apropierea Crăciunului cu diverse colinde, miros de brad şi arome de cozonaci, dar mai ales prin gesturi simbolice care nu sunt alese la întâmplare, ci după cum spune tradiţia bine...

Ce a rămas de construit pe Autostrada Moldovei, după inaugurarea celor 50 de kilometri până la Adjud

2025 se încheie pentru infrastructura mare din România cu încă 146 de kilometri de drum de mare viteză dați în trafic. Marți, 23 decembrie, s-au deschis încă 50 de kilometri de autostradă. Astfel, se poate circula pe A7 de...

Niciun articol afișat