back to top
marți, decembrie 23, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Meteo. Când se îndreaptă vremea

Sfârșitul de săptămână aduce o ameliorare și o încălzire ușoară a vremii. Meteorologii au pregătit prognoza pentru zilele următoare.

Precipitaţiile vor mai apărea pe parcursul zilei de astăzi zilei în centru, est şi sud-est. Vor fi ninsori în Moldova şi la munte, lapoviţă în Transilvania şi ploi în Bărăgan şi Dobrogea. Vântul va continua să fie intens în zonele înalte, precum şi în cele estice şi sud-estice. Noaptea, un nou val de precipitaţiile va apărea în nordul, nord-vestul şi centrul ţării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între unu şi 12 grade Celsius.

Finalul săptămânii va aduce o ameliorare şi o încălzire uşoară a vremii. Temperaturile vor creşte treptat, dar se vor apropia de 20 de grade Celsius abia luni. În schimb, mâine dimineaţă va fi ger în depresiuni, apoi minimele vor deveni mai agreabile. În ceea ce priveşte precipitaţiile, vor apărea mai ales în interiorul arcului carpatic şi vor fi predominant ploi, iar la munte, lapoviţă şi ninsori.

În Bucureşti, în orele următoare va mai ploua din când în când şi termometrele vor indica până la 9 grade Celsius. Norii se vor rări spre seară.

În Capitală, weekendul va începe cu o dimineaţă extrem de rece, cu temperaturi sub zero grade şi cu brumă. Apoi, vremea se va încălzi de la o zi la alta şi maximele vor trece de 15 grade Celsius. Unele condiţii de ploaie slabă vor mai apărea doar duminică, atunci când norii vor fi mai numeroşi.

Sursa

PULSUL ZILEI

Programul colectării deșeurilor menajere în perioada 22.12.2025 – 03.01.2026

Societea locală de salubritate a publicat programul de colectare a gunoiului, în perioada sărbătorilor de iarnă.

Ordonanța „trenuleț”, cadoul Guvernului pentru români!

Guvernul se pregătește să adopte marți seara, 23 decembrie 2025, așa-numita Ordonanță „trenuleț”, un act normativ prezentat oficial drept o soluție pentru stabilitatea economică a României în 2026, dar care, în realitate, riscă să devină lovitura finală pentru milioane...

Autoritățile studiază dispariția fermierilor români de pe piața cărnii de porc

Consiliul Concurenței a declanșat un studiu pentru a identifica barierele care limitează accesul fermierilor români pe piața procesării și comercializării cărnii de porc. Autoritatea vizează identificarea eventualelor disfuncționalități ale sectorului care ar putea afecta concurența și implicit consumatorii. Astfel, studiul...

Taxa pe stâlp – eliminată abia din 2027, IMCA se reduce la 0,5% şi se elimină tot din 2027, impozitul pe cifra de afaceri...

Impozitul pe construcţii (taxa pe stâlp) se va aplica până la finalul anului următor, la fel ca impozitul specific pe cifra de afaceri (ICAS), datorat de companiile din petrol şi gaze, prevede un proiect de ordonanţă de urgenţă pregătit...

Peste 800 de afaceri din Iași și-au pus pe pauză activitatea în 2025

Iașul intră tot mai vizibil într-o zonă de așteptare economică. Peste 800 de firme au ales să-și suspende activitatea în primele unsprezece luni din 2025, un semnal care plasează județul printre cele mai afectate din țară. Dincolo de cifre,...

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Niciun articol afișat