miercuri, iulie 9, 2025
26.2 C
Paşcani
Login

Meteorologii au emis o avertizare de viscol și ninsori valabilă până luni la ora 22.00

Meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie au emis, astăzi, o avertizare de viscol și ninsori valabilă de astăzi până luni, la ora 22.00.

Vremea se va strica începând din această după-amiază, de la ora 17.00, și va cuprinde treptat întreaga țară.

„Sâmbătă şi duminică, local şi temporar, vor fi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a ţării, cu rafale în general de 45…55 km/h, iar la munte de peste 70 km/h. Pe parcursul zilei de luni (6 ianuarie) vântul va avea intensificări îndeosebi în regiunile sud-estice şi în Carpaţii Meridionali”, arată ANM.

Temporar, vor fi precipitaţii: în zona montană va ninge, în centrul, vestul, nordul şi nord-estul teritoriului vor predomina ninsorile, iar în sud-est vor fi precipitaţii mixte. Local se va depune strat de zăpadă şi, pe arii restrânse, se va forma polei sau gheţuş.

Continuarea pe Observator

Recomandări

Invitație la teatru pentru copii

Casa Municipală de Cultură "Mihail Sadoveanu" din Pașcani vă invită la un spectacol de teatru pentru copii. Vă invităm miercuri, 16 iulie 2025, de la...