Micuţa Livia încearcă să învingă cancerul. Tatăl ei vitreg nu vrea să creadă că o pierde

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Familia Liviei (foto), fetiţa din Sodomeni-Paşcani diagnosticată cu cancer Hodgkin, ur­mează să se prezinte cu minora luni la o clinică de specialitate din Cluj-Napoca pentru a consulta un alt medic care ar putea să o ajute. Deo­camdată, tatăl vitreg al fetiţei aşteaptă decizia judecătoarească de încredinţare a tutelei, după care va începe demersurile pentru transplantul de celule stem, fără de care şansele de supra­vieţuire a minorei scad considerabil.

Tatăl Liviei a precizat că a fost de curând la Institutul Fundeni din Capitală şi a discutat cu medicii cazul Liviei, însă vrea să mai ceară o părere, dat fiind că medicii de acolo i-au spus că şansele copilei sunt limitate. „Luni plecăm spre Cluj pentru că ne-ar fi utilă încă o părere avizată, întrucât la ultima discuţie cu medicii bucureşteni am fost avertizat că şansele Liviei sunt reduse, deşi ea acum în aparenţă se simte bine“, a spus Ovidiu Archire, tatăl copilei.

Pentru ca Livia să se bucure de o viaţă normală, Fundaţia „Mereu Aproape“ a reuşit să strângă suma de 30.000 de euro pentru transplant. Livia şi fratele său au rămas fără mamă la începutul acestei luni, atunci când cea care i-a adus pe lume a murit din cauza unei ciroze hepatice a­vansate. Fetiţa de 9 ani diagnosticată cu Limfomul Hodgkin – cancer limfatic – în stadiul al IV-lea, şi Teo, un băiat în vârstă de 11 ani diagnosticat cu ADHD, au rămas să lupte cu bolile sprijiniţi doar de tatăl vitreg.

Înainte de a muri, mama copiilor primise vestea că îşi poate salva fiica dacă strânge banii pentru un autotransplant cu celule stem. Problema Liviei a fost descope­rită la un control banal, la cabinetul medical al şcolii. Atunci, medicul a depistat nişte noduli la nivelul gâtului, investigaţiile de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria“ demonstrând că micuţa suferă de Limfomul Hodgkin.

Sursa: Ziarul de Iași

PULSUL ZILEI

Primarul din Târgu Frumos, în China după investitori 

Primarul orașului Târgu Frumos pleacă în China la sfârșitul acestei luni. Nu în vacanță, ci pentru a aduce investitori. Neculai Zugravu a precizat în cadrul emisiunii Pulsul Zilei, că are programate întâlniri cu oameni de afaceri care reprezintă un...

Servicii de terapie mai aproape de familiile din zona Hârlău (P)

Acces mai ușor la servicii de terapie pentru copiii și familiile din zona Hârlău. Un nou centru DiaTherapy a fost deschis în localitatea Maxut, comuna Deleni, după ce reprezentanții centrului din Pașcani au constatat că numeroase familii din această...

Încep înscrierile pentru o nouă ediție a Festivalului Internațional Rampa Teatrală de la Casa de Cultură Pașcani

Încep înscrierile pentru o nouă ediție a Festivalului Internațional Rampa Teatrală de la Casa de Cultură Pașcani. "Dragi iubitori ai teatrului! Vă invităm să participați VINERI, 23 OCTOMBRIE 2026, începând cu ora 10.00, la cea de-a IX-a ediție a Festivalului...

Patru accidente într-un singur weekend, în localitățile din apropierea Pașcaniului

Weekend cu mai multe accidente rutiere în comunele din apropierea Pașcaniului. În decurs de două zile, patru evenimente au avut loc în Cristești, Tătăruși, Soci și Ruginoasa, iar mai multe persoane au ajuns la spital. Cel mai grav accident raportat...

România a ratat ținta pentru buletinele electronice. Peste 40 de milioane de euro, pierdute din PNRR

Doar aproximativ 2,3 milioane de români au primit până acum cartea electronică de identitate, deși ținta inițială era de cinci milioane. Cu toate acestea, aproape 92% dintre cei care și-au făcut sau și-au schimbat buletinul au ales varianta cu...

Peste 4.600 de lucrători extracomunitari în județul Iași: reguli noi de angajare și o platformă digitală dedicată

Guvernul a adoptat noi reglementări care modifică substanțial modul de recrutare și angajare a cetățenilor străini în România. Pachetul legislativ introduce o platformă digitală unică, impune restricții bazate pe o listă a ocupațiilor deficitare și înăsprește condițiile pentru agențiile...

Apa de la Iași, tot mai departe peste Prut. Alte 15 localități din Republica Moldova ar urma să fie alimentate de ApaVital

Apa potabilă din sistemul ieșean a trecut deja Prutul la Măcărești, iar ApaVital pregătește realizarea unei noi traversări a Prutului, la Sculeni. În câțiva ani, rețeaua ar putea ajunge la tot mai mulți basarabeni. Cea de-a doua traversare ar...

Topul țărilor din Europa în care merită să trăiești și să lucrezi. România, în top 10

În 2026, munca la distanță înseamnă posibilitatea de a alege din ce în ce mai liber locul în care să trăiești, orientându-te către țări care oferă echilibru între costul vieții, siguranță, conexiune la internet și servicii, conform siviaggia.it. Un nou studiu...

60% din primăriile din Republica Moldova au adoptat decizii finale de comasare voluntară pentru a-și scădea costurile de funcționare

Circa 500 de primării din Republica Moldova au adoptat decizii finale privind comasarea voluntară, ceea ce reprezintă aproape 60% din totalul primăriilor. Informațiile au fost prezentate de secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, în cadrul unei emisiuni difuzate la...

Se schimbă admiterea la liceu din 2027 / Liceele vor putea organiza examen propriu pentru jumătate din locuri / Pe 1 octombrie se va...

Admiterea la liceu se schimbă pentru elevii care intră în clasa a VIII-a în septembrie 2026 și vor susține examenul de admitere în vara anului 2027. Evaluarea Națională rămâne examenul principal, însă unele licee ar putea organiza propriul concurs...
Paşcani
cer fragmentat
32.4 ° C
32.4 °
32.4 °
22%
3.1m/s
0%
lun
33 °
mar
26 °
mie
30 °
J
38 °
vin
40 °

Niciun articol afișat