Mihail înseamnă „Cine-i ca Dumnezeu”; Gavril – „Dumnezeu este puterea mea”. Astăzi sunt sărbătoriți cei doi mari sfinți. Tradiții și superstiții

În fiecare an pe 8 noiembrie, credincioşii ortodocşi şi greco-catolici îi sărbătoresc pe Sf. Mihail și Gavril, considerați conducătorii cetelor de îngeri şi călăuzele sufletelor spre Rai.

Arhanghelul Gavril, al cărui nume se traducere din ebraică „Dumnezeu este puterea mea”, este considerat a fi mesagerul veştilor bune. El le-ar fi vestit sfinţilor părinţi Ioachim şi Ana naşterea Fecioarei Maria. De asemenea, vestea nașterii Mântuitorului ar fi fost adusă Maicii Domnului tot de Arhanghelul Gavril. Este înfăţişat în icoane ca purtător al unui semn divin, un crin sau o trompetă.

Mihail se traduce prin „Cine-i ca Dumnezeu”, adică transmite rugăciunile adresate de credincioşi Tatălui Ceresc şi este cel dintâi dintre îngerii păzitori care s-a luptat cu îngerii răzvrătiţi împotriva lui Dumnezeu, este reprezentat în iconografia ortodoxă în costum de soldat, purtând în mână o suliţă cu vârful îndreptat spre pământ. În mitologia noastră, Sfinții Mihail și Gavril au roluri importante și sunt esențiali pentru ciclul anual al naturii.

Dintre lăcașurile de cult din Iași care poartă hramul acestor mari sfinți, amintim: Parohia Sf. Arhangheli Mihail și Gavril din Canta, precum și Biserica Sf. Arhangheli Mihail și Gavril din Tudor.

Cele mai populare nume care se sărbătoresc cu prilejul Sf. Arhangheli Mihail și Gavril sunt Mihai, Mihaela, Gabriel, Gabriela sunt, însă există și nume derivate, toate fiind purtate de circa un milion de români.

Tradiții și superstiții de Sf. Arhangheli Mihail și Gavril

Despre Arhanghelul Mihail se spume că deține cheile Raiului, este un războinic de seamă împotriva diavolului și îi păzește pe cei suferinzi. Dacă lor le este hărăzit să moară, Arhanghelul Mihail se află la capul lor, în partea dreaptă. Pe de altă parte, se consideră că în stânga se află diavolul, pregătit să prindă sufletul celui care a trecut în nefiinţă, iar Arhanghelul Mihail are rolul de a-l proteja pe muritor de aceasta, tăind capul Necuratului cu sabia.

Se mai spune că nu se muncește în ziua acestei sărbători, întrucât, conform credinței populare, cei care lucrează vor suferi mult înainte de a muri. Tot în această zi, berbecii sunt amestecați cu oile pentru a se produce împerecherea. Până în astăzi trebuia făcută și o turtă, care se aruncă printre oi, iar dacă aceasta cade cu faţa în sus, este un indiciu că mioarelor le va merge bine în timpul fătatului.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Lansare de carte postmortem la Centrul Cultural Ruginoasa, pe 17 aprilie. „Rondelul amintirilor” de Mihai Lupu

Eveniment deosebit în Săptămâna luminată, la Centrul Cultural Ruginioasa. Vineri, 17 aprilie, va avea loc o lansare de carte postmortem. Este vorba despre volumul "Rondelul amintirilor", de Mihai Lupu. Intâlnirea va fi prezentată de Petronela Angheluță și Emilian Marcu,...

Miercurea Mare. Ce este complet interzis pe 8 aprilie. Preotul avertizează: „Ar putea aduce necazuri în gospodărie”

Miercurea Mare, marcată pe 8 aprilie, ocupă un loc central în rânduiala liturgică a Săptămânii Patimilor, fiind dedicată rugăciunii, postului și reflecției. În tradiția ortodoxă, ziua evidențiază contrastul dintre pocăință și trădare: două atitudini care definesc parcursul spiritual al...

Sarea, cel mai mare dușman de la masa de Paște al persoanelor cu probleme cardiovasculare. Sfaturi utile de la cardiologul ieșean Ovidiu Mitu

Masa de Paște, bogată în preparate tradiționale, poate deveni o provocare pentru pacienții cu afecțiuni cardiovasculare, mai ales atunci când consumul de sare scapă de sub control. Medicii atrag atenția că, dincolo de excesele alimentare obișnuite în această perioadă,...

Distracție și mișcare în aer liber, la baza sportivă din Tătăruși. Un nou tobogan gonflabil pentru copii

Bucurii pentru copiii de la Tătăruși, în apropierea sărbătorilor pascale. De curând la baza sportivă din localitate, a fost amplasat un nou tobogan gonflabil, lângă parcul inaugurat anul trecut. Este cel de-al doilea tobogan gonflabil, oferit de o firmă, iar...

Descoperire șocantă! Cadavru găsit în pădurea de la Valea Seacă, lângă Pașcani

Descoperire șocantă, luni, 6 aprilie, în pădurea de la Valea Seacă, în apropiere de Pașcani. O femeie din zonă a găsit, pe albia unui râu, cadavrul unui bărbat aflat în stare avansată de putrefacție. Imediat au fost alertate autoritățile prin...

Campanie de educație pentru sănătate orală

Comunicat: Clinica stomatologică Dr. Eduard Nica – Dental Practice anunță organizarea unei acțiuni dedicate educației pentru sănătatea orală, care va avea loc miercuri, la ora 12:00, în cadrul Centrului de Zi „Sf. Stelian” din Pașcani, situat în spatele Băncii...

Echipament medical important, livrat de Ziua Mondiala a Sănătății, la spitalul din Târgu Frumos. Din luna mai, se pot face investigații RMN

Echipament medical important, livrat de Ziua Mondiala a Sănătății, la spitalul din Târgu Frumos. Din luna mai, se pot face investigații RMN "Ziua Mondială a Sănătății marchează astăzi, 07.04.2026, un moment deosebit pentru spitalul nostru! În această zi importantă, a fost...

Atelier gastronomic în Parohia Feredeni, în apropierea sărbătorilor pascale. Tradițiile de odinioară, păstrate în inima satului – FOTO

Atelier gastronomic în Parohia Feredeni, în apropierea sărbătorilor pascale. Tradițiile de odinioară, păstrate în inima satului - FOTO "A doua ediție a Atelierului Gastronomic al Parohiei Feredeni 🍞✨ Dacă anul trecut, la prima ediție, am pregătit cozonaci 🥐, anul acesta ne-am...

Expoziție de pictură și grafică realizată de elevi de la Școala Gimnazială Vânători, la Casa de Cultura Pașcani. Deschiderea va avea loc pe 24...

"În ziua de 24 aprilie 2026, la ora 14.00, se va deschide expoziția „O poveste despre noi”, un proiect care reflectă sensibilitatea și creativitatea elevilor Școlii Gimnaziale Vânători. Prin aceste lucrări, copiii nu doar creează, ci își spun propria...

Săptămâna Patimilor 2026: Recomandările preotului pentru Marțea Mare. Ce este de rău augur în această zi

Creștinii ortodocși marchează marți, 7 aprilie 2026, Marțea Mare, cunoscută în tradiția populară și sub denumirea de „Marțea Seacă”, o zi dedicată pregătirii sufletești pentru Învierea Domnului. Semnificația acestei zile este legată de pilda celor zece fecioare, care simbolizează...
Paşcani
cer acoperit de nori
4.1 ° C
4.1 °
4.1 °
78 %
8.4kmh
100 %
mie
9 °
J
7 °
vin
6 °
S
11 °
D
12 °

Niciun articol afișat