Ministerul Finanţelor vinde, începând de azi, titluri de stat Fidelis. Ce dobânzi primesc donatorii de sânge

Ministerul Finanţelor lansează joi o nouă emisiune FIDELIS de titluri de stat pentru populaţie, în care vor fi menţinute condiţiile speciale pentru donatorii de sânge, care vot beneficia de dobânzi mai mari, a anunţat instituţia. Tranşa dedicată donatorilor de sânge se va aplica pentru titlurile de stat emise în lei, cu scadenţa la un an, având o dobândă de 6,80%. De asemenea, donatorii beneficiază de scăderea de zece ori a pragului minim de subscriere, de la 5.000 de lei la 500 lei. Pot beneficia de condiţiile noii emisiuni persoanele care fac dovada donării de sânge începând cu 1 martie 2024. „Lansăm o nouă emisiune Fidelis, care a devenit deja unul dintre instrumentele de investiţie preferate ale românilor. Dovada că de la începutul anului 2024 am avut peste 47.500 de subscrieri şi peste 7.160.000 de lei investiţi. Menţinem în continuare şi condiţiile speciale pentru donatorii de sânge, ca parte a aportului nostru la campania România are sânge de rocker, acum şi de investitor. România nu a arătat niciodată mai bine în ceea ce priveşte donarea de sânge: avem o creştere a numărului donatorilor de peste 20% în primul semestru din 2024”, a declarat ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, potrivit unui comunicat preluat de Agerpres.

Ce dobânzi au titlurile FIDELIS

 

Persoanele fizice rezidente şi nerezidente cu vârsta de peste 18 ani pot subscrie titlurile de stat FIDELIS denominate în lei şi în euro, prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, BRD – Groupe Societe Generale şi Alpha Bank, titluri care sunt listate la Bursa de Valori Bucureşti.

CONTINUARE PE DIGI24.RO

PULSUL ZILEI

Ce spitale și farmacii asigură urgențele de sărbătători în județul Iași

Având în vedere zilele libere stabilite pentru perioada sărbătorilor pascale, Direcția de Sănătate Publică Iași vine în sprijinul populației cu următoarele informații: Spitale care asigură urgențele medicale prin Unități de Primire Urgențe la nivelul județului Iași: UPU Spitalul Clinic Judeţean de...

Copil rănit după ce a fost lovit de o mașină, la Pașcani

O fetiță în vârstă de 7 ani, din Pașcani, a fost implicată miercuri, 8 aprilie, într-un accident rutier, după ce ar fi traversat strada printr-un loc nepermis și a fost acroșată de un autoturism. Potrivit informațiilor transmise de Spitalul Municipal...

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei!

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei! A fost desemnat într-un final câștigatorul pentru tronsonul Târgu Frumos – Lețcani (28,6 km), parte esențială a proiectului care va conecta Iașiul la rețeaua europeană...

Noi pași pentru infrastructura mare: constructor desemnat pentru autostrada Pașcani–Suceava

Compania UMB Spedition a fost desemnată câștigătoare pentru realizarea celor două loturi ale autostrăzii Pașcani – Suceava, marcând un moment important pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din nordul țării. Anunțul a fost făcut de Gheorghe Șoldan, care a precizat că semnarea...

Care este programul de la Spitalul de Urgențe Pașcani în perioada sărbătorilor pascale

PROGRAMUL ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE 2026 👉În contextul zilelor libere stabilite pentru Sărbătorile Pascale, Spitalul Municipal de Urgență Pașcani furnizează următoarele informații esențiale pentru asistența populației: ℹ️În perioada: 10.04.2026-13.04.2026 – toate cabinetele din cadrul Ambulatoriului de specialitate VOR FI ÎNCHISE. 💬🩺 Spitalul Municipal...

Astăzi, 8 aprilie, posturile pe care profesorii se pot angaja în școli vor fi reactualizate, potrivit calendarului oficial

Lista posturilor pe care profesorii se pot angaja în școli va fi reactualizată miercuri, 8 aprilie, conform metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2026-2027. Menționăm că lista urmează să fie mai fie actualizată în perioada următoare. „a) reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor...

Lansare de carte postmortem la Centrul Cultural Ruginoasa, pe 17 aprilie. „Rondelul amintirilor” de Mihai Lupu

Eveniment deosebit în Săptămâna luminată, la Centrul Cultural Ruginioasa. Vineri, 17 aprilie, va avea loc o lansare de carte postmortem. Este vorba despre volumul "Rondelul amintirilor", de Mihai Lupu. Intâlnirea va fi prezentată de Petronela Angheluță și Emilian Marcu,...

Miercurea Mare. Ce este complet interzis pe 8 aprilie. Preotul avertizează: „Ar putea aduce necazuri în gospodărie”

Miercurea Mare, marcată pe 8 aprilie, ocupă un loc central în rânduiala liturgică a Săptămânii Patimilor, fiind dedicată rugăciunii, postului și reflecției. În tradiția ortodoxă, ziua evidențiază contrastul dintre pocăință și trădare: două atitudini care definesc parcursul spiritual al...

Sarea, cel mai mare dușman de la masa de Paște al persoanelor cu probleme cardiovasculare. Sfaturi utile de la cardiologul ieșean Ovidiu Mitu

Masa de Paște, bogată în preparate tradiționale, poate deveni o provocare pentru pacienții cu afecțiuni cardiovasculare, mai ales atunci când consumul de sare scapă de sub control. Medicii atrag atenția că, dincolo de excesele alimentare obișnuite în această perioadă,...

Distracție și mișcare în aer liber, la baza sportivă din Tătăruși. Un nou tobogan gonflabil pentru copii

Bucurii pentru copiii de la Tătăruși, în apropierea sărbătorilor pascale. De curând la baza sportivă din localitate, a fost amplasat un nou tobogan gonflabil, lângă parcul inaugurat anul trecut. Este cel de-al doilea tobogan gonflabil, oferit de o firmă, iar...
Paşcani
ploaie ușoară
7 ° C
7 °
7 °
75 %
11.6kmh
81 %
mie
8 °
J
7 °
vin
7 °
S
12 °
D
13 °

Niciun articol afișat